Cu zapada pana la brau pe traseul interzis iarna spre Cabana Malaiesti



Iti spuneam acum cateva zile despre intamplarea care m-a facut sa imi placa aventurile la munte indiferent de cat de greu mi s-a parut la inceput.

Ei bine, dupa ce mi-am rupt adidasii pe Cheile Rametului am zis sa invat ceva din asta asa ca mi-am cumparat bocanci ca sa am cu ce merge de aici inainte la munte si sa nu repet experienta anterioara mai putin fericita.

Si daca tot mi-am luat bocanci noi nu i-am tinut prea mult in dulap, ci i-am folosit la maxim vara asta. Iar punctul culminant a fost la inceputul toamnei cand am ajuns sa fiu din nou surprinsa de ceva cand am ajuns intr-o tura la munte.

Am plecat sa admir peisajul de toamna inarmata doar cu un aparat foto pentru a pastra cateva amintiri din calatorie.

De data asta am planuit totul dinainte, stiam ca urma sa merg la munte, m-am pregatit cu un echipament minim pentru 3 zile de mers pe jos.

Era inceput de octombrie si o vreme mult prea friguroasa pentru acea perioada. Auzisem si vazusem la meteo ca la munte ninsese deja insa am spus ca imi iau inima in dinti si plec. Cat de mare poate sa fie zapada? Totusi e inceput de  octombrie iar eu sunt in cautarea culorilor de toamna ceea ce eram determinata sa si gasesc.

Visam la o drumetie in natura in care sa ajung in locuri vazute de putini oameni (in locuri in care sa nu se ajunga cu masina, locuri in care sa intalnesc cativa oameni de munte si atat), in locuri in care sa ma relaxez si sa nu fac nimic din ceea ce imi este obisnuit sa fac.

Pentru prima data dupa mult timp am plecat fara laptop dupa mine, fara incarcator la telefon si cu ideea de a fi izolata pentru cateva zile undeva la munte.

Si iubeam efectiv ideea asta 🙂 Era o noua provocare pentru mine

Pe langa asta am acceptat ideea ca voi sta la o cabana cu mai multe persoane in camera si ca e posibil sa fie o singura baie la capatul holului si ca daca va avea apa calda voi fi o norocoasa. Destul de multe lucruri de acceptat pentru mine pentru ca eu merg mereu in locuri confortabile, cu camere de 2 persoane cu tot cu baie si apa fierbinte, cu semnal la telefon si eventual si internet 🙂

De data asta am spus ca vreau o aventura, vreau sa cunosc un alt tip de calatorie si vreau sa imi testez o noua limita: cea a confortului.

Si asta a fost. O testare a limitelor…si ce mai testare!

Am plecat cu trenul de dimineata din Bucuresti. Cu putin inainte de ora 9 am ajuns in Busteni si am pornit pe jos spre Cabana Malaiesti pe traseul de vara, pe Tache Prepeleag – Cabana Malaiesti daca am tinut bine minte.

Era zapada si frig in acea dimineata. Nu mai ningea insa temperatura de afara parca nu era prea motivanta pentru mersul pe jos. Am zis ca asta e, ma adaptez, am vrut aventura asa ca fix asta o sa am.

Pana la cabana Gura Diham am mers pe asfalt, apoi am intrat pe traseul de munte.

Zapada era destul de mica, ba chiar in anumite locuri lipsea. Am mers mai departe si pe masura ce urcam parca frunzele copacilor se vedeau din ce in ce mai putin. Erau acoperite cu un strat alb destul de gros. Si era liniste. Nu ne-am intalnit cu nimeni tot drumul.

DSC_6178_1

Am inceput sa zambesc la un moment dat cand mi-am dat seama ca va fi un traseu de iarna in toata regula si nu prea trageam sperante sa vad culorile toamnei asa cum intentionam. Nu eram pregatita – moral- pentru un traseu de iarna insa aveam in minte dorinta mea de a mai depasi o limita, cea a confortului.

DSC_6177_1

Am urcat nici nu mai stiu cat. Am dat de o urma de urs in zapada. Era prima urma de urs pe care o vedeam vreodata si in momentul ala am realizat ca ma aflam intr-adevar in mijlocul naturii, departe de tot. Si era bine, insa probabilitatea de a avea un urs prin preajma nu era prea confortabila.

Am urmarit tot drumul urmele din zapada. Din cand in cand urma de urs nu mai urma drumul insa atunci cand credeai ca ai pierdut-o aparea din nou.

Am mers mai departe stiind ca mai este destul de mers pana la Cabana Malaiesti. Am dat chiar si de un indicator care spunea ca inainte este drumul spre cabana Malaiesti dar ca este interzis iarna. 

IMAG3017_1

Am fost surprinsa de acest lucru si l-am intrebat pe Alex (pentru ca tot cu el am calatorit si de aceasta data) ce facem acum daca traseul este inchis. Mi-a explicat ca traseul e inchis datorita posibilelor avalanse care s-ar fi putut produce insa aceasta fiind prima zapada din an si fiind destul de mica, pericolul acesta nu exista (cel putin, asa a crezut atunci vazand stratul mic de zapada).

Aveam optiunea de a merge la dreapta catre Cabana Diham sau de a merge inainte catre Malaiesti. Si am mers inainte

Si pentru ca de aici nu mai fusese nimeni inaintea noastra pe acest traseu sa faca drumul prin zapada, noi am fost cei care am facut drumul. Adica am mers ceva mai greu decat de obicei.

DSC_6182_1

Drumul urca din ce in ce mai mult, zapada crestea si ea. Norocul meu ca aveam parazapezi.

Si am tot urcat. Nu pot aprecia exact cat. Vantul batea din ce in ce mai tare, manusile mele erau ude de la atata zapada. Trecusera cateva ore bune.

DSC_6185_1

Alex mi-a spus ca mai aveam putin insa drumul mi se parea din ce in ce mai greu, zapada mare (pana la brau) iar unele portiuni prin care a trebuit sa trecem erau destul de nesigure pentru mine.

Si aici lipsa mea de experienta si-a spus cuvantul.

Pe la 3 si ceva am hotarat sa ne intoarcem pentru ca vremea era din ce in ce mai rea iar drumul din ce in ce mai nesigur. Obosisem si imi era clar ca orice ar fi fost mai greu de atat nu as fi facut fata. Au urmat alte cateva ore de drum prin vant si un frig care imi intrase deja in oase cu tot echipamentul pe care il aveam  (care era de toamna si nu de iarna).

DSC_6199_1

Drumul de intors l-am facut ceva mai usor (pentru ca am mers tot pe urmele noastre) si am ajuns la Cabana Diham inainte de apusul soarelui. Imi amintesc ce sentiment placut am avut atunci cand am vazut din departare cabana si stiam ca mai e foarte putin pana la ea.

Trecusera 9 ore si jumatate de cand mergeam prin zapada. Am ajuns inghetata la cabana si tot ce imi doream era sa dau de putina caldura si sa beau un ceai cald. Nu imi era foame,nu imi era sete, nu vroiam nimic altceva decat sa ma incalzesc.

Mi-a luat mai mult de o ora sa ma incalzesc, timp in care am stat la calcura si am baut cel mai bun ceai pe care l-am intalnit vreodata (si sunt bautoare de ceaiuri). Abia apoi mi-am revenit si am realizat ca rezistasem 9 ore si jumatate prin zapada, pe un traseu pe care nu mi l-am imaginat niciodata iarna.

Eram mandra de mine si fericita ca ma aflam acolo. Era prima oara cand ma aflat intr-o cabana atat de sus in munte, pe o vreme ca asta. Ma simteam undeva departe de lume, intr-un loc linistit numai al meu. Si asa era.

Cireasa de pe tort a fost camera cu caldura, baie cu dus cu apa fierbinte si… o priveliste superba dimineata la rasarit.

Noaptea a fost senina si linistita. Am admirat o multime de stele pana sa adorm. In departare se vedeau niste munti luinati doar de lumina lunii. Aveam sa ii vad mai bine a doua zi.

Dimineata nu am pus ceasul sa sune ci am zis ca ma trezesc cum simt mai ales ca eram foarte obosita. Ceva m-a facut sa ma trezesc devreme in acea dimineata si sa vad rasaritul de soare.

A fost o dimineata de poveste 🙂

DSC_6202_1

Turturii de la geam indicau o iarna in toata splendoarea ei. La fel si muntii din imprejurimi.

DSC_6205_1

Am iesit afara sa fac cateva fotografii, apoi m-am intors in cabana pentru inca un ceai din acela bun. Aveam sa aflu tot in acea dimineata ca acela era “ceai de cabana”, facut dintr-un mixt de plante care cresteau in zona. Avea gust de rom si de…copilarie. Tare imi e dor de ceaiul acela si acum.

DSC_6217_1

Inainte sa pornesc din nou la drum (pe la 8 dimineata), am mai admirat putin imprejurimile. Lumina aceea de dimineata facea ca totul sa para magic. In aceasta zi soarele stralucea pe cer inca de dimineata, zapada stralucea si aproape ca imi lua ochii. Era neatinsa.

DSC_6224_1

Spre deosebire de ziua de dinainte cand mersesem poate prea mult prin zapada pe o vreme destul de rece, ziua de astazi se anunta a fi cu totul deosebita. Si asa a si fost. Eram in mijlocul naturii iar acum putea vedea imprejurimile si ma puteam bucura de frumusetea naturii.

DSC_6229_1

Tot drumul de intors a durat vreo 3 ore (o mare diferenta fata de ziua precedenta), timp in care m-am bucurat fiecare secunda de ceea ce vedeam.

Pe masura ce coboram, zapada scadea, termperatura crestea si parca reveneam cumva la toamna (si am vazut cateva culori de toamna cu ocazia asta ca sa nu zic ca nu am mers toamna la munte 🙂 ).

DSC_6237_1

Cand am ajuns din nou in Busteni zapada era topita de tot acolo si nici nu-ti venea sa crezi ca doar cu o zi inainte totul era acoperit de zapada.

Aici s-a incheiat prima mea tura de iarna, o tura care desi a fost pregatita inainte, m-a luat prin surprindere cu zapada si temperaturile foarte scazute.

A urmat o noua tura in ziua urmatoare insa despre asta iti povestesc in articolul urmator.

Fotografiile de mai sus au fost realizate cu un aparat Nikon 1 V1 care nu m-a lasat la greu si a rezistat temperaturii scazute la care a fost supus.

De cele mai multe ori aveam mainile inghetate cand cautam aparatul sa fac cateva fotografii si am fost surprinsa ca bateria a rezistat (intreaga calatorie prin zapada a durat 3 zile iar ceea ce am povestit mai sus este doar o parte a acesteia).

Tentatia de a pastra macar cateva imagini din aventura mea pe traseul interzis iarna spre Cabana Malaiesti a fost mare asa ca ma bucur ca am optat pentru un aparat mirrorless micut care sa incapa in rucsacul meu de o zi.

Singurul lucru de care imi pare rau este ca acolo unde am avut cele mai mari dificultati cu zapada…nu am facut deloc fotografii. Am fost prea inghetata si prea rupta de confortul meu incat sa fac si asta. Imi iau revansa data viitoare cand probabil voi testa un Nikon … rezistent la apa 🙂 Ca poate il scap in zapada.

PS: Ce am invatat din drumul acesta? Sa nu mai plec la drum fara echipamentul potrivit, iar daca cumva se schimba vremea pe traseu sa iau in calcul acest aspect si sa ma intorc. A fost o nebunie sa merg o portiune din drum pe traseul interzis iarna avand in vedere ca ninsese si, chiar daca nu era prea multa zapada, muntele e munte si lucrurile pot fi foarte diferite.

Iti scriu cu drag despre locurile pe care le descopar si despre experientele de calatorie pe care le traiesc!

e-mail: carmina@travelwithasmile.net

Facebook Twitter LinkedIn Google+ YouTube Skype 


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Comentarii

  1. Pingback: Calendar de calator: august - decembrie 2013 | Travel with a Smile

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *