S-a incheiat FotoExpeditia in Muntii Trascau

Parca ieri iti spuneam pentru prima oara de tabara #FotoExpeditia.

Nici nu stiu cand a trecut timpul, a venit luna octombrie si am plecat in tabara.

Articolul de astazi este dedicat celor intamplate in tabara si, bineinteles, participantilor la aceasta carora le multumesc si ii astept si pe viitor cu noi idei de tabere (mai e putin pana la urmatoarea).

foto grup FotoExpeditia Nikon

Pe 17 octombrie a inceput tabara insa eu am plecat cu o zi inainte pentru a ma asigura ca este totul in regula si pentru a mai vizita putin imprejurimile (in cautare de noi locuri frumoase pentru calatorie si fotografie).

O data ajunsa in satul Sub Piatra mi-am dorit tare mult sa se indrepte vremea macar putin ca sa avem 4 zile calduroase si cu soare.  Dorinta mea a fost indeplinita pana la urma, insa numai la jumatatea perioadei cat noi ne-am aflat in tabara.

In prima zi, dupa amiaza, am pornit la fotografiat satul Sub Piatra. Un sat mic, cu casute traditionale cu acoperis de paie. Tot aici am gasit culori de toamna care intregeau peisajul de poveste al zonei. Ne-a si plouat un pic insa nu a fost rau deloc, au iesit cateva fotografii foarte reusite.

DSC_7923_1

DSC_7958_1

DSC_7845_1

Seara ne-am strans cu totii si sala de conferinte a pensiunii si am stat de vorba. Despre noi, despre fotografie, despre aparatele foto Nikon pe care le-am avut la testare, despre fotografia de pestera si despre Huda lui Papara.

Tot atunci am aflat ca din cauza ploilor din ultimul timp era prea multa apa in pestera in care urma sa intram pentru fotografie a doua zi. Nu am putut intra vineri, am zis sa mai asteptam o zi sa scada apa.

Intr-un final, desi vremea s-a mai domolit si a iesit soarele, apa din pestera Huda lui Papara a fost mult prea mare pentru a ajunge prea departe in pestera asa ca am ales sa intram abia in ultima zi pentru a ne balaci putin si pentru a ramane cu o amintire placuta din pestera.

Fotografii de pestera din pacate n-am facut de data asta, ar fi fost prea riscant sa intram cu aparatura foto acolo, asa ca ne-am adaptat programul.

Vineri am avut drumetia pe Piatra Secuiului. Toate sursele meteo spuneau ca vremea va fi frumoasa si a fost pana ala urma…frumoasa pentru fotografie pentru ca dintre norii care ne-au urmarit toata ziua au patrus cateva raze de soare care ne-au facut sa prindem niste cadre tare frumoase. Ne-a plouat fix atunci cand te gandeai si iti doreai mai putin.

DSC_8052_1

Privelistea de sus de pe Piatra Secuiului spre satul Rimetea a fost spectaculoasa. La fel si catre satul Coltesti pe unde am coborat dupa cateva ore petrecute pe varf de munte.

DSC_7988_1

Daca nu stiicum arata muntele Piatra Secuiului, cel pe care am urcat noi in aceasta expeditie, uite aici o fotografie de asta vara:

DSC_9084

Nici sambata nu am reusit sa intram in pestera asa ca am decis sa intram in Huda lui Papara orice ar fi duminica si sa mergem macar sa o vedem.

Drept pentru care sambata, in cea mai insorita zi din tabara am mers la Geamana sau Lacul de decantare Valea Sesii. Pentru fotografie este un loc tare pitoresc insa atunci cand ajungi acolo nu poti sa nu te gandesti ca pe locul ala a fost odata un sat. Cu oameni care traiau acolo. Cativa dintre ei traiesc si astazi in zona si numai ei stiu ce e in sufletul lor vazand lacul plin de otrava care a aparut in urma exploatarii de cupru din zona.

Gasesti catea fotografii de la Geamana mai jos insa promit sa revin in cateva zile cu un articol detaliat despre Geamana. Si cu o scurta poveste pe care am aflat-o de la un localnic.

DSC_7772_1

DSC_7811_1

DSC_8324_1

DSC_8341_1

In dupa amiaza zilei de sambata am mers, la apus, la Cascada Vanatare. Am ajuns aici usor dupa apus, insa a meritat drumul pana aici.

DSC_8392_1

DSC_8419_1

Seara ne-am strans cu totii la focul de tabara si am mai stat la povesti.

DSC_8432_1

Duminica dimineata a sosit momentul sa mergem si in pestera, un loc mult asteptat de noi toti. Am mers la cabana asociatiei Polaris Med (multumesc echipei de speologi care ne-a fost alaturi) aflata chiar langa intrarea in pestera, ne-am echipat si am pornit prin apele involburate ale pesterii.

DSC_8515_1

A fost o experienta tare placuta iar eu una abia astept sa fie gata filmarea din pestera. Daca tot nu am putut face fotografii, macar cu o amintire placuta ne-am ales.

Gasesti mai multe fotografii din tabara in acest album.

Sa ne vedem cu bine la urmatoarea experienta fotografica.

Fotografiile din acest articol au fost realizate cu un aparat Nikon D600 si obiectiv Nikkor 28-300. Am mai avut ocazia sa testez un Nikon D600 insa pana acum nu incercasem obiectivul 28-300 mm. Este varianta FX pentru obiectivul 18-300 mm DX utilizat cu aparate precum Nikon D3200, Nikon D5200 si Nikon D7100.

About

Travel with a Smile este locul în care călătorești virtual în destinațiile în care am călătorit eu și locul în care ai posibilitatea să împrumuți idei de călătorie pe care să le pui apoi în practică. Și asta pentru că toate călătoriile mele sunt însoțite de povești.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *