Atentie la siteurile cu reduceri!

De-a lungul timpului, am scris despre siguranta in calatorie si despre ce masuri trebuie sa-ti iei atunci cand pleci in vacanta. Daca vrei sa recitesti articolele le gasesti aici:” Siteuri de turism fantoma? Nu te lasa pacalit“, “Iau vacanta de pe net sau de la agentie“, “Cum sa nu iei teapa cand cumperi o vacanta“, “Siguranta in calatorie“.

Astazi vreau sa abordez putin subiectul siteurilor de reduceri pentru ca simt ca este nevoie de mai multe informatii referitoare la acest subiect.

De ce este nevoie de mai multe informatii legate de siteurile de reduceri? Pentru ca din ce in ce mai multe persoane fie au ramas fara vacante, fie au ajuns sa plateasca o caruta de bani pe o oferta “ieftina” gasita pe vreun site de reduceri.

In primul rand, in turism, nu exista reduceri de 50%, 70% sau 80%. Cine crede ca poate obtine o astfel de reducere se inseala. Pentru ca pur si simplu nu are cum. Explic imediat de ce 🙂

In al doilea rand, in turism se vand “servicii” si nu “produse”. Serviciile, de obicei nu sunt palpabile iar cel ce le achizioneaza nu le poate testa inainte. Daca ti-ai cumparat o vacanta in Grecia cu plecare peste 2 luni…vei vedea abia peste 2 luni cum stau lucrurile. In turism nu e ca si cum ti-ai cumpara o pereche de pantaloni cu 70% reducere la final de sezon (iar perechea aceea de pantaloni daca o cumperi o vei putea vedea si proba iar in cazul in care ar avea vreun defect ai putea-o returna).

Atunci cand pleci in vacanta, dupa un an intreg (sau o alta perioada) in care ai muncit/ai invatat vrei sa te relaxezi, sa te distrezi si sa te bucuri in felul tau de vacanta. Acest lucru inseamna ca trebuie sa fii atent de unde cumperi acea vacanta si ce valoare ii dai.

Daca stii ca un bilet de avion la Paris de obicei este 200 euro iar tu il gasesti cu 30 de euro pe un singur site, acest lucru trebuie sa-ti dea de gandit. Nu te arunca sa il cumperi numai pentru ca este ieftin. Gandeste-te putin la siguranta ta si la calitatea serviciului pe care il doresti. Daca vrei sa stii mai multe despre un caz de genul acesta citeste acest articol.

Revenind la siteurile cu reduceri vreau sa spun ca nu toate ofertele postate acolo “au probleme”.

Poti gasi pe aceste siteuri oferte speciale postate de hotelieri sau de catre agentii de turism cunoscute, oferte au reduceri  in limita  a 10%-15%, o limita maxima in care se pot face reduceri in acest domeniu. In plus, aceste oferte corecte, cu preturi reale au un numar limitat (un numar mic) de pachete/vouchere vandute.

De ce ofertele reale si corecte sunt limitate? Pentru ca acestea sunt folosite in scop de marketing, hotelierii/agentiile de turism ofera un numar mic de pachete de servicii pentru a se face cunoscuti sau pentru a-si mentine notorietatea pe piata. Daca ar da aceste pachete de servicii la preturi mici (cu reducerea de 10%-15%) intr-un numar nelimitat, nu ar putea supravietui.

De exemplu si companiile aeriene au oferte promotionale la biletele de avion. Stiu ca ai auzit de biletele de avion Blue Air cu preturi incepand cu 1 euro/segment. Aceasta este o oferta reala insa asta nu inseamna ca toate biletele de pe cursa respectiva Blue Air vor costa cate 1 euro/segment. Numarul biletelor de avion vandute la acest pret este limitat si te poti afla printre fericitii cumparatori sau nu. Depinde cu cat timp inainte de calatorie iti achizionezi biletul de avion si daca urmaresti aceste promotii. Daca vrei sa iti planuiesti o vacanta de acum pentru calatorie peste 5 luni ai toate sansele sa gasesti oferte avantajoase la biletele de avion. Daca vrei sa calatoresti saptamana viitoare insa nu te astepta sa ai parte de tarife mici pentru ca nu este posibil.

Ca si concluzie: pot exista oferte reale si corecte pe siteurile de reduceri iar aceasta este o unealta de promovare buna pentru hotelierii/agentiile de turism ce vor sa investeasca in atragerea de noi clienti. Aceste oferte sunt putine, ofera un discount de 10%-15% si sunt valabile intr-un numar limitat si pentru o perioada bine determinata.

Majoritatea ofertelor de pe site-urile de reduceri, insa, sunt oferte care ridica un semn de intrebare:

  • fie ofera un procent prea mare de reducere, de 50% -80% ( lucru care este de ocolit de la bun inceput pentru ca este clar ca furnizorul acelei oferte va disparea de pe piata in scurt timp, neputandu-si achita chestuielile lunare)
  • fie sunt de genul “platesti voucherul de 50 ron pentru a avea ocazia sa cumperi o vacanta cu doar 79 euro”; daca citesti cu atentie conditiile afli ca platesti cei 79 euro daca mergi azi la agentie sau ca cei 79 euro sunt doar un avans iar restul de 523 euro ii vei plati ulterior (acestea sunt doar niste exemple fictive de tipuri de oferta aparute in general pe siteurile de reduceri, nu am dat un exemplu al unui anunt real)

Te uiti apoi cine a postat respectivul anunt, vezi ca este o agentie de care nu ai auzit. Cauti pe net sa afli mai multe informatii despre agentie, eventual mergi la ei la sediu sa te asiguri ca oferta e “pe bune”. Aici gasesti in majoritatea cazurilor alte oferte pentru ca cea pentru care ai achizitionat voucherul de pe siteuri tocmai s-a terminat sau afli mai multe detalii despre ce mai ai de plata pentru serviciile pe care le cunosti deja (de obicei mai mult decat scria in oferta initiala).

Piata turistica este o piata dinamica si exista multe tipuri de oferte. Da, este posibil ca anumite oferte sa fie disponibile la un pret foarte bun pentru o perioada limitata de timp si pentru un anumit numar de locuri. Dar atunci cand postezi o oferta pe un anumit site iar clientul tau plateste un voucher pentru a achizitiona vacanta respectiva trebuie sa ii garantezi ca mai gaseste vacanta respectiva. Cel putin asa vad eu lucrurile.

Daca vrei sa gasesti oferte de vacanta avantajoase mai bine ai fi cu ochii pe reducerile de tipul early booking (inscrieri timpurii).

Astazi majoritatea hotelurilor de pe litoralul turcesc, grecesc, bulgaresc oferta astfel de reduceri pentru sejururi achizitionate cu cateva luni inainte. Avand in vedere ca aceste reduceri sunt oferite direct de catre hotelieri este    un punct in plus sa le ai in vizor.

Reducerile de early booking sunt intre 10% si 25% iar in anumite cazuri pot ajunge si la 30%-35% (cazuri mai rare, dar existente). In plus, daca alegi o oferta de tipul early booking vei avea ocazia sa iti stabilesti vacanta din timp si sa alegi hotelul. Ofertele de early booking sunt valabile si in cazul hotelurilor din statiunile de ski, nu numai in cazul celor de pe litoral.

Trebuie doar sa vrei sa-ti planifici vacanta din timp si sa urmaresti acest gen de oferta.

Si ofertele last minute ale agentiilor de turism pot fi o optiune buna, insa sunt cateva mici dezavantaje in acest caz:

  • nu stii daca vor aparea aceste oferte last minute (acestea apar numai in cazul in care agentia de turism nu a vandut toate camerele luate in garantie pentru o anumita plecare)
  • nu stii pe ce destinatii vor aparea (poate tu vrei sa mergi in Turcia iar ofertele last minute care ti-au atras atentia sunt numai in Grecia)
  • nu stii cand vor aparea (poate tu ai concediu incepand cu 20 septembre, concediu de o saptamana, iar oferta last minute este cu plecare pe 27 septembrie)

Daca nu iti poti planfica din timp concediul ca s aoptezi pentru pachetele eary booking este ok sa astepti si ofertele last minute dar rebuie sa fii pregatit moral ca s-ar putea sa nu ajungi in statiunea/tara in care ti-ai dori ci in cea in care apar ofertele last minute in perioada in care poti merge tu in vacanta.

Gandeste-te la ce riscuri esti dispus sa iti asumi atunci cand iti achizitionezi o vacanta. Cantareste toate optiunile pe care le ai si alege varianta potrivita pentru tine. Asigura-te insa ca ai luat in calcul toate optiunile si ca ti-ai luat masurile de siguranta.

About

Travel with a Smile este locul în care călătorești virtual în destinațiile în care am călătorit eu și locul în care ai posibilitatea să împrumuți idei de călătorie pe care să le pui apoi în practică. Și asta pentru că toate călătoriile mele sunt însoțite de povești.

7 Comments

  • Numai niste manageri imbecili isi pun ofertele pe siteurile de reduceri.Ma refer la cei 20/, care nu sint tzepe..
    De ce sa vinzi sub cost?De ce sa vinzi fara a ti se cunoaste brandul?
    Nu inteleg si nu voi intelege.

  • E o modalitate de a te promova cu costuri mai mici în condiţiile în care situl de reduceri e promovat agresiv. E adevărat, cu riscul de a-ţi strica imaginea/şifona brandul.

  • Din pacate sunt foarte multe agentii in piata care apeleaza la aceasta forma de promovare iar turistii s-au obisnuit..chiar daca multi dintre ei au avut surprize neplacute in urma acestui lucru.

  • Buna Carmina,

    Frumos articolul, insa nu trebuie sa confundam ofertele early booking cu promovarea vanzarilor (una din cele 4 componente ale mixului de comunicare).

    Early booking, inseamna oferirea unei reduceri din valoarea pachetului turistic IN CONDITII DE PROFITABILITATE. Cu alte cuvinte, la o reducere de 35%, firma are totusi profit.

    Promovarea vanzarilor in forma agresiva, cum e pe Zumzi, Vulping etc, are loc in perioade moarte sau in cazul penetrarii pe piata sau pe un nou segment si are ca obiectiv atragerea clientilor in vederea fidelizarii lor. Din punct de vedere financiar, e suficient sa fie acoperite costurile variabile. De exemplu, o pensiune pe litoral, iarna, are aproximativ aceleasi costuri fixe si cu clienti si fara clienti; daca fiecare client ar implica costuri variabile de 5 lei, teoretic, poate oferi cazare la tariful de 5 lei. Clientii ar putea descoperi activitati pe care le pot desfasura iarna pe litoral si ar putea reveni sau povesti prietenilor sau ar putea cumpara servicii suplimentare (mancare, bautura etc). Chiar daca 5 lei inseamna reducere de 95%, sunt niste castiguri pe care pensiunea nu le-ar avea daca nu ar face nimic.

  • Gratian, nu confund ofertele early booking cu promovarea vanzarilor 🙂

    In acest articol m-am referit la ofertele de pachete turistice postate de agentiile de turism pe siteurile de reduceri, in cele mai multe cazuri cu reduceri prea mari pentru a putea fi reale.

    Nu ma refer la oferta unui hotelier. Da, hotelierul poate oferi reduceri mai mari intr-o perioada de extrasezon.

    O agentie de turism care promoveaza pachete(cazare+bilet avion, de exemplu) si care ofera reduceri mari(40-60% sau chiar mai mari) nu este in regula. Comisionul unei agentii de turism sa spunem ca se ridica la un 15%(desi in majoritatea cazurilor acesta este 10% daca este procentual sau este o suma fixa care d emulte ori este mult mai putin de 10%). De unde sa cedeze agentia respectiva un procent mai mare? Ok, poate ac agentia isi asuma niste cheltuieli de marketing…dar cate pachete sa vanda si sa le considere “cheltuieli de marketing”?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *