S-a mai dus un an. Si, ca in fiecare an, nici nu stiu cand a trecut!
In ceea ce priveste calatoriile nu am stat rau deloc asa ca, acum la inceput de 2016, revin cu o retrosectiva a calatoriilor anului 2015. Acestea au fost urmatoarele.
Ianuarie 2015
Inceputul de an m-a gasit in insula Mallorca bucurandu-ma de o temperatura de aproximativ 14 grade in timp de acasa erau undeva la -25 de grade. Cum frigul nu a fost niciodata preferatul meu, m-am bucurat din plin de cele 14 grade cu plus pe care le-am gasit in insula.
Mallorca este o insula binecunoscuta si vizitata de o multime de turisti anual insa…nu de Revelion. Eu am gasit o insula linistita si frumoasa in toate. Poate pe alocuri mi s-a parut prea linistita insa a fost ceea ce cautam eu la final de an.
Singura localitate destul de populata a fost capitala insulei, Palma de Mallorca, loc in care am aflat ce inseamna un pic dejun tarziu savurat in mijlocul forfotei. Se intampla la Pasteleria S’Estacio, foarte aproape de centrul vechi al orasului si arata cam asa:
Mare parte dintre oraselele intalnite in malorca mi-au amintit de Sighisoara datorita realizarii cladirilor dar si a faptului ca erau organiztae ca niste vechi cetati cu stradute mici si inguste.
De departe, locul meu preferat a ramas oraselul Deia, orasel preferat de multe vedete care se pare ca au proprietati aici. Se pare ca zona l-a fermecat si pe Michael Douglas inca din 1989 cand a cumparat o proprietate aici insa pe parcursul timpului acesta nu a mai revenit aici, in vara lui 2015 proprietatea fiind pusa la vanzare.
Trecerea dintre ani m-a prins in Palma de Mallorca si a fost cam asa:
Februarie 2015
Luna februarie m-a gasit facand ceea ce imi place mie mai mult: calatorind si fotografiind. Am fost la unul din Workshopurile organizate de Sorin Onisor, unul dintre cei mai cunoscuti fotografi romani.
De data asta am fost iarna in muntii mei preferati din Romania, Muntii Apuseni. Am colindat satele in cautarea bucuriei iernii, am cautat peisajele de iarna cele mai frumoase si am mai mers sa vad inca o data Geamana, lacul de decantare care m-a intristat atat de mult prima data cand l-am vazut.
Ce a iesit vezi mai jos:
Martie 2015
Luna martie m-a prins mai mult pe drumuri in interes de serviciu decat calatorii de placere. Am strabatut tara in lung si-n lat facand al doilea lucru care imi place mie cel mai mult: sustinand workshopuri si povestind oamenilor din experienta mea de turism.
Aprilie 2015
Pentru mine, aprilie a fost inceputul verii. Am mers in Grecia intr-un infotur pe care l-am organizat alaturi de Turism Market si agentia de turism Tramp Travel, infotur in care am colindat destul de mult Grecia. Am fost in Insula Corfu, Insula Evia dar si pe continent, la Meteora, Paleos Panteleimonas, Ioannina, Litochoro si Paralia. Despre toate acestea poti citi pe linkurile de aici si aici. Si cate mai am de scris despre aceasta iesire!
Mai 2015
Luna mai a inceput cu vreme numai buna pentru calatorii prin Romania. Si de aceasta data am fost organizatoarea unei iesiri in #RomaniaAutentica. Alaturi de mine am avut-o ca si co-organizator pe Adela Dadu de la Transylvania Guide Sibiu si am pus la cale un program cu adevarat traditional romanesc.
Am fost in judetul Sibiu pentru a descoperi zona mai putin cunoscuta a acestuia: Marginimea Sibiului si Valea Hartibaciului. Am fost in Cisnadioara, am descoperit mestesuguri noi in Altana (am intalnit un satean care facea maturi), in satul Cristian pentru a descoperi turnul slaninii si cuiburile de berze, la stana, ne-am plimbat cu motodrezina si am admirat si orasul Sibiu.
Iunie 2015
Inceputul lunii iunie l-am petrecut pe Valea Doftanei, la mica distanta de Bucuresti. Un loc linistit, perfect pentru a-ti reincarca bateriile si pentru o excursie de o zi.
Chiar daca vremea de afara nu parea sa fie de vara adevarata, mi-am luat inima in dinti si..am plecat la munte, sperand ca luna iulie sa fie ceva mai generoasa cu temperaturile pentru a putea macar visa la mare. Finalul lunii m-a prins la Sighisoara si prin imprejurimi cu o vreme de-a dreptul tomnatica.
Stai pe aproape pentru ca urmeaza calatoriile lunilor iulie – decembrie 2015 cat de curand!