De 3 ani încoace am făcut un fel de “tradiție” din articolul cu idei de cadouri pentru călători așa că începutul lunii decembrie vine cu noi propuneri.
Anul 2020 a fost foarte diferit față de anii anteriori, călătoriile și activitățile în general fiind fie mult încetinite, fie oprite de tot. Cu toate acestea, noi, călătorii, nu ne-am oprit din a visa la călătorii și de a căuta locuri noi în care să putem merge în condițiile actuale. Da, călătoriile peste mari și țări s-au mutat cândva în viitor, însă anul acesta am avut ocazia să explorăm mai mult zonele ce ne înconjoară și să ne facem planuri pentru 2021 și mai departe.
Ideile de cadouri pe care le scriu în continuare iau în calcul situația fără precedent avută în întreaga lume în acest an, însă te invită la a visa și a prețui mai mult călătoriile viitoare. Și asta pentru că o călătorie te împlinește mai mult decât orice lucru material și investiția în experiențe de călătorie consider că este cea mai bună investiție atunci când vine vorba să faci ceva pentru sufletul tău dar să și înveți constant. Te încurajez să dai mai departe mesajul acesta celor dragi, prieteni mai apropiați sau mai îndepărtați.
Experiențe de călătorie
Pentru că anul acesta cu toții am râvnit mai mult la călătorii, consider că experiențele viitoare de vacanță vor fi cu atât mai apreciate. Așa că experiențele de călătorie se află pe primele locuri între ideile de cadouri inedite pentru călători.
1. Un oraș nou în fiecare an. E bine să fii curios să vezi alte locuri și să cunoști obiceiuri noi în fiecare an așa că a vizita un oraș nou pe an este întotdeauna o idee bună. Dacă urmărești promoțiile companiilor aeriene poți rezerva din timp bilete de avion pentru cel puțin o călătorie în câte un oraș nou pe an. Sau, dacă vrei să găsești și bilete de avion și cazare la un loc, cere oferte în agenții de turism – ei vor alege cele mai potrivite opțiuni de cazare și transferuri în funcție de ce anume îți dorești să vezi și să faci în acele orașe și îți vor face oferte personalizate.
2. O țară nouă pe an (eventual pe un continent pe care nu ai mai ajuns până acum). Dacă până acum ți-a ieșit vacanța cu câte un oraș nou pe an ar fi o idee să treci la nivelul următor: să ajungi într-o țară nouă pe an sau pe câte un continent nou de fiecare dată. Tu și cei dragi ție, evident. Ca și destinații aș putea spune că “sky is the limit”(luând în considerare că, încet încet, toate țările își vor redeschide granițele odată ce au stabilizat situația Covid-19), asta pe lângă buget, bineînțeles. Pentru o astfel de călătorie plănuită din timp să știi că poți găsi tarife avantajoase. Totodată recomand să ai o relație bună cu un agent de turism: acesta poate urmări anumite tipuri de vacanță care ți se potrivesc ție (cu condiția să știe exact ce cauți) și, când găsește o oportunitate bună pentru tine să îți dea un semn. Cu atât mai mult cât suntem în perioada în care Coronavirus încă își face de cap, trebuie să știi că agențiile de turism care lucrează în mod obișnuit cu diverse destinații au acces la informații suplimentare din țările cu care lucrează în mod constant și îți pot oferi o vacanță în siguranță luând în calcul situația punctuală a fiecărui stat.
3. Poți revedea un oraș drag ce ți-a rămas în suflet la prima călătorie. Mi se întâmplă destul de des să spun că m-aș întoarce într-un loc sau altul. Uneori se întâmplă destul de repede să revin, însă alteori trec ani întregi. La început de 2020 am avut ocazia să revăd după 6 ani orașul Istanbul. A fost una dintre cele 2 călătorii în afară țării pe care am apucat să le fac anul acesta și a fost o surpriză foarte frumoasă să văd Istanbulul pe de o parte la fel cum l-am lăsat, pe de altă parte schimbat. Am povestit pe larg într-un articol despre experiența mea de după 6 ani la Istanbul. Așa că te invit să te gândești ce oraș ți-e drag și să îți faci planuri de călătorie. Sau să oferi în dar partenerului de viață un astfel de cadou.
4. Inițiere în călărie. Dacă îți plac călătoriile tematice și vrei să înveți ceva nou, recomand să petreci (măcar) o zi la centrul de echitație Potcoava Mountain Hideaway (în jud. Dâmbovița, la 120 km de București). Poți achiziționa fie pentru tine, fie pentru un prieten sau un membru al familiei câte un voucher pentru o zi de inițiere în echitație (include 2 ore de echitație cu trainer autorizat), vouchere de weekend sau vouchere valorice cu care poți cumpăra apoi servicii diverse de la ei (cazare, mese, ore de echitație-lecții sau plimbări călare). Detalii găsești aici.
La Potcoava am descoperit pasiunea pentru echitație și de 4 ani de zile tot învăț lucruri noi de la ei. Vara asta am scris și un articol despre cum au crescut ei în 4 ani așa că aruncă-ți un ochi pe fotografii ca să îți faci o idee. Recomand cu drag atât pentru adulți cât și pentru copii. Iar dacă îți place ideea aceasta, stai cu ochii pe acest blog si în 2021 pentru că în primăvara urmează o nouă ediție a taberei de călărie(pentru adulți) pe care o organizez la Potcoava.
5. Un weekend la castel. La Hotel Castle Daniel din localitatea Tălișoara, jud. Covasna. Alege o perioadă în care nu sunt Sărbători sau zile libere dacă vrei să te bucuri din plin de atmosfera liniștită de castel de provincie. Recomand cu tot dragul să rămâi aici la relaxare măcar 2-3 zile. În plus, recomand să te bucuri de mâncărurile delicioase din bucătăria ungureasca dar și internațională (reinterpretate). Încă ceva: întreabă și de vinuri. Au o mică vinotecă la subsol unde poți descoperi niște minuni ungurești.
6. O vacanță în mijlocul viei la Liliac Lodge Batoș. Pasiunea pentru vin din ultimii ani m-a făcut să caut să îmbin călătoriile cu vinul și uite așa am ajuns la Liliac Lodge Batoș, o cabană ce include o singură cameră pentru cazare situată în mijlocul viei cramei Liliac din Transilvania. Am scris despre experiența mea de o seară cu cazare, cină și degustare de vin aici.
7. Food & Wine pairing la Chateau Vartely, din localitatea Orhei-Republica Moldova. Recomand din tot sufletul această experiență pasionaților de vin. De 5 ani de când am pasiune pentru vin am ajuns în multe locuri pentru tururi la crame, degustări de vinuri și cine cu food & wine pairing. Dintre toate, cei de la Château Vartely au fost preferații mei. Da, le știu vinurile și le recomand, însă am cuvinte de lăuda și despre unitatea de cazare de 5* pe care o dețin și de mâncărurile desăvârșite. Am scris despre cea mai recentă experiență a mea la ei aici.
8. O vizită în Transilvania. Transilvania este o poveste. Una reală, pe care dacă ai timp și dorință să o descoperi, vei afla cât de frumoasă este și câte locuri pline de istorie încă avem în România. Cutreierând Transilvania vei găsi multe opțiuni de vizite și cazări prin intermediul Experience Transylvania în sate precum Vicri, Cloașterf, Mălâncrav, Biertan și Alma Vii. Locul meu preferat de cazare și masă în mijlocul Transilvaniei este Casa Kraus, aflată în satul Crit, chiar lângă Biserica Fortificată. Venind aici pășești puțin și în istorie pentru că actuala construcție dedicată cazării este fosta casă parohială ce a fost restaurată și redată circuitului turistic. Și dacă tot îți place Transilvania află că în fiecare vară (cu excepția anului 2020) aici are loc festivalul numit Săptămâna Haferland, loc în care este binevenit dacă vrei să guști puțin din tradițiile locului. Găsești aici un articol complex pe care l-am scris despre zona numită Haferland vara aceasta.
9. O vizită la Crama Budureasca pentru “Atelierul de cupaje”. Dacă tot mă pasionează vinul și vizitele la crame recomand să faci o vizită Cramei Budureasca (zona Dealu Mare) pentru a încerca “Atelierul de cupaje“. Pe scurt, crama pune la dispoziție pentru grupuri restrânse vin pentru ca fiecare membru al grupului să își facă propriul cupaj. Pentru pasionații de vin și călătorii este o experiență unică.
10. Pentru iubitorii de călătorii și fotografie: un tur foto într-un loc din România sau din afară. Stay tuned, urmează al cincilea an în care voi organiza tururi foto în Delta Dunării. Stai cu ochii pe Delta Explorer pentru că perioada am stabilit-o deja: 24-28 mai 2021 iar programul detaliat urmează să îl public la început de 2021.
11. O vacanță la…pescuit. Iubesc activitățile în natură și cum pasiunea pentru călătorii m-a dus într-o mulțime de locuri faine, în ultimii 2 ani am descoperit 2 locuri numai bune pentru cei ce iubesc să pescuiască.
Primul și cel mai recent descoperit este Holbina Trei Bibani. Situată în Delta Dunării în zona Dunavățu de Jos, Holbina este loc preferat de cei ce pescuiesc la răpitor și, din câte vezi în fotografiile de mai jos, merită să ajungi aici. Pachetul standard durează 3 zile și, dacă ești pasionat de pescuit, o să te bucuri de la răsărit și până la apus de pescuit în mijlocul lacurilor.
Al doilea loc pe care îl recomand se numește Zaga Zaga Resort, se află în Delta Siretului și, dacă ai între cei dragi pasionați de pescuit să știi că 2-3 zile aici sunt excelente. Cazarea are loc chiar pe lacuri în una din vilele sau bungalowurile resortului. În septembrie 2019 când am fost noi am ales un bungalow și îl recomandăm cu drag!
12. Simulator zbor by Jetav. Dacă anul asta tot n-am prea mers cu avionul în călătorii, propun să vină avionul la noi. Cei de la Jetav Flight Academy au un simulator de zbor pe care fac traininguri cu piloți reali, însă oferă și experiențe de petrecere a timpului liber (Fun Flight Simulator) – așa că o oră petrecută în simulator zburând oriunde în lumea asta și exersând aterizări și decolări cred eu că este o experiență autentică de călătorie. Pentru detalii scrie-i Corinei Bărbosu la adresa simulatorzbor@jetav.ro. Cadoul este potrivit atât pentru copii cât și pentru adulți.
Anul trecut am oferit cadou o astfel de experiență și a avut efectul așteptat. Plus că a fost o super experiență și pentru mine, chiar dacă am fost doar observator. M-am putut bucura de dincolo de butoane, urmărind îndeaproape ce se intamplă și mi-au plăcut în mod deosebit aterizările.
Cadouri românești
Pentru că luna decembrie începe chiar cu “Ziua României” ce se sărbătorește pe 1 decembrie, ce zici de câteva cadouri autentic românești care să îți amintească de anumite zone din țara noastră?
13. Cadouri gastronomice românești. Cum în călătorii mă ghidez mereu după produsele autentice ale locului, prima recomandare din această categorie se referă la un magazin cu cadouri gastronomice, brânzeturi, vinuri și delicatese românești: Revino Cheese & Wine. Pe Alina, inițiatoarea proiectului Revino, o cunosc de câțiva ani de zile de când a început organizarea târgurilor Revino. I-am urmărit pasiunea pentru vin, apoi am aflat că este în căutare de producători de brânzeturi românești, iar anul acesta a lansat magazinul online cu produse de gastronomie românească ce pare a fi mai bogat pe zi ce trece. La final de vară am avut ocazia de a încerca o parte din brânzeturile și vinurile promovate de Alina (am scris despre acea experiență aici), mi-au plăcut foarte mult, așa că anul acesta aici este locul din care voi comanda și eu câteva bunătăți pentru masa de Crăciun.
14. Cadouri autentic românești. Pentru cadouri de inspirație românească recomand cu drag magazinul online ArtandCraft.ro pentru că le cunosc produsele de aproape 6 ani de zile, mi se par foarte creativi și au produse de calitate. Dacă citești acest blog sunt sigură că de-a lungul timpului ai dat peste articole despre “Vladut’s Story”, “Once upon a time in Romania”, dar și despre articolele în care povesteam cum Art&Craft susține meșterii populari români. La ei pe site vei găsi o mulțime de propuneri de dulciuri românești, dar și tot felul de jucării și suveniruri ce sunt foarte potrivite pentru prietenii cu care nu te-ai mai văzut demult.
15. Dăruiește o ie pentru a menține tradiția portului popular românesc. De câțiva ani încoace ia românească a revenit la modă și cu această ocazie am putut să redescoperim ceva din tradiția de altă dată. Recomand cu drag una din iile țesute pentru a duce tradiția mai departe.
Cărți, hărți și câteva lucruri utile în călătorii
16. Când nu călătorești, te documentezi despre călătorii sau oferi cărți în dar celor dragi: cărțile despre călătorii de la Books Express sunt întotdeauna o idee bună. Plus că îți exersezi și limba engleză citind. Detalii aici.
17. Cartea “Maps” de Aleksandra Mizielinska și Daniel Mizielinski: include hărțile lumii ilustrate excelent cu tot ce e important de reținut pentru fiecare țară în parte. Cartea se adresează copiiilor însă este superbă și pentru adulți dacă aceștia sunt în permanență căutare de locuri și activități noi în toate colțurile lumii.
18. Dacă iubești călătoriile înseamnă că îți plac și hărțile iar eu am descoperit și recomand mai multe tipuri:
- Hartă răzuibilă Deluxe
- Hartă răzuibilă transparentă
- Hartă răzuibilă a aventurilor (280 aventuri)
- Hartă răzuibilă pentru gurmanzi
- Harta constelațiilor
- Hartă de plută, numai bună pentru decorat casa și visat la următoarea vacanță
- Glob răzuibil
- Harta Viticolă a României
19. Un abonament la revistele National Geographic și National Geographic Traveler ar fi un cadou ideal pentru toți cei ce iubesc călătoriile. National Geographic este o revistă de prestigiu la nivel internațional și din paginile ei iubitorii de călătorii își pot lua nu numai idei inedite de călătorie ci pot afla la cald părerea autorilor articolelor, celor care au călătorit în acele destinații și și-au așternut gândurile și experiențele în paginile revistei.
Iar dacă vrei să le ai pe ambele cu 50% reducere un an întreg, află că National Geographic are și o ofertă specială valabilă între 2 decembrie 2020 și 26 februarie 2021, iar aici găsesti informații despre aceasta. În plus, făcând un abonament la ambele reviste cu 50% reducere intri automat și în concurs unde poți câștiga vacanțe în România și alte câteva premii.
20. Geantă/rucsac foto. Ce ar fi călătoriile fără fotografii? Iar în călătorii contează enorm geanta/rucsacul dedicat aparatului foto. Recomand să ai în vedere un rucsac sau o geantă foto potrivită pentru tipul de echipament foto pe care îl iei cu tine în călătorii.
21. Aparat foto mirrorless Sony A6000. În călătorii contează enorm greutatea bagajelor pe care o ai așa că e bine că toate device-urile să fie cât mai ușoare. O idee bună pentru călătorii pasionați de fotografie este să aibă la ei un aparat foto cât mai ușor și performant, motiv pentru care recomand un aparat mirroless cum este Sony A6000.
22. GoPro Hero 8 Black. Dacă îți plac vacanțele active și preferi să filmezi în loc să faci fotografii, GoPro Hero 8 este camera de acțiune care sigur îți va fi pe plac. Poți face tot felul de filmări și totodată poți folosi camera și sub apă (cu o carcasă specială). Am avut la mine acest GoPro în Istanbul la început de an și las mai jos un clip făcut cu acesta. Iar aici găsești un review al camerei scris de Călin.
23. Adaptor world travel compatibil cu prizele din peste 150 de țări. Știm cu toții cât de frustrant este să îți dai seama în miez de noapte că nu ai adaptorul corespunzător cu țara în care te afli. Nu ar fi mai bine să ai un adaptor care să se potrivească majorității țărilor de pe întreg globul pământesc?
24. Portofel de călătorie cu compartimente speciale atât pentru bani cât și pentru pașaport, carduri și chiar și telefon.
25. Bobby – rucsac antifurt. În călătorii nu știi niciodată unde ajungi așa că e mai bine să te protejezi de eventualele furturi. Sunt sigură că ai auzit de rucsacurile antifurt și este momentul să achiziționezi unul fie pentru tine, fie pentru cei dragi.
26. Acumulator extern pentru smartphone. Când ești plecat în vacanță ai puțin timp la dispoziție să îți încarci telefonul (sau chiar și aparatul de fotografiat) așa că acumulatorul extern este binevenit în orice bagaj.
27. Cutia foto cu amintiri: 32 de imagini pe care le poți personaliza și oferi celor dragi ca și cadou. Să mai spun că cele 32 de imagini pot fi selectate de tine din cele mai interesante momente de prin călătorii?
Spor la cumpărături și o iarnă frumoasă îți doresc!
Super ideile, big like pentru articol 😉
Imi place content-ul, sa mai postezi 😀