Am nevoie de o vacanță. Când? După vacanță :)

Fac parte din categoria celor care iubesc să descopere destinații noi, să viziteze cât de mult pot  când ajung într-un loc nou (mai ales!), să încerce cam tot ce oferă destinația iar la finalul călătoriei mă întorc acasă fericită însă…mai obosită decât am plecat.

Îți sună cunoscut?

Știu că nu sunt singura care simte asta așa că astăzi m-am gândit să abordez subiectul vacanțelor, dacă tot suntem în plină vară: atât a celor active cât și a celor de relaxare de care avem cu toții mare nevoie.

Călătoriile sunt acele momente pe care le așteptăm cu sufletul la gură și de care încercăm să ne bucurăm din plin de fiecare dată. Doar odată ajungem în locul X și “TREBUIE” să facem tot ce ne-am propus, nu?

Totodată, călătoriile sunt cele în care ni se deschid noi perspective tocmai prin faptul că vedem și simțim cum este în alte locuri: cum este destinația și cât de diferită este față de altele pe care le-am văzut deja, cum sunt oamenii și ce obiceiuri au, ce este specific unui loc, ce mâncare sau băuturi tradiționale au, cum sărbătoresc localnicii, ce anume putem face noi acolo.

Scriind aceste rânduri îmi dau seama că descopăr fix lucrurile care contează atunci când mă relaxez și parcă opresc timpul în loc pentru a mă bucura în liniște de tot ce găsesc în destinație.

Fiindcă nu mergem în călătorii chiar tot timpul e clar că ori de câte ori avem ocazia încercăm să obținem maximul de la acea destinație și de la acea vacanță. Eu una așa sunt și cu toate astea au fost destul de multe locuri în care am zis că voi reveni după o vacanță lungă și foarte activă din simplul motiv că simțeam că mai sunt încă lucruri de descoperit acolo și experiențe de trăit.

Sunt fan al experiențelor de călătorie și în toate vacanțele în care merg caut să trăiesc cât mai multe.

Dar oare ce sunt “experiențele de călătorie“? Mi-am pus întrebarea asta mai mult pentru a reflecta asupra ei pentru că inițial pentru mine o “experiență” era reprezentată de o activitate – de obicei solicitantă – într-o destinație.

Îmi amintesc și acum cum a fost prima dată cu caiacul pe valuri în Grecia când plecasem să caut broaștele țestoase Caretta-Caretta, apoi cum am descoperit plimbările cu canoe aici aproape în Delta Dunării la noi.

Cum am încercat offroad pe nisip în Egipt sau cum am vrut neapărat să mă urc într-un tuk-tuk în Thailanda și să “simt” viața cotidiană de acolo într-un mod autentic.

Cum am mers la prima lecție de echitație și cum am ajuns să iubesc senzația plimbărilor în șaua calului și caut această activitate în mai toate locurile pe care le vizitez.

Cum iubesc să merg să fac fotografii și să organizez tururi de fotografie, să mă bucur de tot ce oferă natura și să caut să o observ în cele mai frumoase momente ale zilei. Nici nu știu cum să descriu bucuria de a obține o fotografie mult-dorită de fiecare dată: primul răsărit pe vârf de munte, apusul de soare pe lacuri, prima fotografie de wildlife reușită sau o specie nouă de păsari surprinsă.

 

Așa este, toate aceste lucruri se încadrează la “experiențe de călătorie” pe care merită să le trăiești măcar o dată însă…nu sunt singurele. Le-aș pune în categoria “experiențe de călătorie active” și aș trece mai departe la alte experiențe, ceva mai puțin solicitante, adică tocmai la acele momente unice care îmbină relaxarea cu stare de bine. Momente de care simt că am nevoie ceva mai des.

Cam cum ar fi când stau să mă relaxez pe o plajă la umbră, să citesc, să mă las purtată de valuri pe yacht sau pur și simplu nu fac nimic altceva. Adică să “stau” și atât 🙂

Sau să fac o plimbare scurtă pe jos pentru a admira peisajul în stațiune, fără să mă aventurez să vizitez ceva anume. Sau să fac plane spotting: să urmăresc zborurile care vin și pleacă de pe insulă.

