Odata cu inceputul lunii noiembrie se apropie parca cu pasi din ce in ce mai repezi acea perioada speciala din an.

Cea cu zambete, cu multe luminite, cu povesti, cu cadouri si nu in ultimul rand cu multi prieteni adunati in jurul tau. La un pahar de vorba, o cana mare cu ceai sau cafea aromata. Sau poate la o cana cu vin fiert…cu scortisoara 🙂

Acea perioada in care orasul se schimba si poarta haine luminoase de sarbatoare.

Acea perioada cand redevenim cu totii copii, cand ne amintim de cum era odata cand eram (mai) mici si cand ne bucuram de orice moment, prajitura, jucarie, atentie din partea celor (mai) mari. Cand ne jucam in zapada pana cand ne inghetau mainile si schimbam mai multe perechi de manusi pana seara, cand faceam oameni de zapada mai mari ca noi sau cand veneam obositi acasa dupa o zi intreaga petrecuta pe derdelus.

Afara inca este soare si cred ca cu totii ne bucuram de zilele acestea. Totodata, parca a inceput sa se intunece ceva mai repede iar magazinele au inceput sa expuna diferite idei de cadouri si podoabe.

Si centrele marilor orase par a fi in plina schimbare. In Bucuresti cel putin s-au pus cateva instalatii luminoase chiar daca inca nu au fost aprinse.

Cu totii parca ne indreptam cu pasi repezi spre luna bucuriei, a cadourilor, prima luna de iarna, decembrie.

Si daca tot revenim cu gandul la copilarie, am in minte numai acel parfum al bunatilor facute de bunica acasa. Chiar am stat si m-am gandit la toate bunatatile dulci ale copilariei si a iesit o lista cam asa:

Adoram orezul cu lapte cu dulceata sau scortisoara, dupa caz. Il pregatea cu drag indiferent de sezon insa iarna parca avea alt gust. Imi placea cald, facut proaspat.

Si merele coapte pe care mi le facea mereu seara. Imi amintesc ca era intuneric si zapada afara.Si punea si stafide iar cand le scotea din cuptor pareau a fi caramelizate. Nici nu asteptam sa se raceasca si eram cu lingura direct in tava cu mere.

Asemanator cu orezul cu lapte era si grisul cu lapte. Nici nu stiu pe care il preferam. Cert este ca in ambele cazuri daca nu adaugam scortisoara adaugam putina dulceata facuta si ea in casa (cea de cirese albe era referata mea).

Crema de zahar ars era specialitatea mamei si nu a bunicii. Avea ea o oala destul de mare in care facea minunata crema. Oala din care adoram sa mananc cu lingura. Doar ca in acets caz asteptam sa se raceasca, nu ma duceam chiar ca la tava cu mere coapte abia scoase din cuptor.

Gogosile alea impletite, simple imi amintesc de perioada verii cand petreceam cel putin o luna de zile la tara, la munte si unde in afara de fructele pe care le gaseam peste tot, unul din putinele dulciuri pe care le capatam erau gogosile. Simplu si rapid, bunica mea avea putina liniste dupa ce imi dadea cateva gogosi din astea. Apoi ma intorceam la ea cu bratul plin d efructe, de obicei de caise si o rugam sa faca prajitura cu caise (sau pandispan cu caise)

Prajitura cu caise o facea cel putin o data pe vara, insa cu aceeasi reteta adapta, in functie de sezon si alte tipuri de prajituri:  cu mere, cu prune, cu visine sau cu…pepene galben. Of, ce pofta mi s-a facut acum. Parca nici cu struguri n-ar fi rau pandispanul acela! Ca tot e vremea strugurilor 🙂

Si daca ma gandesc la struguri ajung cu gandul la… must si la vin. Adoram mustul proaspat facut. Iar cand am mai crescut am inceput sa testez vinul fiert cu scortisoara. Si cuisoare. O adevarata placere sa stai seara la un pahar de vorba cu prieteni dragi la un vin fiert.

O placere pe care o am si astazi iarna, pe zapada, cand stiu ca afara e frig si stau undeva la caldura, eventual in fata unui semineu cu o cana de vin fiert in maini.

Tot iarna imi placea si cand eram mica si mi-am pastrat gustul pentru ceai cald cu scortisoara (neaparat parfumat). Adaugam cateva povesti la gura sobei, turta dulce si portocale iar reteta e completa. Pentru o seara tipica de sarbatori de iarna.

Nu stiu de ce iarna, in jurul bradului de Craciun portocalele, mandarinele si clementinele mi se par mai bune. Mai dulci, mai gustoase. Si parca au gustul ala din copilarie.

Si uite cum am ajuns cu gandul la sarbatorile de iarna care tot se apropie. Si daca ar fi sa iau in calcul si dulciurile specifice sarbatorilor de iarna completez lista cu turta dulce, cozonac, branzoaice si ciocolata cu aroma de mar copt si portocale.

Si ma opresc aici ca deja mi s-a facut pofta de dulciuri si mi-e dor de copilarie.

Sunt curioasa daca tu iti amintesti aceste delicii ale copilariei. Sau, poate tu ai avut altele? Mi-ar placea sa imi spui ce dulciuri erau preferatele tale in copilarie. Poate eu nici n-am auzit de ele si tare as vrea sa stiu cum sunt.

Iar acum e timpul sa iti dezvalui un secret.

Fac asta pentru ca nu mai pot de nerabdare. Se pare ca pe langa dorul de copilarie a revenit si nerabdarea specifica unui copil 🙂

Mie una mi s-a facut tare dor de dulciurile copilariei si m-am gandit ca ar fi minunat sa existe un loc in care sa ne intalnim cu totii (sau macar o parte) sa povestim si sa gustam din aceste dulciuri (pe care sa le facem chiar noi asa cum ne pricepem). Iar daca afara ar fi si putin frig, cu zapada chiar, povestea ar fi tare frumoasa pentru ca am putea reintregi tabloul acela al copilariei.

M-am gandit mult la asta si am pregatit ceva. Ceva ce inca nu este gata insa va fi in 2 zile, pe 7 noiembrie.

Pana atunci iti pot spune doar ca este vorba de #PovestiCuScortisoara si ca abia astept sa pun la punct ultimele detalii ca s aiti spun despre ce este vorba.