Când mă gândesc la Republica Moldova mă gândesc, inevitabil, la vin.
O fi de vină prima călătorie făcută acolo acum 4 ani de zile când a pornit și pasiunea mea pentru vin sau poate nenumăratele lucruri citite despre această țară, însă prezența cramelor și a vinului în circuitul lor turistic este un fapt ce atrage din ce în ce mai mulți vizitatori an de an.
Ceea ce mi-a rămas în suflet și m-a fascinat încă de la prima vizită au fost cramele subterane ale Republicii Moldova iar despre ele îți povestesc în articolul de astăzi.
Ce m-a fascinat la ele? În primul rând faptul că au fost construite sub pământ, loc prielnic atât pentru producția de vin cât și pentru păstrarea sticlelor de vin.
În al doilea rând consider că în trecut s-au creat sub pământ adevărate “orașe” dedicate vinului și mă bucur că astăzi ne mai putem bucura și noi de câteva. Mai exact de trei.
Cricova – “Orașul Subteran”
Cu toții am auzit de Cricova – numit și “Orașul Subteran” – aceasta fiind una din cele mai cunoscute crame moldovenești nu numai în România ci în întreagă lume.
Povestea complexului aflat la 60 m sub pământ începe în 1952, Cricova fiind prima companie din țară care a produs spumatul după “metoda tradițională” – metoda preotului Pierre Perignon care se utilizează și astăzi în renumita zonă Champagne din Franța.
Cu 120 km de galerii subterane, Cricova utilizează astăzi în jur de 80 de km, dintre care numai o parte sunt deschiși tururilor în “Orașul Subteran”. La Cricova găsim o impresionantă colecție de vinuri internaționale pe lângă vinurile pe care le produce. Mai mult de atât, colecția include vinuri ce sunt în proprietatea unor persoane publice, acestea fiind expuse publicului.
Crama poate fi vizitată cu ajutorul trenulețului special amenajat: se vizitează beciurile de la Cricova, secția de producție a spumantelor, Colecția Națională de vinuri, Cinematograful subteran și noua Biserică subterană. Bineînțeles, ca la toate cramele Republicii Moldova unde se fac tururi, și aici se fac degustări de vinuri iar unele sunt realizate în asociere cu mâncare.
Mileștii Mici
A două cramă subterană de care poate ai auzit este Mileștii Mici.
Cramă ce a primit titlul World Guinness Record în 2005 pentru cea mai mare colecție de vinuri din lume: 1,5 milioane de sticle (la care se adaugă sticle noi anual). Totodată, Mileștii Mici este și cea mai intinsă cramă subterană din Republica Moldova (și pentru acest lucru are un titlu World Guinness Record), aceasta având 200 km de galerii din care sunt folosiți în jur de 55 km.
Partea interesantă la vizitarea acestei crame este că intri în subteran cu mașina proprie (atât timp cât are cel mult 2,7 m înălțime), însoțit de ghidul lor.
Pivnițele Brănești/ Epoca de Piatră
Mult mai puțin cunoscută, crama Pivnițele Brănești are numai 80-100 km de galerii subterane și încă își primește vizitatorii în beciurile acoperite de mucegai (la propriu!) pentru ca aceștia să vadă care sunt condițiile de păstrare optimă a vinurilor.
Iubesc crama asta prin simplitatea și autenticitatea ei, a oamenilor de acolo și prin faptul că încă nu este atât de cunoscută și ne putem bucura de ea în voie (nu știu dacă voi putea spune același lucru peste 5 ani).
Crama se află în apropiere de Orheiul Vechi (unul din cele mai frumoase și mai cunoscute locuri ale Republicii Moldova) și este cea de-a treia ca mărime între cramele subterane ale Republicii Moldova.
Ce mai are crama interesant este restaurantul Epoca de Piatră: un restaurant realizat în galeriile săpate în calcar. Odată intrat în restaurant te simți ca în… Familia Flintstone. Sau cel puțin acesta a fost gândul meu la prima vizită. Pereții sunt decorați cu picturi rupestre, în mijlocul restaurantului au două focuri de tabără imense și foarte frumos realizate, iar mobilă întregește atmosfera. Ca să îți faci o idee îți las mai jos câteva imagini.
Dacă ai citit până aici înseamnă că te-a prins și pe tine povestea cramelor subterane ale Republicii Moldova așa cum m-a prins și pe mine încă de la prima vizită. Așa că dacă ai vreodată ocazia să ajungi în Republica Moldova, fă-ți drum pe la aceste crame pentru a te bucura de o experiență tare faină în lumea vinului!