Ultimul weekend al lunii ianuarie 2020 m-a prins redescoperind, după 6 ani de la prima vizită, orașul Istanbul.

A fost prima călătorie în afara țării din acest an, chiar înainte de apariția coronavirus care acum a închis granițele multor state și încă ne ține în alertă.

Pentru că iubesc să călătoresc am încredere, așa cum am scris și în articolul trecut, că vom continua să călătorim odată ce îi dăm de cap virusului. Și vom călători mai mult și mai cu patos decât până acum. Nu de alta, însă în perioada aceasta cât stăm acasă realizăm cu toții ce norocoși am fost în trecut pentru că am văzut atâtea locuri frumoase, pentru că ne-am bucurat de atâtea experiențe și, încet încet, în sufletul nostru se înfiripă un dor nebun de călătorii.

Așa că până la următoarea călătorie (pe care o aștept mai mult ca niciodată) mi-am propus să scriu despre călătoriile avute în anii trecuți, călătorii despre care n-am apucat până acum să povestesc aici.

Așa că astăzi încep cu Istanbul, oraș pe care l-am descoperit în primăvara lui 2014 alături de un grup de prieteni călători.

Dacă data trecută am făcut slalom printre obiectivele turistice încercând să văd cât de multe pot, ei bine, de data asta am luat lucrurile mai ușor și am vizitat pe îndelete numai câteva locuri.

Am avut numai un weekend la dispoziție așa că m-am rezumat mai mult la a vizita locuri și obiective turistice pe exterior cu 2 excepții: Hagia Sofia și Cisternele (Basilica Cistern). În plus, am vrut să savurez agitația orașului care m-a fascinat mereu și să încerc câteva arome locale.

Dintre toate, atmosfera Bazarului de Mirodenii și a Marelui Bazar mi s-a părut cea mai reprezentativă pentru Istanbul.

Așa că las mai jos videoclipul cu cele 2 bazaruri realizat de Călin cu micul GoPro Hero 8 Black (vezi review aici) care ne-a fost un bun partener de drum și care ne va însoți de aici înainte în mai toate călătoriile (citește în continuare, mai urmează încă 2 videoclipuri).

Mereu am asociat Istanbulul cu culori vii, arome de condimente îmbinate cu ceaiuri și fructe felurite, dar și cu aglomerația și zumzetul atotprezent din jur. Și fix așa a fost și acum 6 ani când am intrat pentru prima dată într-un bazar, și anul acesta când am traversat ambele bazaruri de câte 2 ori în căutarea unor cadre faine de luat acasă.

Cum era de așteptat, am încercat și câteva dintre aromele întâlnite în cale dar am lăsat și unele pentru o vizită viitoare.

De data asta m-am lăsat fermecată de gustul sandwich-ului cu pește savurat direct de pe bărcile – restaurant situate lângă Podul Galata, al castanelor coapte, al sucului de rodii proaspăt stoarse ce îl găseam la fie care colț de stradă, al rahatului turcesc pe care l-am găsit în mai multe feluri decât mi-am imaginat. Bineînțeles, am luat și acasă câteva din aromele Istanbulului: ceai de iasomie, roșii uscate, niște baclavale și alte delicatese dulci al căror nume nu l-am reținut și, evident, rahat turcesc – toate din Bazarul de Mirodenii.

 

Și dacă tot vorbim de gusturi și arome cum era să ocolesc fix cofetăria cu cea mai mare tradiție din Istanbul – Hafiz Mustafa? Deschisă încă din 1864 astăzi cofetăria are mai multe locații bine stabilite prin Istanbul iar noi am încercat-o pe cea din zona Sultanahmet, la mică distanță de mers pe jos de Hagia Sofia. Și dacă tot am ajuns aici am încercat renumitul Kunefe care e un fel de budincă de fidea cu brânză derivată din kataif – desertul meu preferat din Turcia (tocmai pentru că nu este atât de dulce). Interesant a fost faptul că de data asta am găsit și variantă cu ciocolată. Bineînțeles, desertul a fost completat cu o cafea la presă pe care am savurat-o din ceșcuțe autentic turcești. Cumva, parcă îmi place mai mult cafeaua la presă decât cea turcească.

După atâtea bunătăți savurate am zis că este cazul să ne bucurăm și de ceva mișcare. Așa că în cele 2 zile pline în care am stat în Istanbul am mers în total 35 de km pe jos. Asta incluzând drumurile prin oraș, prin cele 2 bazaruri și vizitele la Hagia Sofia și Cisterne.

Mai vizitasem pe interior cele două obiective turistice mai sus menționate însă am vrut să văd ce s-a schimbat la fiecare între timp. Așa că în una din zile am ajuns dis de dimineata la Hagia Sofia pentru a ne plimba în liniște.

Hagia Sofia sau Ayasofya cum mai este denumită catedrala din fostul Constantinopol a fost construită în numai 6 ani în secolul al VI-lea de împăratul bizantin, Iustinian I. Construită ca și catedrală ortodoxă, aceasta a fost transformată mai întâi în moschee în (1453) și apoi în muzeu (1934), astăzi făcând parte din patrimoniul mondial UNESCO.

Și dacă tot spuneam că mai urmează încă 2 videoclipuri, iată-l pe următorul – dedicat Hagia Sofia.

Ca și acum 6 ani, interiorul Hagia Sofia este încă în reconstrucție însă asta nu înseamnă că pragul nu îi este călcat de milioane de turiști anual. Am găsit la fel de fascinant locul și, poate datorită orei la care am fost, puțin mai lejer din punct de vedere al turiștilor. Am stat acolo în jur de 2 ore și, spre final, începea să se aglomereze. Am ales să zăbovim mai mult pe exterior și să admirăm frumusețea biseriii Hagia Sofia și nu am putut să nu observăm că roșul-cărămiziu de pe exterior etse din ce în ce mai ars de soare pe an ce trece. Ar fi fain să restaureze și partea asta.

O noutate pe care am dorit să o vedem cu ochii noștri a fost să cunoaștem noul simbol al Hagia Sofia și anume pisica Gli. De ceva timp – de când a devenit faimoasă în urma unei întâlniri între Obama și Erdogan – Gli atrage toate privirile vizitatorilor de la Hagia Sofia și este o adevărată vedetă. Caută contul ei pe Instagram.

Al doilea obiectiv turistic vizitat pe interior, Cisternele, sau “Basilica Cisternă“ (denumirea vine de la faptul că cisternele au fost costruite sub o basilica) cum mai este denumit, se află și el în restaurare.

Construite la 150 m sub pământ în timpul împăratului bizantin Iustinian, cisternele erau realizate din 336 de coloane, majoritatea salvate de la alte temple. Proiectate pentru a deservi Marele Palat și clădirile adiacente, Cisternele puteau stoca până la 80 000 metri cubi de apă ce putea fi livrată prin cei 20 km  de apeducte dintr-un rezervor din apropierea Mării Negre. Cisternele au fost închise în momentul în care împărații bizantini au relocat Marele Palat iar cetățenii orașului împreună cu autoritățile locale “au uitat” de ele. Au fost redescoperite apoi în 1545 când Petrus Gyllius cerceta antichitățile bizantine din oraș iar acesta a fost intrigat de poveștile locuitorilor orașului care spuneau că aceștia găseau apă coborând găleți într-un spațiu întunecat situat sub podea. Și uite așa curiozitatea l-a făcut pe Gyllius să exploreze cartierul și să ajungă într-un final în Cisterne printr-unul din subsoluri.

Cisternele au fost restaurate în 1985 și din 1987 sunt date în circuitul turistic, amenajările interioare permițându-ți să te plimbi printre coloane fiind înconjurat de puțină apă rămasă aici. Menționez că și în prezent se făceau niște restaurări, apa fiind cu totul scoasă afară însă atmosfera fiind la fel de interesantă cu galeriile iluminate difuz în roșu și cu legenda Meduzei ce poate fi admirată pe 2 dintre cele 336 de coloane.

Am vizitat-o și eu pe Meduza însă nu m-am uitat în ochii ei decât prin vizorul aparatului. Așa că uite că nu m-a împietrit. 🙂

Și dacă tot am ieșit cu bine după întrevederea cu Meduza am zis să schimbăm puțin partea orașului în care ne plimbăm așa că am mers spre Taksim, traversând pe jos Podul Galata și admirând deopotrivă localnicii la pescuit cât și frumusețea orașului și a Turnului Galata văzut din depărtare.

Am mers apoi pe tot bulevardul Istiklal de-a lungul traseului tramvaiului roșu faimos al Istanbulului. M-am întrebat mereu dacă există un singur tramvai sau măcar 2 și, la cât am mers în lung și-n laț după el, acum îmi e clar: există un singur tramvai funcțional care a mai rămas să plimbe turiști și localnici deopotrivă.

Chiar dacă Istiklal este cunoscut că fiind bulevard de shopping noi ne-am rezumat în a-l traversa pe jos de câteva ori și a ne opri numai pentru mângâiat pisici și făcut fotografii. Apropos de pisici-turcii din Istanbul sunt mari iubitori de pisici. Dacă la Hagia Sofia trăiește Gli ca o regină, în tot orașul sunt pisici nenumărate ce par a fi bine îngrijite de ceva autoritate locală (am prins momentul în care cineva venise la oră fixă să dea de mâncare pisicilor dintr-o anumită zonă plus că am găsit prin oraș diverse căsuțe special construite pentru acestea. Pe lângă asta, absolut toate magazinele erau iubitoare de pisici-fiecare avea la intrare câte un castronel cu apă și unul cu mâncare pentru pisici. Ba chiar am văzut și pe stradă nenumărate persoane care veneau în parcuri și hrăneau piscile cu mâncare din pliculeț/conservă.

Dacă tot eram în zona Istiklal adică foarte aproape de Turnul Galata nu puteam să nu urcăm în turn, nu? Aici am prins aglomerație ceva mai mare așa că nu am stat mult ci am mers strict pentru a admira Istanbulul de sus. Arată cam așa.

Orașul Istanbul, după cum sii, se află pe 2 continente. Dacă zona veche despre care am povestit mai sus se află pe partea europeană, ei bine, am fost curioși să încercăm și partea asiatică. Așa că am mers cu trenul Marmaray prin tunelul pe sub apă ce unește Europa de Asia. În 2013 când fusesem prima dată în Istanbul tunelul nu era încă deschis așa că de data asta am zis că trebuie neapărat să văd cum e. Așa că am încercat și pot spune că a fost fix ca cu metroul. Numai că întreagă călătorie a fost mai lungă și puțin mai scumpă (11TL – lire turcești) decât călătoria cu tramvaiul (aceasta era 5TL – lire turcești).

Pentru că am mers seara în zona asiatică a Istanbulului nu am avut prea mult timp de plimbare. Am oprit la prima stație Marmaray în zona Uskudar și am admirat apusul soarelui peste partea europeană a orașului și peste “Kiz Kulesi” sau “Turnul Prințesei” (astăzi restaurant) aflat pe o mică insulă lângă țărm. a fost unul din cele mai frumoase apusuri de soare admirate până acum și a arătat așa. Cel mai mult însă mi-a plăcut că locuitorii orașului se strângeau aici seara special pentru a bea un ceai, a petrece puțin timp împreună și a se bucura de acest moment frumos colorat al zilei.

Cum este timpul să închei articolul îți las mai jos un ultim videoclip realizat de Călin în vacanța aceasta. Este puțin mai lung(4 minute) și însumează cam toate locurile în care am fost (nu am reușit să scriu mai sus chiar despre toate însă plănuiesc să revin cu povești din fostul Constantinopol aici pe blog).

Istanbulul are mult mai multe locuri frumoase de vizitat insa cum timpul nostru de aceasta data a fost scurt am zis ca trebuie neaparat sa revenim. Iar acum cu autoizolarea asta in care stam deaproape o luna avem chiar mai mult dor de duca decat de obicei.

De data aceasta am fost la Istanbul la invitația agenției de turism Tramp Travel, agenție cu care am colaborat în repetate rânduri pe diferite proiecte în ultimii ani și pe care o recomand cu drag atât pentru profesionalism, cât și pentru creativitatea programelor sale-vacanța la Istanbul având mai multe forme și tematici din care călătorul poate alege. Așa că recomand să îți notezi numele agenției iar când trece starea aceasta de criză să îi urmărești programele turistice. La Istanbul de exemplu are programe cu autocarul și cu avionul, iar în ceea ce privește tematicile de călătorie agenția organizează excursii în care ai parte de plimbare pe jos, de shopping, de istorie și povești locale. În plus, cazările recomandate de agenție sunt hoteluri de 3*-4* din centrul istoric al orașului (zona Laleli) cu care agenția lucrează de ani de zile și are o relație foarte bine dezvoltată. Mai mult de atat, centrul istoric este o zonă în care chiar merită să stai pentru a simți orașul cu adevărat. Personal eu caut mereu zonele acestea iar când am și o recomandare de la oameni de turism cu atât mai mult merg pe mâna lor.

Fotografiile din acest articol au fost realizate de mine cu un aparat Sony A7III, iar videoclipurile de Călin Stan cu GoPro Hero 8 Black.