Recunosc!

Sunt o taranca! Cand sunt la semafor, trec numai pe culoarea verde.

Astazi, cuvantul “țăran” a ajuns sa fie sinonim cu badaran, necioplit sau mitocan. Cum vedem sau auzim ceva de rau, primul lucru care ne vine in minte este “Ce taran!“.

Din pacate astazi a fi “taran” a ajuns sa fie o rusine datorita noului sens pe care l-am dat noi toti acestui cuvant.

Daca ne gandim mai bine, insa, a fii “taran” inseamna cu totul altceva iar despre asta vreau sa iti povestesc astazi.

Este o poveste despre copilarie, oameni simpli, libertate si a fii…taran 🙂

Toata copilaria mea am adorat sa merg “la tara”.

De cand am inceput sa merg si pana in clasa a saptea mergem la tara alaturi de bunica mea la o sora a ei (matusa mea) timp de o luna in fiecare vara. Iubeam enorm meleagurile acelea din doua motive: pentru ca ma faceau sa ma simt libera si pentru ca eram aproape de tot ce inseamna natura. Puteam zburda in liniste peste tot, ma simteam in siguranta si invatam o multime de lucruri.

Cele mai frumoase amintiri ale copilariei mele le am de la tara si nimic in lumea asta nu va putea schimba acest sentiment.

Acum imi amintesc cateva franturi dar fiecare are rolul sau.

Ciresele

De exemplu, in fiecare vara eram suparata cand ajungeam acolo pentru ca niciodata nu mai prindeam ciresele 🙂 Ajungeam cand luam vacanta de vara, dupa 15 iunie, in sezonul visinelor si al caiselor, fructe cu care m-am obisnuit ulterior pe masura ce o vedeam pe bunica mea ca imi facea tot felul de prajituri, gemuri si compoturi.

Patrunjelul si leusteanul

La tara am invatat sa aleg fructele si legumele pentru ce dorea bunica si matusa mea sa faca. De cate ori faceau o supa cautam prin toata gradina patrunjel, iar de cate ori faceau vreo ciorba trebuia sa caut leustean – pe care il gaseam ceva mai greu. Cum gradina matusii mele era destul de aranjata din anumite puncte de vedere (vie, pomi fructiferi, rosii, cartofi, ceapa si morcovi) si total nearanjata in ceea ce priveste verdeturile (marar, patrunjel, leustean), a trebuit sa invat repede ce fel de verdeata era in zona si mai ales la ce folosea!

Lucru poate “simplu” de facut insa daca stau bine sa ma gandesc ce sanse as avea sa fac asta acum parca nu se mai leaga lucrurile (acum, de exemplu, nu mai am la cine sa merg “la tara”).

Nu prea seamana cu a ma duce la supermarket si a cauta pe raft ceea ce am nevoie, nu?

Si tocmai asta era frumusetea. Invatam sa caut anumite lucruri si sa le gasesc chiar daca uneori nu era asa simplu. Aici am invatat sa ma descurc si am invatat ceea ce e cu adevarat necesar.

Nucul din gradina si Bunica

Tot gandindu-ma la vremea copilariei imi aduc aminte ca tot acolo, la tara, cel mai mult  imi placea umbra nucului. Avea matusa mea un nuc mare, foarte batran, cum intrai in gradina, la mica distanta de casa. Si cum verile erau calduroase, locul in care sigur ma gaseai cel putin de 2-3 ori pe zi era..sub nuc. Mai era un nuc mai mic in mijlocul gradinii, nuc in care imi placea sa ma urc sa vad imprejurimile. Vedeam pana departe (cum mi se parea mie la vremea aceea)….in curtile celor 2 vecini pe care ii aveam in dreapta si in stanga. Iubeam acest nuc pentru ca spre deosebire de celalalt, in asta ma puteam urca.

Deci fiecare cu rolul lui bine definit: nucul mare cu umbra si cel mic cu imaginea imprejurmilor 🙂

Si daca tot vorbesc despre nuc, de acolo am invatat ca nucile sunt numai bune de mancat imediat dupa Sf. Ilie, in luna iulie. Cum trecea Sf. Ilie veneam acasa la bunica cu tricoul plin de nuci ca de, le adunam si eu cum puteam. Si bunica mea ce era sa faca? Mi le curata de coaja verde (mie nu imi placea sa fac asta ca ma ingalbeneam pe maini si nu se mai lua), apoi eu le spargeam si le mancam impreuna cu ceilati copii de prin sat (mergand acolo an de an imi facusem o multime de prieteni).

Toata vara bunica mea avea mainile ingalbenite de la nuci, dar le curata cu mare drag! Imi amintesc si acum ca m-a invatat odata ceva: intr-o zi m-a pus sa ii aduc cateva frunze mari de nuc si sa le spal. Am intrebat-o de ce si mi-a zis ca o sa vad. I-am adus frunzele de nuc spalate si uscate si mi-a pus o lingura de “colarezi” pe fiecare frunza  (colarezii erau un fel de paste fainoase sub forma de bobite care erau fierte cu lapte). Mi-a spus ca pot sa mananc colarezii si ca au alt gust de pe frunzele de nuc. La momentul respectiv mi s-a parut cel mai bun desert pe care il mancasem vreodata.

Si asta pentru ca  stiam sa ma bucur de lucruri atat de simple! Si invatasem asta de la niste oameni simpli, de la tara.

Matusa mea, Tanti Maria

La tara mergeam la o sora a bunicii, la “Tanti Maria”. De cand o stiu eu, matusa mea era batrana, avea o problema la picioare, mergea in bat dar mergea toata ziua. Nu putea sta locului daca nu era casa curata si daca animalele din curte nu erau hranite de mai multe ori pe zi. Oricat de greu ii era ei facea totul ca lucrurile sa fie bine pentru cei din jur.

Erau vremuri destul de grele pentru ca matusa avusese toata gospodaria luata de stat (fostepe C.A.P.-uri) inainte de ’89. Nu imi amintesc eu mare lucru de dinainte de ’89 insa stiu ca incepand cu anul 1990 isi recapatase intreaga gradina si alte pamanturi pe care le avea si de atunci lucrurile au inceput sa fie mai bune pentru ea.

Pentru Tanti Maria ziua incepea de cum se lumina afara si cand ma trezeam eu pe la 9-10 matusa facuse deja primul drum in gradina (asa, sprijinindu-se in bat), adunase mancare pentru pasarile din curte si le si hranise pana la acea ora. In acel moment nu am realizat niciodata cat efort depunea ea pentru a face acest lucru insa pe masura ce am crescut am inteles.

Erau anumite zile in care ma trezeam si eu devreme si abia asteptam asta. Erau zile in care nu mai stateam doar pe langa casa ci mergem “la deal” in jurul orei 11-12 sa ii duc matusei mele un bidon de apa. Ea plecase cu noaptea-n cap la deal si pana venea vremea pranzului i se termina apa pe care o luase cu ea de dimineata.

Iubeam efectiv sa fac acest lucru pentru ca mergeam mai departe de sat, udneva in imprejurimi si stateam toata ziua pe coclauri, in natura. Plecam cu un bidon de 5 litri la mine, trageam de el nevoie mare dar eram foarte fericita ca o ajut pe Tanti Maria in acest fel. Ea avea mai multe “dealuri” la care mergea sa ingrijeasca via si ajunsesem sa le invat pe toate pentru ca de fiecare data ma duceam cu apa la ea.

Ce am invatat de aici? Ca poti ajuta un om in cel mai mic fel iar pentru acel om sa fie un lucru maret!

Libertate

Toata copilaria mea m-am simtit extraordinar de bine acolo, la tara, printre tarani. Consider ca acolo am invatat o multime de lucruri simple, lucruri care mi-au intrat in sange si pe care le respect si astazi.

Astazi nu mai am nici bunici, nici alte rude care sa stea “la tara” si ma gandesc foarte serios ca nu stiu cum voi putea arata copilului meu (cand va veni) ce inseamna “la tara”. Dar poate gasesc eu o solutie pana atunci 🙂

#SuntUnTaran

De ce ti-am spus toate povestile astea? Pentru ca ma alatur campaniei #SuntUnTaran, campanie realizata de Revista Biz si DDB Romania.

Astazi, taran a ajuns sa fie o rusine, desi, daca stam putin si ne gandim, la a doua sau a treia generatie, toti suntem tarani. Asa ca haideti sa ne aducem aminte ce inseamna taran cu adevarat.

Eu mi-am amintit de taranii pe care i-am cunoscut de-a lungul timpului si toti erau oameni simpli, muncitori, oameni de la care am invatat o multime de lucruri.

Asa ca recunosc, #suntotaranca! Recunoaste si tu pe www.suntuntaran.ro

Hai sa ne amintim cu totii valorile simple pe care le avem si pe care le respectam. Hai sa redam cuvantului “taran” intelesul pe care il avea odinioara.