După ce am visat timp de vreo 5 luni la Maroc, iată că a sosit timpul pentru a face primii pași pe continentul african.

Articolul de astăzi este dedicat primelor impresii din Marrakesh și mare parte din el a fost scris live la fața locului pe o agendă de buzunar. Ador să scriu așa, de la destinație 🙂

03 Iunie 2016 – prima zi în Marrakesh

Am ajuns în Marrakesh în jurul orei 4 după amiaza, după un zbor de vreo 3 ore și jumătate din Milano. Văzut de sus, Marocul pare a fi un gigant de nisip roșiatic. Pe alocuri, vedeam puțină verdeață sub forma unor arbuști. De sus, de deasupra norilor, terenul pare foarte arid și totusi se vede a fi lucrat în mare parte. Chiar și acolo unde nu zici că e mai mult decat nisip, se vedeau urme de mici plantații!

Traversăm coasta de vest a țării și observăm că Marocul are plaje foarte lungi însă puține sunt cunoscute la noi, în Europa. Văzut de sus, orașul Casablanca pare a fi cu adevărat gigantic. Aveam să aflăm mai târziu că are in jur de 5 milioane de locuitori. Nu-i de mirare că ni s-a părut gigantic, având în vedere că toate clădirile lor nu depăsesc 4 etaje.

Odată ajunși la sol ne dăm seama că aveam dreptate: aici chiar fiecare bucățică de pămant (și mai ales de verdeață) este pusă la punct. Semn că marocanii au grijă de natura înconjurătoare și de puțina verdeață pe care o au la dispoziție!

Coborâm pe aeroportul din Marrakesh și, spre surprinderea noastră, suntem lăsați să mergem pe jos de la avion către clădirea aeroportului. Nu zic că e un lucru nemaivăzut, ci doar neobișnuit.

Mergem în șir indian în aeroport, completăm fișele de intrare în țară (da, se completează niște fișe pe baza cărora primim un fel de viză) și ne așteptăm rândul la controlul aeroportuar. Trecem și de acesta și dăm să ieșim din aeroport. Simțim o răcoare plăcuta aici în incinta aeroportului și suntem curioși cum este afară (știm că ne-am asumat o vacanță la inceputul sezonului cald așa că ne asteptăm ca temperatura să ne taie respirația la propriu).

După racoarea relaxantă din aeroport, aerul Marrakesh-ului pare chiar respirabil, motiv care ne dă ceva speranțe că totuși ne vom obișnui bine și repede cu căldura de aici. Transferul ne așteaptă pentru a ne duce in Medina, în orașul vechi Marrakesh, la Riad Aubrac, gazda noastră din această primă seară.

Medina din Marrakesh

“Medina” (sau “orașul vechi” în traducere) din Marrakesh ne “lovește” parcă cu imaginea și atmosfera sa. Odată coborați din mașina de transfer pornim pe jos pe straduțe strâmte până la locul de cazare.

Atmosfera este una leneșă la ora 4 după amiaza și agitată în același timp. Mașini, autobuze, bicilete, scootere, oameni pe jos sau trăgând roabe, roabe trase de măgăruși, copii alergând în toate direcțiile. Toate acestea își fac loc într-un ritm alert și haotic. Mă întreb “oare cum de nu se lovesc” și rămân fără raspuns. Aici cei mai buni prieteni ai oamenilor sunt măgărușii iar roaba le este atat casă cat și masă și …mijloc de caștigat existența pentru cei de aici de pe străzi.

Pentru că mai este ceva distanță de mers de la locul in care ne-a adus transferul până la cazare și urmează niște străzi înguste, găsim un alt mijloc de transport pentru bagajele noastre. Mai exact, 2 roabe pentru bagajele a 14 persoane.

Sună și arată ca în filme, însă întâmplarea este reală. Aici în Marrakesh sunt o mulțime de oameni care trăiesc efectiv în aceste roabe: așa cum spuneam mai sus, acestea le sunt și casă, și masă și…mijloc de existență iar noi acum tocmai le-am dat de lucru.

Pe măsură ce inaintăm, străduțele par a fi din ce in ce mai aglomerate și mai haotice. Avem multe zeci de perechi de ochi care ne urmăresc fiecare pas și, cel puțin pentru moment, senzația nu este dintre cele mai plăcute.

Odată ajunși la cazare dăm cu ochii de o altă lume. Riad Aubrac se numește “pensiunea” (am scris impresiile mele despre ea aici) în care vom sta în această seară. Un “riad” este o unitate de cazare tradițională in Maroc. Se aseamănă foarte mult cu o vilă și este construită într-o fostă casă locuită din Medina.

După nebunia de afară, odată ce am intratîn Riad Aubrac parcă am pășit într-o alta lume! Nu se aude absolut nimic de afară, curtea interioara oferă o umbră și o racoare nesperată. Să mai spun că avem și o mică fântână în mijlocul curții interioare? (toate riad-urile sunt dotate cu o curte interioară și o fântână mai mică sau mai mare).

Pe acoperiș riad-ul are o mică terasă unde poți sta să te relaxezi sau poți admira Medina văzută de sus de la etajul 3. Ca toate clădirile Medinei, acestea au cel mult 2-3 etaje și, aflându-ne la cel mult 500 m de piața centrală, Jemaa el Fnaa, de aici reușim să ne facem o idee legată de imprejurimi.

De aici de sus se vede orașul vechi: case neterminate, multe, foarte multe antene parabolice și inconfundabilul Turn Koutoubia, cel mai înalt turn al Medinei (măsoară 70 m înălțime) însoțit de 5 palmieri.

Ora 5:30 după amiază. Ne hotărâm să lăsăm umbra și răcoarea riad-ului și ne facem curaj să facem primii pași pe străduțele Medinei.

Ieșim din Riad Aubrac pe un drum îngust cu clădiri înghesuite. Toate sunt clădiri roșiatice și ne dăm seama că de aici vine denumirea de “orașul roșu” a Marrakesh-ului. Vreo 5-6 copii se joacă aici pe străduțe, fiecare cu ce are: cu o minge de fotbal, cu o trotinetă sau aleargă pur și simplu printre picioarele noastre. Toți zambesc. E clar că vor atenția noastră, chiar dacă știm că nu suntem primii turiști pe care îi văd. “Fur” o poză din mers și trec mai departe.

Ne ia cam 2-3 minute să ne dumirim pe ce straduță să o luam și să avem și puncte de reper ca să ne întoarcem. Am ieșit pe ușa riad-ului, facem prima la stânga, apoi prima la dreapta, apoi iar dreapta și iată-ne pe una din străduțele principale ale Medinei.  De aici începe nebunia!

Oameni mulți pe stradă, mașini (mai puține, ce-i drept), scootere, biciclete care circulă în toate direcțiile, fără vreun pic de logică și fără să respecte un minim de reguli de circulație – încă mă întreb cum de nu se lovesc și, mai ales, cum de nu m-au lovit pe mine până acum 🙂

Se pare că în aceste prime câteva minute petrecute pe străduțele Marrakesh-ului am reușit să învățăm, nu știu cum, să ne ferim de toate “obiectele” și oamenii care circulă în jurul nostru. Parcă auzisem eu de un așa fel de haos dar știam că ar fi în India. Ei bine, este și în Maroc!

Mergem apoi pe aleea principală care duce la piața Jemaa el Fnaa. Evident, drumul duce prin souk-uri (adică “bazarurile” marocane). E aproape ora deschiderii majorității magazinelor așa că într-un fel ne explicăm de ce este așa mare nebunia pe străduțe: micii comercianți se grăbesc să ajungă în piață cu marfa lor. Estimăm că în jumătate de oră locul acesta se va aglomera și mai mult.

Mărim pasul vrând să surprindem câteva cadre cu forfota de la această ora. Ne lovim însă de reticența localnicilor care țipă efectiv să nu le facem poze (chiar dacă limba franceză și chiar și engleză este vorbită aici de toata lumea, limbajul semnelor rămâne cel de bază).

E imposibil să pui aparatul foto la ochi. Așa că ținem aparatele foto deschise atârnate de gât, cu ecranul pornit cât să vedem direcția în care încadrăm și..declanșăm mai mult orbește.  Declanșăm uitându-ne în direcția opusă față de subiectul nostru. Localnicii ne văd oricum și din acest moment ai 2 variante: fie încep să țipe, fie vin să îți ceară bani. Se pare că am ajuns în piața centrală pentru că aici simt ei că e rost de făcut bani de pe urma turiștilor și parcă devin și mai insistenți. 🙂

Pe drum ne dăm seama că ceea ce am citit înainte să ajungem aici este adevărat: cu cât arăți că ești mai nehotărât sau dezorientat, cu atât mai mulți localnici te vor aborda să îți ofere ajutorul.

Fiecare vrea să îți arate cele mai frumoase zone ale Medinei, să îți vândă vreo geantă de piele sau poate ceva mirodenii. Acest moment cred că este punctul maxim al tensiunii pe care o simțim din cauza abordării agresive a celor din jur.

Cum îmi “place” mie în mod deosebit să negociez prin bazaruri sau să fiu abordată de localnici super insistenți!

Dar ne obișnuim și cu asta. Până la urmă știam că aici fiecare va vrea să ne vândă ceva și fiecare o face în modul propriu. Mai în glumă, mai în serios, mă aștept ca în curând să mi se ceară bani numai dacă arunc o privire într-o parte!

Aflăm repede că dacă îi ignori și mergi hotărat mai departe, vei fi lăsat în pace pentru că, cu siguranță, în spatele tău la o distanță oarecare se găsesc alți călători care să le atragă atenția.

Partea mai puțin plăcuta la toata treaba asta este că oriunde mergi în piața centrală vei găsi la tot pasul acești “comercianți”. Uite așa mi-a venit în minte zicala “love it or hate it”; nici că puteam să dau un nume mai bun acestei experiențe în Marrakesh!

Incercăm să ne obișnuim cu haosul (noi amândoi fiind de fel mai liniștiti, așa), cu atmosfera, cu perechile de ochi care te urmează non stop, cu mirosurile atât de diferite care te urmăresc la tot pasul.

Totul este diferit și, deși îmi place să descopăr locuri noi, așa cum sunt ele, cu bune și cu rele, de data asta simt că “am fost aruncată” efectiv în mijlocul celui mai haotic oraș. Este totuși numai prima zi, să vedem ce ne rezervă zilele urmatoare!

Oameni bătrâni, copii, tineri, toți veniti cu treabă în piața centrală. Toți ies aici în fiecare zi, cu lucruri de făcut, la plimbare sau fără niciun motiv. Poate doar motivul de a fi în centrul acțiunii în fiecare zi, la apus.

După cum spuneam, Marrakesh-ul este genul de loc pe care fie îl iubești, fie îl urăști din prima clipă. Eu totuși încă nu m-am hotărât de ce parte sunt. Mai am de descoperit!

Totuși cred că dacă primul impact cu Marocul ar fi fost in alt oraș, aș fi avut o senzație ceva mai pozitivă!

Mă uit în jur și văd o amestecătură de oameni și culori. Localnicii îmbrăcați tradițional: barbații   într-un fel de pelerină/mantou alb (nu știu cum de nu am aflat cum se numește exact), femeile acoperite din cap până în picioare în veștminte colorate. Nu toți sunt la fel, însă aici sunt destul de mulți îmbrăcați așa. Printre ei găsim o mulțime de localnici mai puțin tradiționaliști, cei care poartă haine obișnuite nouă și totodată, o mulțime de turiști, unii făcând chiar notă discordantă cu localnicii.

Pe de o parte, unii dintre călători încearcă să se apropie peisajului și să se asemene la port cu cei de aici, iar pe de altă parte găsim călători care ignoră total portul local.

Cu toate astea, toată lumea se întâlnește aici, în piata Jemaa el Fnaa în fiecare seară și, în ciuda diferențelor evidente, toate părțile par a se ințelege bine.

Piața Jemaa el Fnaa se împarte în mai multe zone: pe de o parte sunt souk-urile, sau “bazarurile” lor, pe de altă parte este piața cu mâncare și cea cu tot felul de suveniruri (piața mobilă).

Chiar dacă se aseamănă cu bazarurile pe care le cunoaștem atât de bine din Turcia, aici oamenii sunt ceva mai agresivi. Cum întorci capul sau chiar și numai privirea spre marfa lor, te trezești cu ei lângă tine abordându-te și ținându-se după tine o bună bucată de drumîncercând să îți vândă ceva chiar dacă tu nu ai schițat nimic, nu ți-ai manifestat interesul față de niciun produs al lor.

Tarabele de aici sunt pline cu de toate: de la suc de portocale sau de trestie de zahăr, la fructe uscate de tot felul, la haine, ceramică, produse din piele sau lemn. O parte dintre acestea sunt lucrate în zonă, însă o mare parte sunt produse la scară largă în diverse colțuri ale lumii pentru a fi cumpărate de turiști. Unele produse mi-ar lua ochii, doar dacă m-aș putea uita la ele în liniște!

Pe stradă e un zgomot permanent și diferit în funcție de locul în care te indrepți și în care privești: găsești oameni care bat la tobe, alții care cântă cobrelor spre încântarea privitorilor, oameni cu maimuțe care încearcă să te convingă să faci fotografii cu ei, oameni cântand sau jucând ceva tradițional. Toate se întâmplă în același timp și, dacă stau bine să mă gândesc, acesta este esențialul Marrakeshului. Medina este definită tocmai prin multitudinea de culori, mișcări și sunete, toate puse parcă laolaltă pentru a crea un intreg.

Toate cele descrise mai sus se întâmplă în același timp. Văzute de sus de la Cafe de France, cafenea aflată pe una din laturile pieței, par că se potrivesc, rezultând un zumzet specific orașului. Un zumzet frumos. Dacă stai să asculți fiecare sunet în parte ai să afli că le poti deosebi. Până la urmă, cred eu că tot haosul pe care l-am simțit până acum a fost pentru un motiv: acela de a mă aduce aici sus să simt zumzetul orașului.

Apusul soarelui e foarte interesant de văzut tot de aici de sus. Soarele coboară iar ale lui raze luminează întreaga piață, punând parcă și mai multă culoare în cadrul numai bun de fotografiat (de aici se pot face fotografii în liniște).

Pe măsură ce soarele se lasă in jos, umbrele oamenilor par a fi din ce în ce mai lungi iar atmosfera se schimbă de la un minut la altul.

Coborâm de la terasă și ne amestecăm din nou printre oameni.

S-a aglomerat și mai tare și parcă totul este și mai haotic. Amintindu-mi liniștea de la terasă de acum câteva minute parcă starea mea se schimbă puțin și, chiar și in mijlocul haosului, nu mă mai simt la fel de “urmărită” ca înainte.

Decidem că e momentul să încercăm ceva de mancare și, fiind la îndemană, alegem “street food”. Ne-a fost recomandat în mai multe randuri (pană să ajungemîn Maroc) așa că ne luăm inima în dinți și pornim în căutări. Ne îndreptăm spre zona cu mâncare aflată în partea stangă a pieței cum privești din fața Cafe de France. Dăm 2 ture zonei cu mâncare pentru că ne este imposibil să intrăm în ea din cauza comercianților care vin efectiv peste tine cu meniul. Problema nu e ca vin, ci faptul că vin câte 5 oameni deodată cu meniurile peste tine și nu apuci să vezi nimic nici pe meniuri și nici pe tonetele pe care au expusă mâncarea. Pe măsură ce îi refuzai înțelegeau până la urmă și, la final, până să plece de langă tine, îți spuneau numărul standului pe care îl aveau. Asta pentru că aici, pe lângă nume, fiecare stand sau tarabă are un număr.

Ne era foame și, chiar dacă nu am răzbit din prima să ajungem să vedem ceva în standurile cu mâncare, până la urmă am reușit să ne așezăm undeva. Despre fotografii nu mai are rost să vorbim, este clar că nu am putut face niciuna până să ne asezăm și să comandam ceva.

Am ales standul (taraba) cu numărul 1 adica “Chez Aicha” pentru că era plin, dar nu oricum: era plin de locuitori ai Marrakesh-ului, pe lângă câțiva turiști. Dacă mănancă localnicii, am zis noi că e destul de “safe”.

Ne-au atras atenția afișele arse de soare pe care se mai vedea încă semnul de Tripadvisor așa că i-am căutat (acum, la întoarcerea acasă) și i-am găsit. Nu erau nici pe departe “Numărul 1” așa cum se lăudau, dar măcar erau acolo in “top”.

Meniul redactat pe o foaie simplă în limbile franceză și arabă era plastifiat și foarte ars de soare. Nu stăm prea mult pe gânduri, alegem tradiționalul fel de mâncare “tagine”, varianta cu pui. Având totuși rețineri față de igiena cu care se gătește aici, am sperat să avem noroc.

Tagine-ul a fost…. condimentat. Legumele foarte aromate, iar puiul bine făcut, păcat că au uitat câțiva fulgi pe el când l-au aruncat in oală!  Până să îmi dau seama că era vorba de piele cu câțiva fulgi am crezut că este vorba despre fructe de mare (puteam sa jur că pielea semăna 100% cu caracatița) și mai că am sărit de pe scaun, eu fiind alergică la fructe de mare…

De mâncat am mâncat și până la urmă a fost totul în regulă. După o Coca Cola băută fară o răsuflare (de obicei cand mănânci ceva “dubios” o Cola te ajută să scapi de potențialele probleme) am decis că, cel puțin pentru câteva zile, o să devin vegetariană 🙂

Acum că am încercat partea de street food suntem totuși curioși în legatură cu mâncarea tradițională marocană, dar făcută într-un restaurant. Dar asta să o lăsăm pe maine!

Concluzie. 09 Iunie 2016 – Ultima zi în Marrakesh

După o săptămană întreagă petrecută pe meleaguri Marocane, în ultima zi a excursiei noastre am revenit in Marrakesh cu o altă energie!

De data asta am făcut un tur ca la carte prin oraș, alături de ghidul nostru Tahar, care ne-a împărtășit câteva povești foarte interesante despre oamenii din Maroc și Marrakesh, despre admirația pe care o are întreg poporul față de regele lor actual dar și despre tradiții, obiceiuri, Coran și religie.

Trebuie să recunosc că gândul meu din prima zi de când am ajuns în Maroc avea să fie adevărat: aș fi simțit cu adevărat diferit Marrakesh-ul dacă nu ar fi fost primul oraș vizitat. Restul orașelor și așezărilor vizitate mi-au părut mult mai “liniștite” decat zumzetul Medinei din Marrakesh. Chiar și Medina din Fes, partimoniu UNESCO, oraș cu peste 9000 de străduțe și cea mai mare zonă locuită în care nu circulă mașini (despre Fes voi povesti într-un articol viitor) mi s-a părut mult mai liniștit în ciuda faptului că era clar mult mai aglomerat decat Medina din Marrakesh.

Odată cu întoarcerea noastră în Marrakesh trebuie să recunosc că lucrurile au stat puțin diferit: începuse Ramandan-ul de vreo 2 zile și Piața Jemaa el Fnaa a fost mai goală pe înserat, la apusul soarelui.

Conform tradiției, Ramadan-ul este un fel de “post” iar, în cazul Marocului, postul este unul negru și ține de la răsăritul până la apusul soarelui. De data asta pe măsură ce se apropia apusul soarelui comercianții strângeau tarabele și mergeau acasă pentru a fi împreună cu familiile lor la cină. Spre surprinderea noastră erau foarte multe persoane care respectau Ramadan-ul iar străduțele Medinei din Marrakesh mi s-au părut pe jumatate goale.

Partea interesantă este că după cină, după ora 10 seara, o mare parte dintre comercianți reveneau în Piața Centrală pentru a-și relua activitatea. Iar Piața prindea viață din nou.

Concluzia? Voi reveni cu drag în Marrakesh, ori de câte ori voi avea ocazia însă voi avea grijă să aleg acest oraș cel puțin pe la mijlocul excursiei! Nu de alta, dar firea mea rămâne una liniștită și am nevoie de acomodare pentru zonele aglomerate și cu zumzet colorat ca în Marrakesh!

Fotografiile din acest articol sunt realizate de mine sau, cele mai reușite dintre ele, de Călin Stan. Găsești aici mai multe imagini care să îți încânte privirea și care să te facă să pui Marocul pe lista priotităților în următorul an.

Articol înscris în concursul Thailanda, Te Iubesc! organizat de KLM România, în colaborare cu Tedoo.ro și T.A.T. Balkans