Despre Bucuresti am mai scris de-a lungul timpului (vezi aici si video aici) insa de fiecare data cand gasesc timp sa privesc si sa simt orasul…descopar mereu ceva nou. Sau ceva vechi si o noua poveste 🙂

Asa s-a intamplat acum cateva zile, pe 1 Mai cand, dupa mult timp am avut o zi doar pentru mine. O zi pe care sa o petrec asa cum vreau, in care sa ma relaxez si sa fac ce-mi place.

Cum mie imi plac foarte mult calatoriile si cum nu aveam decat o zi la dispozitie, am zis “ce-ar fi sa explorez Bucurestiul?”

Zis si facut.

Ziua de 1 Mai a fost una numai buna de plaja (in special pentru cei ce ajunsesera deja la mare), dar la fel de potrivita pentru o plimbare pe jos, prin oras.

Am pornit de acasa spre centrul vechi. Ma asteptam sa fie ceva mai liber datorita numarului mare de bucuresteni plecati in minivacanta de 1 Mai. Asa a si fost 🙂

Am inceput plimbarea in zona Universitate si am coborat apoi spre centrul vechi, pe stradute.

Am trecut prin fata Casei Capsa si, de pe un ceas asezat in apropiere, am aflat povestea Cafenelei Capsa si de ce a ajuns ea sa fie numita “Cafeneaua scriitorilor si artistilor”.

Se spune ca undeva pe la 1852 se deschidea in Bucuresti o coferatie numita “La doi frati, Anton si Vasile Capsa”. Cum la acele vremuri orice eveniment era sarbatorit cu mare fast, Grigore Capsa a hotarat ca deschiderea sa se faca la fostul Han Damari, care se afla peste drum de biserica Zlatari. La scurt timp de la deschidere, acest loc a devenit preferatul multor personalitati politice ale vremii.

In 1886 se deschide si cafeneaua si hotelul ce urma a se numi Casa Capsa. astfel Capsa devenea un loc din ce in ce mai frecventat de importante personalitati ale vremii, oameni de cultura, artisti, politicieni dar si de domnite ale capitalei, iar la finalul secolului XIX a primit denumirea neoficiala de “Cafeneaua scriitorilor si artistilor”.

Mi-am continuat drumul in aceasta dupa amiaza calda, iar pasii m-au dus spre stradutele vechi din zona Lipscani.

Imi amintesc cum era aici acum cativa ani….cand nu existau terase si localuri in care sa te poti opri sa savurezi putin timp. Si imi amintesc si cum era acum 3-4 ani, plin de stradute “in lucru” si mai mult blocat decat deschis publicului.

Trecand pe fiecare straduta astazi atat de aglomerata si vioaie, nu am avut cum sa nu ma gandesc cum era Bucurestiul de alta data aici… “in mijlocul targului” ca sa spun asa.

Oare in trecut, totul era ceva mai linistit ca astazi?  Banuiesc ca da. Iar banuiala mea este inspirata de “statuia” de mai jos 🙂

Trecand mai departe, am intalnit un muzicant. Imi amintesc ca zambea, iar atmosfera din jur era tare placuta. Numai buna pentru a simti Bucurestiul..vechi. Si spun vechi pentru ca aproape la fiecare pas pe care il faceam descopeream cate ceva. Iar fiecare lucru are povestea lui pe care nu am avut cum sa o aflu, dar stiu ca ea exista undeva acolo.

Am lasat muzicantul undeva in urma si am continuat sa ratacesc pe stradute. Pana cand am ajuns din nou in zona Universitate..in fata unui “targ de vechituri”. Nu stiu cum de s-au nimerit lucrurile atat de bine 🙂

Gandul meu era indreptat spre Bucurestiul vechi, spre povesti si spre oameni de demult. Si mi-a iesit in cale acest targ ce avea loc chiar in curtea Muzeului Bucurestiului.

Mereu mi-au placut “targurile de vechituri” pentru ca am gasit mereu in lucrurile expuse aici cate o poveste si o parte din sufletul celor care le-au avut.

Am gasit de data asta multe fotografii vechi dar si aparate foto (sincer, nu stiu cum se foloseau insa as fi tare curioasa sa aflu).

Curtea era acoperita de tot felul de “nimicuri”, fiecare dintre ele fiind folositoare la vremea lor.

M-a distrat sa vad un album pe care scria Rembrandt iar deasupra lui era asezata foarte frumos o pereche de ochelari “moderni”. Parca fac o nota discordanta cu restul obiectelor expuse. Tu ce zici?

Intorcandu-ma la imaginea de ansamblu a targului vreau sa spun ca am observat in jurul meu multi oameni in cautare de povesti. Am stat si am ascultat cateva dintre conversatiile ce aveau loc in jurul meu si auzeam tot felul de povesti legate de ce reprezinta lucrul respectiv, cum era folosit, al cui a fost.

Apoi m-am gandit ca totul se leaga. Povestile din trecut vin la noi astazi si intr-un fel sau altul ajung sa se repete.  Pana la urma, este vorba de oameni.

M-am gandit in ultimele zile la urmatoarea fraza: “Omul este măsura tuturor lucrurilor, a celor ce sunt întrucât sunt și a celor ce nu sunt întrucât nu sunt“. Am incercat sa ii dau un sens mai real si mi-am dat seama ca poate insemna orice. Orice are legatura cu oamenii si viata lor.

Gandindu-ma la acest lucru am pornit in descoperirea Bucurestiului vechi pe 1 mai. Si pot spune ca am petrecut o zi minunata in orasul pe care il cunoastem cu totii prea putin: Bucuresti.

Finalul plimbarii mele prin Bucuresti a fost undeva in Cismigiu, dar despre asta voi povesti cu alta ocazie 🙂

Gasesti mai multe fotografii pe contul meu Instagram: https://www.instagram.com/carminanitescu/

Text înscris în concursul Arche – Tabăra de Fotografie pentru Bloggeri, un eveniment organizat de Foto Union, cu sprijinul Bancpost, Cosmote, Samsung Galaxy S4, Ford, F64,Booking Greece, Izvorul Cristalin