Îmi amintesc cum emisiunile legate de Egipt de pe Discovery mi-au făcut copilăria mai frumoasă. Au definit-o cumva și mi-au inspirat ideea de a fi explorator în ceea ce privește călătoriile toată viața.

Mă fascinau descoperirile legate de o civilizație demult apusă, de faptul că putem găsi astăzi o mulțime de explicații din niște indicii descoperite sub nisip.

Mi-am pus în minte încă de atunci să ajung la un moment dat în Egipt și să văd cu ochii mei Valea Regilor, Piramidele, Sfinxul și să descopăr această civilizație veche și extraordinar de interesantă. Nu am ratat niciun episod legat de Egipt și mi-am cumpărat chiar și un dicționar de egiptologie. Să fiu pregătită pentru marele moment, când va fi să fie 🙂

Anii au trecut, iar ideea de a vizita Egiptul a rămas undeva în planurile de viitor. În 2006 când am început să lucrez în turism Egiptul a trecut iar prin gândurile mele, mai ales când am descoperit că se organizau croaziere de 5-10 nopți pe Nil, perioadă în care în fiecare zi (aproape) erai în altă parte și puteai să vizitezi în liniște toate locurile importante.

Până când să ajung să mă hotărăsc să merg a venit revoluția egipteană de la începutul lui 2011, moment în care turismul a scăzut drastic, iar în următorii ani nici nu se punea problema să merg într-o destinație nesigură.

Apoi au trecut alți ani și lucrurile s-au mai liniștit în Egipt. Nu de tot, însă suficient cât turismul să dea semne că își revine în cea mai veche destinație de vacanță din lume.

Întâmplarea face la la începutul lunii noiembrie 2018 să-mi ajungă în inbox un comunicat de presă despre Egipt ca și destinație și despre programele turistice de final de an care se organizează aici. Îl deschid și apuc să citesc programul: includea cam tot ce este “must see” în Egipt iar ideea de a petrece finalul de an într-o destinație în care am visat cu mulți ani în urmă deja prindea contur.

Am reverificat statusul turismului la nivel de țară în Egipt, aveam să aflu că crescuse cu 40 și ceva la sută în ultimul an și asta după creșteri succesive în anii anteriori. Am reverificat programul cu agenția organizatoare, Cocktail Holidays, pe care o știu de ani buni și știu câtă atenție oferă produselor lor și mi-a fost ușor să iau decizia de a-mi îndeplini visul.

Călătoria în Egipt a avut loc la finalul lui 2018 și am început noul an 2019 pe aceste meleaguri. A fost o călătorie de 10 nopți în care am îmbinat vizitarea obiectivelor turistice principale cu croaziera pe Nil și cu un sejur la plajă în Hurghada la final.

Am lăsat să treacă ceva timp de la încheierea călătoriei pentru a-mi sedimenta informațiile iar acum a sosit timpul să îți spun cum a fost. În acest prim articol despre Egipt vreau să vorbesc despre prima impresie: despre Egiptul de ieri și de azi, care sunt, de fapt, două povești diferite.

Am pornit la drum cu gândul la Egiptul antic și i-am găsit strălucirea încă puternică și în același timp prăfuită în fiecare loc. Cele două lumi – Egiptul Antic și Egiptul de astăzi – sunt total diferite și totuși se întrepătrund cumva. Acum că am apucat să reflectez la călătorie de ceva timp, nici nu le-aș putea vedea separat, ele alcătuiesc un tot unitar care fie îți place, fie îți spune că a doua oară nu mai calci pe aici.

Hai să îți spun cum a fost călătoria mea.

Când am pornit spre Egipt mă așteptăm să mă fascineze Piramidele. Doar vedeam una din minunile lumii, nu? Ei bine, Piramidele nu s-au lăsat așteptate prea mult și la ele ne-am oprit în prima zi de vizită.

Odată ajunsă la fața locului am primit biletul înmânat de ghidul nostru, Hani, un ghid extraordinar de bun și implicat pe care am avut norocul să îl avem cu noi. Dar despre el voi povestești cu altă ocazie pentru că își are rolul său bine definit în ceea ce privește destinația. Să revin la Piramide.

Ajunsesem noaptea pe la 3 și ceva la hotel după un zbor cu escală în Atena și avusesem numai câteva ore de somn înainte de întâlnirea cu Piramidele. Oboseala își spunea cuvântul și, pe moment, nu am realizat că eu chiar AJUNSESEM LA PIRAMIDE, însă bucuria a venit pe parcurs, pe măsură ce am continuat vizita și am realizat că îmi dorisem dintotdeauna să ajung acolo.

Prima piramidă pe care am zărit-o chiar de la intrare a fost chiar Piramida lui Keops, cunoscută și că “Marea Piramida”. Era impunătoare și deja mi se derulau în fața ochilor toate documentarele vizionate și poveștile auzite despre ea. Simțeam cum îmi înflorește un zâmbet din acela plin de uimire pe față, ca atunci când ți se împlinește un vis. Aveam să intru apoi în piramidă (cu bilet separat pe care trebuia să îl cumperi de la intrare) să văd cum era construită și să îmi dau seama ce senzație am aflându-mă în interiorul ei – practic piramida este un mormânt și, dacă mă gândesc bine, ar trebui să fie ciudat să…mă aflu într-un mormânt. Teoretic știam cum trebuie să arate pe dinăuntru din schițele văzute pe net  și din secțiunea open world a jocului Assassins Creed Origins care a recreat cu multă acuratețe lumea Egiptului antic. Nu sunt o împătimită a jocurilor pe calculator, nu am răbdarea necesară să le urmăresc însă trebuie să recunosc că grafica acestui joc este una extraordinară și se îmbină excelent cu reprezentarea istorică ce a fost făcută alături de specialiști în egiptologie.

N-am avut prea mult timp la dispoziție să petrec în interiorul piramidei pentru că grupul nostru ajunsese cu puțin înainte de pauză (este o pauză între ora 12 și 13 în fiecare zi la intrarea în Piramida lui Keops, restul domeniului putând fi vizitat fără probleme chiar și în acest interval orar), iar în interior deja se grăbeau ceilalți vizitatori să iasă. Am răzbit până la urmă și am urcat pe culoarul acela îngust, apoi pe trepte până sus în camera mortuară unde astăzi mai există un singur sarcofag și atât. Nu am avut vreme să mă gândesc la ce senzație am aflându-mă în centrul acestei Minuni a Lumii pentru că graba celor din jur a fost mult mai mare, însă am rămas cu o febră musculară de zile mari de la alergatul pe trepte și apoi prin culoarul lung, îngust și foarte jos (trebuie să stai aplecat și se merge în ambele sensuri). Și uite așa tot am rămas cu o senzație de acolo.

Faptul că a trebuit să vizităm pe fugă un obiectiv turistic atât de important nu a fost deloc pe placul meu, însă aveam să învăț pe parcurs, că foarte multe locuri turistice din Egipt sunt așa, mai ales când ajungi într-o perioadă ca asta. Toată lumea se grăbește, locurile sunt foarte aglomerate în acea perioadă din an (pentru că temperatura de 20-24 de grade este ideală pentru a vizita partea culturală a Egiptului și mai puțin stațiunile de pe litoral) și dacă vrei să vezi ceva cu adevărat trebuie să ai răbdare și să faci abstracție de tot tumultul din jur. Tumult pe care îl găsim în multe alte locuri foarte cunoscute din lume și pe care trebuie să îl luăm ca atare peste tot unde mergem.

Cumva am acceptat situația și am căutat să mă bucur de ce pot. La scurt timp m-am adaptat pentru că nu am avut încotro. După piramida lui Keops ne-am urcat cu toții în autocar (pe platoul Giza se intră cu mașina/microbuz/autocar pentru că este mult prea întins pentru a te deplasa pe jos) și am mers în următorul punct de oprire, de unde am putut vedea toate cele 3 piramide: Keops, Kefren și Mikerinos dintr-o perspectivă tare faină. Imaginea pe care am avut-o în față mi-a sugerat că de aici a început totul, Egiptul fiind cunoscut ca cea mai veche “destinatie” din lume.

Și aici am găsit aceeași agitație, deși parcă începeam să văd lucrurile diferit. Aici am intrat în contact parcă puțin mai mult cu oamenii și comercianții locului. Dacă ai fost în Istanbul în bazar și știi cum se poartă negocierea acolo să știi că Istanbulul e mic copil față de cum se negociază în Egipt. Pe lângă asta am putut fi atentă la relaționarea oamenilor locului: o parte dintre ei aveau cămilele pregătite pentru plimbări și te îmbiau să iei o plimbare dacă îți aținteai chiar și o scurtă privire spre ei, alții hrăneau cămilele dându-le puțină verdeață din mână, alții se odihneau pur și simplu stând pe jos, în nisip, alături de cămile. Am observat totodată și un cuplu de egipteni stând și admirând piramidele și uite că încet încet m-am obișnuit să observ cu alți ochi totul din jur.

După Piramide a urmat Sfinxul așezat cumva pe partea opusă față de cum am mers noi așa că pe drumul înapoi am mai putut admira o dată Piramidele și tot haosul colorat din jur. Începe să îmi placă. Cumva, toată experiența asta îmi amintește de prima impresie din Maroc – care nu a fost prea pozitivă-iar la finalul călătoriei în Maroc am spus că abia aștept să mă întorc aici. Oare așa să fie și în cazul Egiptului? 🙂

Ziua a continuat cu alte vizite și drumuri în Cairo, urmând ca seara să ne întoarcem la Piramide pentru un spectacol de sunet și lumini. Spectacolul a fost unul foarte reușit, poate unul din cele mai reușite momente ale vacanței în Egipt. S-a ținut în limba engleză și a fost realizat din postura Sfinxului: acesta a spus povestea Egiptului așa cum a trăit-o el de mii de ani. Dacă ajungi în Egipt recomand cu drag spectacolul. Eu am aflat de el la fața locului, de la ghidul grupului nostru, a fost 45 euro/persoană și a meritat toți banii.

Piramidele din Giza și Muzeul de Egiptologie din Cairo sunt cele mai cunoscute obiective turistice situate în capitala Egiptului. Giza este cumva încorporată în Cairo, este un fel de cartier al marelui oraș care măsoară în jur de 450 km pătrați și are o populație de peste 25 milioane de locuitori.

Le-am vizitat pe ambele și promit să revin cu un articol detaliat în ceea ce privește obiectivele turistice vizitate pentru că toate merită atenția călătorilor. Astăzi însă vreau să mă concentrez pe prima impresie pe care am avut-o când am ajuns în Egipt și pe lucrurile care mi-au dat cel mai mult de gândit.

Am mers pe străzile din Cairo zeci de km fără să trecem de două ori prin același loc. Orașul este imens, sunt pur și simplu prea mulți locuitori iar autoritățile abia le fac față. Am simțit acest lucru numai aici, în Cairo, lucrurile stând diferit în celelalte zone.

Majoritatea locuitorilor din Cairo au venit de prin tot Egiptul sperând la un trai mai bun. Numai că orașul a fost pur și simplu sufocat. Gândește-te că are o suprafață dublă față de București însă Bucureștiul are numai 2-3 milioane de locuitori comparativ cu cele peste 25 de milioane din Cairo.

Orașul e sufocat efectiv sub presiunea prea multor locuitori și sub multe lipsuri. Nu au sistem de salubrizare pus la punct, sistemul educațional lasă și el de dorit și sunt mulți locuitori care nu au nici măcar acte. Iar aici persistă întrebarea legată de cum pot ține o evidență clară a populației. Nu am găsit răspuns la această întrebare.

Am văzut construcții noi peste tot, semn că există un plan și că se caută soluții. La un moment dat am mers cu autocarul pe o distanță de vreo 10 km și de-a dreapta și de-a stânga drumului erau numai construcții noi cu blocuri de 10-15 etaje. Neterminate, așa cum sunt majoritatea de aici, însă pe de o parte locuite. Am aflat astfel că aici e absolut normal să locuiești într-o clădire fără acoperiș și fără fațadă terminată (au reduceri la impozite), clădire în care ai tu un apartament la etajul 3, mai ai un vecin la 7 și în rest blocul poate fi nelocuit. Din cauza căldurii care pe timp de vară devine insuportabilă, apartamentele care încă nu și-au găsit proprietar se vând “la roșu”. Pe scurt, numai apartamentele locuite au geamurile puse, restul așteptându-și proprietarii numai cu zidurile ridicate. Să mai spun câte rufe puse la uscat am văzut în dreptul apartamentelor fără ferestre puse? O mulțime! Semn că unele din apartamente ajunseseră să fie totuși locuite chiar dacă au unele lipsuri.

Pe de altă parte am văzut și partea frumoasă și “înstărită” a orașului Cairo la drumul de întors spre aeroport. Au și cartiere cu vile de lux (finisate) în care locuiesc oameni înstăriți, au mall-uri și un nivel de trai bun, însă nu aici găsim majoritatea locuitorilor ci în partea cealaltă. Iar asta este o realitate pe care trebuie să o știi înainte de a pleca la drum.

Atât orașul Cairo cât și celelalte orașe mai mici sunt împânzite de poliție și pază în general. Și, având în vedere situația legată de securitate în această țară acest lucru este unul foarte bun. Eu l-am știut și asumat încă de când mi-am propus să merg în Egipt însă încă mai sunt persoane care se sperie când ajung în Egipt și văd care e situația de fapt.

La ce trebuie să te aștepți din punct de vedere al siguranței? Să fii precaut și să te asiguri că mergi numai cu agenții de turism și ghizi acreditați care respectă rutele turistice și regulile lor interne (pe care tu, călător, cel mai probabil nu ai de unde să le știi). Și asta pentru că Egiptul are rute clar stabilite pentru turism și nu trebuie să te abați de la ele dacă vrei să te știi în siguranță.

Legat de asta trebuie să îți povestesc ceva: ziua în care am fost la Piramide, 28 decembrie, a fost ziua în care a avut loc un atentat în Cairo la numai câțiva 2-3 km de locul în care mă aflam. Mai mult, explozia a avut loc la ora la care grupul nostru se afla pe drum spre Piramide pentru spectacolul de sunet și lumini despre care am vorbit mai sus. Pe drum nu s-a auzit nimic, nu am găsit străzi închise, nu am văzut nimic special față de ce știam că este peste tot: pază, însă circulația era standard. Spectacolul s-a ținut conform programului, ba chiar am stat vreo 30-40 de minute să luăm biletele și să intrăm și în tot acest timp nimic din jur nu anunța că “s-a întâmplat ceva”.

Abia seara după ce s-a încheiat spectacolul am aflat știrea. Am ajuns la hotel și am găsit mai multe informații pe net. A doua zi de dimineață când ne-am întâlnit cu ghidul nostru avea să aflăm că autocarul respectiv se alfa pe alt traseu decât cel stabilit pentru turism. Și uite așa am aflat că în Egipt există trasee predefinite pentru deplasarea grupurilor de turiști, trasee care beneficiază de mai multă pază și sunt considerate sigure. Din păcate în Cairo există și astăzi zone în care trăiesc extremiști și acolo e la ordinea zilei să se întâmple mereu ceva (în aceste zone este interzis să mergi cu turiști). Cumva, acel autocar a ajuns pe drumul nepotrivit așa că din acest motiv am spus mai sus că e foarte important să călătorești cu agenții de turism acreditate care să aibă oameni pregătiți și care să știe care sunt zonele sigure și cele în care nu ai voie să mergi cu turiști.

Nu vreau să judec situația de mai sus, ci am vrut să o redau exact așa cum am trăit-o. Bineînțeles că am avut tot felul de gânduri în acea seară, bineînțeles că m-am gândit că se putea întâmpla oricui și bineînțeles că știu situația legată de siguranță la nivel mondial.

Și, cu toate astea, călătoria în Egipt a continuat. Și nu au fost incidente.

La toate obiectivele turistice se fac tot felul de controale peste controale, unele mai serioase, însă multe destul de permisive. La hoteluri intri mai întâi prin scanner, iar în Hurghada dacă vrei să ieși din resort ești rugat să îți scrii numărul camerei și ora plecării pe un caiet. La întoarcere ești rugat să scrii pe același caiet că te-ai întors. Pe drumul din Luxor în Hurghada (aproximativ 300 km) am mers însoțiți de un polițist care a stat în autocar cu noi, însă în Aswan când am coborât de pe vasul de croazieră să mergem la un magazin nimeni nu a dorit să declarăm ceva și nici măcar să luăm cardul acela de îmbarcare (card care se dă la nivel mondial tuturor persoanelor la coborârea de pe vasele de croazieră pentru ca aceștia să aibă o evidență a câte persoane au coborât de pe vas și câte s-au întors). Era 31 decembrie și probabil s-au gândit că nu prea avem unde să ne ducem și sigur ne vom întoarce în acea seară pe vas.

Toate acestea sunt lucruri obișnuite în Egipt și, dacă vrei să vezi destinația asta e bine să te obișnuiești cu ele.

Tot în ceea ce privește prima impresie m-au uimit oamenii din Egipt. Pe scurt, sunt niște supraviețuitori pentru că au reușit să trăiască de mii de ani pe un teren atât de arid și au reușit să se adapteze la situație. Perioada faraonilor a fost una de glorie pentru ei, însă lucrurile nu mai stau demult așa, aceștia fiind nevoiți să se descurce cum pot generații de-a rândul.

Chiar și astăzi majoritatea lucrurilor se fac manual. Cum este agricultura, de exemplu. Am călătorit de-a lungul Nilului, am mers pe Nil cu vasul de croazieră, însă am văzut zona și din tren și din autocar. Mergând de-a lungul Nilului nu ai cum să nu observi cum au reușit să facă să rodească pământul de lângă apă. Și-au construit canale de irigații care le permit să cultive orez, bumbac și trestie de zahăr pe un teren mult mai lat decât cel situat lângă Nil. Iar cu toții știm că ai nevoie de destul de multă apă pentru a cultiva orez. În Egipt, de exemplu, trebuie să ai aprobare de la minister dacă cultivi orez și bumbac, aceste plante necesitând mai multă apă decât altele. Evident, există un număr limitat al celor care primesc aprobare pentru a cultiva aceste plante.

Tot la capitolul lucruri făcute manual includ pescuitul și strângerea recoltelor. Am văzut nenumărați oameni trecând Nilul cu bărci cu vâsle umplute cu trestie de zahăr până la refuz. Cel care vâslea era înconjurat cu totul de marfa pe care o avea în barcă. Totodată am văzut nenumărați oameni care stăteau în genunchi pe câmpul pe care îl cultivau și scoteau buruieni dintre plantele recoltei (sau, cel puțin, asta păreau că fac).

Viața a fost grea pentru egipteni dintotdeauna însă aceștia au învățat să se adapteze și să facă tot ce pot pentru a supraviețui.

Tot un fel de supraviețuire văd și în locuitorii orașului Cairo când vor să treacă strada, de exemplu. La ei nu există treceri de pietoni, iar semafoare cred că am văzut vreo 2 în Aswan și încă atâtea în Luxor. În Cairo îmi amintesc de semafoare pe lângă aeroport și atât. Tot în Cairo există bulevarde extrem de largi (am fost surprinsă de autostrada care străbate orașul care avea mai multe benzi pe sens; și mai zici că Egiptul e o țară săracă?) pe care dacă ai nevoie să le treci pe jos, le treci. Am urmărit oamenii în trafic cum se mișcă printre mașini, iar mașinile nu prea obișnuiesc să oprească sau să le facă loc pietonilor. Nu știu cum fac ei, însă eu n-aș fi reușit să trec bulevardele acelea pe jos la haosul din trafic pe care l-am găsit. Și mai am un exemplu: în Cairo dacă își lași mașina parcată un pic strâmb sau puțin ieșită în stradă trebuie să te aștepți că e posibil să o găsești fără o oglindă sau puțin “ștearsă” de vreun șofer grăbit. E ceva obișnuit și acceptat.

O bună parte din locuitorii Egiptului, cel puțin cei care trăiesc în zonele turistice, trăiesc din comerț. Însă când spun comerț să nu te gândești că majoritatea și-au deschis vreo afacere cu acte, spațiu dedicat și marfă de calitate. Nu: majoritatea vând orice ar putea vinde iar prețurile încep de la 1 euro/1 dolar. Negociabil. Și uite așa se face că în orice loc am oprit erai asaltat de la autocar de comercianți care doreau să îți vândă de la șaluri, la statuete, la portofele, hărți și orice altceva mai puteau ține în mână și veni după tine.

Mergeai mai departe să vizitezi un obiectiv turistic, intrările și ieșirile treceau printr-un fel de bazar unde nu erai lăsat să treci cu una cu două. De asta spuneam că acum bazarul din Istanbul mi se pare floare la ureche. Se pare că am căpătat ceva experiență în Egipt.

Și, chiar dacă nu voiai să cumperi, citeai în ochii celor care voiau să îți vândă ceva câtă nevoie au de banii câștigați în acest fel. De foarte multe ori vânzători erau chiar copiii. Și știau și ei să se tocmească și să recunoască monedele sau bancnotele pe care i le dădeai, chiar dacă erau în lire egiptene, dolari sau euro. De exemplu așa am cumpărat de la un copil de 4 ani câteva statuete din alabastru (bine, mă îndoiesc că era alabastru, dar oricum ar fi, nu l-am putut refuza): vindea 2 la 1 dolar sau la 1 euro așa că i-am dat 2 euro (ceea ce, ca și sumă, e un pic mai mult decât 2 dolari) pe 4 statuete. Iar când i-am dat banii a analizat monedele ca să știe că i-am dat corect. Cum să se numească asta dacă nu “supravietuire” când vorbim de un copil de nici 4 ani care a învățat să recunoască banii.

O altă întâmplare cu copii care își câștigau singuri existența am din Aswan. Pentru a ajunge la Grădina Botanică am luat o felucă (vas cu pânze) pentru a ajunge pe insula unde este situată Grădina Botanică. Pe drum, vedem cum se apropie de barca noastră 2 copii stând jos pe un paddle up și vâslind cu mâinile. Barcagiul îi văzuse și a încetinit cumva barca pentru că aceștia să se poată prinde de marginea bărcii noastre. S-au prins și au început să ne cânte de toate începând cu Macarena. Au cântat vreo 5 minute apoi au așteptat să le dai ceva. Călin a surprins momentul în care unul din copii a primit bani de la cineva din barca noastră. Redau fotografia mai jos, cu rugămintea să îi citești tu în ochi acestui copil. Eu nu pot reda în cuvinte ce am văzut în ochii lui.

Povești cu și despre oamenii Egiptului mai am și urmează un articol dedicat.

Până atunci însă vreau să te las cu o primă concluzie: ne-am întors din Egipt cu sentimente foarte amestecate. Pe de o parte istoria și cultura a fost exact cum ne așteptam: frumoasă, colorată, bine păstrată și prezentată cu mult talent de ghizii noștri. Merită să ajungi cel puțin o dată în viață aici pentru a vedea frumusețea de odinioară a Egiptului, redată de egiptenii de astăzi cum știu ei mai bine. Pe de altă parte nu ai cum să nu observi condițiile grele în care trăiesc egiptenii astăzi. Cei care lucrează în turism sunt privilegiați (agenți de turism, ghizi, personal hotelier, personalul vaselor de croazieră), cei care lucrează în agricultură să spunem că reușesc să se descurce cât de cât. Însă restul nu prea au din ce trăi, iar asta este una din întrebările cu care ne-am întors acasă. Oare unde va ajunge Egiptul peste 10-20 de ani? Va crește nivelul de trai sau va dispărea ușor în negura istoriei recente?