Cum a fost in prima tabara de echitatie Horse Riding Adventure

Tocmai s-a incheiat prima tabara de echitatie “Horse Riding Adventure” pe care am organizat-o si nici nu-mi vine sa cred cu cata energie m-am intors acasa!

De ce spun “prima tabara de echitatie”? Pentru ca dupa feedbackul primit si intrebarile care au urmat pregatesc deja a doua tabara de echitatie, undeva in toamna.

Te salutam in formula completa 🙂

Imi place sa impart bucuria calatoriilor cu cei din jur asa ca de data aceasta mi-am propus sa iti scriu imediat ce ma intorc din tabara ca sa “simti” si tu, asa, printre randuri, cum a fost.

In primul rand trebuie sa iti spun ca am avut parte de vreme buna, de activitati diverse si de oameni frumosi alaturi de noi: pe de o parte gazdele noastre de la centrul de echitatie Potcoava, Silvia si Ionut, care se ocupa cu atata drag si dedicare de tot ce tine de locul acesta si pe de alta parte de participantii in tabara – toti au fost pe aceeasi lungime de unda si si-au dorit sa invete sa calareasca.

Asa ca ceea ce a urmat a fost cam asa… In videoclipul de mai jos ai un rezumat al celor 4 zile, iar sub acesta gasesti detalii despre fiecare zi in parte.

Tabara de echitatie a avut loc pe parcursul a 4 zile, in intrevalul joi-duminica iar programul fiecarei zile a fost pregatit cu multa grija.

Prima zi a fost dedicata cunoasterii: ne-am cunoscut intre noi, am cunoscut caii de la Potcoava si am aflat cateva lucruri despre programul lor de zi cu zi.

Am avut apoi un workshop de horsemanship (practic am invatat cum se ingrijesc si pregatesc caii pentru sesiunile de calarie: le-am curatat blana, potcoavele, le-am pus fraul si seile), am facut o plimbare pe jos alaturi de cai (adica o plimbare in care am invatat sa conducem calul de la sol si am trecut prin tot felul de provocari facand asta) si am incheiat seara cu o cina delicioasa si cu un apus de soare colorat. Las imaginile sa vorbeasca de la sine.

Ziua a doua a inceput cu un mic dejun delicios si mult entuziasm: deja stiam sa facem anumite lucruri – cum ar fi sa pregatim caii pentru lectiile de calarie: sa ii periem, sa le verificam potcoavele, sa le punem seile, sa le asiguram si sa ducem caii de lesa in manej.

A urmat apoi o prima lectie in manej: cum ne urcam pe cal, care este pozitia corecta, cum pornim si oprim calul, cum ii “spunem” sa faca stanga – dreapta si cate si mai cate.

A urmat apoi prima iesire din manej si am facut o plimbare calare in imprejurimi. Am ales de aceatsa data cel mai simplu si la indemana traseu pentru a ne acomoda, apoi ne-am intors la pensiune pentru masa de pranz si putina relaxare.

Dupa amiaza am facut o scurta sedinta foto cu caii, am reluat lectia de echitatie in manej si am terminat ziua de calarie cu o plimbare prin padure. De aici inainte lucrurile au inceput sa fie si mai interesante.

Seara am zis sa ne relaxam putin altfel asa ca am pregatit o degustare de vin surpriza. Cred ca stii deja ca de vreo 2 ani si jumatate am o pasiune pentru vin, ca merg la degustari si ca tocmai am incheiat niste cursuri legate de licoarea lui Bachus. Daca nu stiai, afla ca in curand iti voi spune din ce in ce mai multe lucruri despre vinuri. Si planuiesc sa impletesc din ce in ce mai des degustarile de vin cu zona calatoriilor 🙂

La degustare am avut 4 vinuri de la crama Chateau Vartely din Republica Moldova, crama de unde se trage pasiunea mea pentru vin – iti voi povesti cu alta ocazie despre acest lucru. Am degustat 3 vinuri din gama “Chateau Vartely” – Ferteasca regala, Malbec & Syrah(rose), cabernet Sauvignon si un vin din gama “Individo” – Feteasca Neagra. Se pare ca ultimul a fost preferatul tuturor.

Ce m-a bucurat in mod deosebit la aceasta degustare este ca i-am vaut pe toti cu zambetul pe buze, povestind si bucurandu-se de vin. A fost prima mea degustare “oficiala” de cand ma pregatesc temeinic in acest nou domeniu.

Ziua a treia a inceput cu un nou mic dejun plin de bunatati (fac cei de la Potcoava tot felul de creme si salate delicioase pentru micul dejun incat am vrut sa le propun sa se extinda cu ele si la celelalte mese) si cu o noua lectie de echitatie in manej.

Parca astazi simtim cum stim deja ce avem de facut iar trainerii ne introduc cateva elemente noi de fiecare data. A urmat apoi o reluare a traseului prin padure, traseu pe care ne-am simtit mult mai relaxati decat la prima experienta.

Este foarte interesant ce s-a intamplat pe parcurs cu fiecare membru al echipei noastre: fiecare a reusit sa se acomodeze cu calul sau si sa ii cunoasca reactiile astfel incat sa se simta confortabil si sa se bucure de fiecare noua activitate. A fost foarte important faptul ca fiecare si-a pastrat acelasi cal cu care a lucrat pe parcursul acestor zile.

Dupa masa de pranz am mai avut o sesiune calare in afara manejului. De data aceasta am schimbat padurea si am introdus in drumul nostru lucruri noi – cum ar fi trecerea calare peste un fir de apa.

Seara ne-am relaxat la pensiune, ne-am plimbat pe jos prin mprejurimi si am asteptat cu sufletul la gura momentul focului de tabara care de fiecare data pare a fi magic.

Ultima zi a taberei am petrecut-o tot in preajma cailor. Tododata am descoperit cel mai frumos traseu calare – in zona sunt o multime astfel incat nu te poti plictisi!

La jumatatea zilei ne-am luat la revedere de la caluti si fiecare le-a promis ca se vor intoarce. Nu stiu cum se face, dar am prins cu totii drag de calutii acestia blonzi din rasa Haflinger si abia asteptam sa ii revedem.

Tabara de echitatie s-a incheiat cu inca o surpriza: o degustare de dulciuri autentice romanesti la care Art&Craft a fost complicele principal si ne-a rasfatat cu nuci umplute Via Delice, cu faimoasele prune in ciocolata Vladut’s Story si cu bomboane cu marțipan din noua gama Kisses from Transylvania.

Acestea fiind spuse am incalecat pe-o sa si ti-am spus povestea mea. Pe cai si pe curand!

Update 29 septembrie 2021: Tocmai am lansat programul ediției a saptea a taberei de echitație care va avea loc în perioada 4-7 noiembrie 2021 tot la centrul de echitație Potcoava. Iar ediția aceasta se adresează totodată și pasionaților de vin pentru că include și informații teoretice dar mai ales practice despre vin în fiecare seară – avem vinuri de degustat și povestit în cele 3 seri ale taberei. Detalii găsești aici și te aștept cu drag!

PS: Fotografiile si videoclipul din acest articol au fost realizate cu mult drag de Calin Stan caruia ii multumesc 🙂

About

Travel with a Smile este locul în care călătorești virtual în destinațiile în care am călătorit eu și locul în care ai posibilitatea să împrumuți idei de călătorie pe care să le pui apoi în practică. Și asta pentru că toate călătoriile mele sunt însoțite de povești.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *