Am trecut prin Budapesta de mai multe ori pana acum insa am reusit sa o vizitez cu adevarat acum 2 ani, in luna decembrie.
A fost o perioada foarte friguroasa, insa zapada a lipsit cu desavarsire. Era decembrie, venisem special pentru Piata de Craciun si pentru atmosfera de Sarbatoare. Am primit toate acestea, mai putin zapada. Si am desprins atunci urmatoarele 5 motive pentru care iti recomand sa vizitezi Budapesta in aceasta perioada de Sarbatoare, luna decembrie, luna cadourilor.
1. Atmosfera si Pietele de Craciun
Peste tot unde mergi in Budapesta esti inconjurat de atmosfera de Craciun. “Punctul culminant” este in Piata Vorosmarty, cea mai cunoscuta Piata din Budapesta si locul in care este amenajata principala Piata de Craciun.
Aflata la unul din capetele celei mai cunoscute strazi de shopping din Budapesta, Vaci Utca, Piata Vorosmarty adaposteste nenumarate casute de lemn care mai de care mai colorate si mai imbietoare pentru copii si turisti. Piata de Craciun este deschisa aici in perioada 28.11.-31.12.2014 si include: obiecte realizate manual, podoabe de brad si jucarii, mancaruri traditionale, turta dulce si alte dulciuri, diferite cadouri.
Cea de-a doua Piata de Craciun este amenajata in fata Catedralei Sf Stefan (catedrala este cel mai fotografiat obiectiv turistic din Budapesta) si este deschisa in perioada 01.12.2014-01.01.2015. Este mai mica decat cea din Piata Vorosmarty dar din cate mi-am dat seama este axata mai mult pe mancaruri, dulciuri si meserii traditionale (aici am intalnit un fierar care lucra de dimineata pana seara spre deliciul vizitatorilor).
2. Fotografii cu orasul inghetat
Cand am vazut eu Budapesta iarna nu era zapada. Asta nu inseamna ca orasul nu era inghetat la cele -10 grade. Poate ca fotografiile fara zapada nu transmit acelasi sentiment insa crede-ma pe cuvant ca totul era inghetat si foarte frumos.
Cu toate gradele minus, orasul era impanzit de turisti, fiecare dorind sa guste parca din frumusetea Budapestei in ciuda frigului de afara.
Am vazut Budapesta si vara si iarna si pot spune ca fiecare anotimp are farmecul lui.
3. Specialitatile culinare
Daca ma intrebi ce mancare traditionala ungureasca stiu voi spune ca Gulas.
Ei bine, pe langa traditionalul gulas care merge oricand si oriunde, iar cu cat este mai picant este cu atat mai bine fata de frigul de afara, in Budapesta am intalnit o multime de feluri de mancare carora nu le stiu numele.
A fost suficient sa dau o tura prin Piata de Craciun din fata Basilicii Sf Stefan si la casutele din fata Castelului Vajdahunyad ca sa imi fac o idee.
4. Vinul fiert cu scortisoara
Am baut vin fiert cu scortisoara de cate ori am intrat intr-un local sa mananc ceva (in centrul orasului am gasit mai multe pub-uri tare potrivite pentru mesele de pranz de exemplu) si de cate ori am ajuns la Piata de Craciun sau in oricare alt loc. Era atat de frig incat vinul fiert era cel mai la indemana pentru a te incazi 🙂
Nu am o fotografie, insa cel mai bun vin fiert l-am baut pe Colina Gellert, sus in varf. Poate mi s-a parut mie ca a fost cel mai bun, insa dupa ce am urcat colina pe jos si am inghetat bine a venit la fix paharul acela mic de 2 euro si cu cateva raze de soare.
5. O vizita la SPA
O vizita la SPA este un “must do” in Budapesta. Cu toate acestea, este singurul lucru pe care nu l-am incercat pana acum. Pana acum mam multumit cu sauna si mica piscina de la Hotel Belvedere unde am stat insa anul acesta nu mai ratez SPA-ul in adevaratul sens al cuvantului.
Budapesta este cunoscuta ca “oras SPA” datorita numeroaselor bai termale amenajate aici. Se spune ca cel mai cunoscut SPA este cel amenajat la Hotel Gellert si am de gand sa ajung aici la urmatoarea vizita.
Ne vedem la Budapesta!
Extraordinare locuri!