Sau să îmi beau cafeaua dimineață pe terasa camerei de hotel în Egipt și să mă bucur de razele soarelui încă blânde, de ianuarie.

 

Sau să mă pierd pe străduțele din Kyoto – Japonia doar pentru a admira costumele tradiționale pe care localnicii le poartă încă și astăzi și a mă bucura de atmosferă.

Sau să mă bucur de piscina infinity de la ultimul etaj al hotelului de unde pot admira priveliștea orașului Bangkok de sus. Sau să mă bucur de aceeași priveliște văzută un pic mai de jos, de la etajul 10, chiar din cameră.

Sau să încerc mâncăruri locale și foarte diferite de ale noastre în Thailanda. Să descopăr renumitul “mango sticky rice” într-un foișor autentic aflat într-o plantație de orez în Khon Kaen.

Sau să mă bucur de un welcome massage în foișorul din curtea celui mai zen hotel pe care l-am întâlnit în Ubon Rathathani.

Sau să mă bucur de prima băutură din nucă de cocos servită chiar din fruct la un restaurant ce oferă priveliște superbă asupra unuia din cele mai cunoscute temple budiste din lume – Wat Arun.

Sau să mă bucur de priveliștea de început de toamnă în Kyoto savurând o bere locală la un restaurant cu the best view.

Pe măsură ce mă gândesc la momentele zen, sau momentele chill pe care le-am avut în călătorii cu atât îmi vin idei mai multe și îmi e tare dor de acele momente. Mai că aș pleca mâine (ba nu, chiar azi!) într-o vacanță de relaxare în care să nu fac altceva decât să încerc experiențe de călătorie…. chill, fără activități care să mă solicite.

Suntem în luna august, eu am tot avut diverse călătorii de făcut până acum – ce-i drept, cu treabă, însă am îmbinat utilul cu plăcutul și m-am bucurat de câteva zile de vacanță activă – și tare mult m-aș bucura să îmi iau câteva zile libere în care să plec undeva departe unde să nu sunte telefonul, să nu am acces la internet și să mă pot relaxa total. Pe scurt, am nevoie de o vacanță. Așa, ca de …după vacanță 🙂

Și dacă tot sunt eu permanent cu ochii după locuri noi pentru vacanțe, zilele trecute am dat peste un concurs fain organizat de Ursus Cooler vara aceasta. Concurs cu premii în destinații exotice, așa că am zis să îți spun și ție despre el.

Ideea concursului mi se pare foarte cool pentru că merge chiar pe ideea de “vacanță de după vacanță” – lucru care m-a făcut să zâmbesc știind că mai sunt și alții care se gândesc la conceptul acesta.

Așa că dacă ai avut deja o vacanță solicitantă la munte sau la mare, în România sau în afara țării, parcă ar merge să te bucuri de încă una în Bali, Maldive, Thailanda, Seychelles, Africa de Sud, Zanzibar, Japonia sau Cuba. Ca să fie treaba treabă, cea mai mișto chestie este ca poți alege destinația finală chiar tu. Concursul s-a lansat încă din luna iunie – mă surprinde că eu am aflat de el abia acum – și se încheie pe 31 august. Mai multe detalii poți afla de pe siteul oficial, dozadecooler.ro

Sunt curioasă dacă și tu simți la fel legat de idee de a avea o “vacanță de după vacanță” și dacă ți s-a întâmplat vreodată să îți dorești să pleci undeva numai ca să te relaxezi ….chiar în momentul în care te-ai întors din vacanță.

M-aș bucura să îmi răspunzi la această întrebare în comentarii la acest articol și te rog să îmi spui și destinația în care crezi că ar merge să ai o “vacanță de după vacanță”. Nu de alta, însă mă gândesc că discuțiile care se vor crea îi vor inspiră și pe alții să meargă în locuri noi pentru relaxare și răsfăț.

About

Travel with a Smile este locul în care călătorești virtual în destinațiile în care am călătorit eu și locul în care ai posibilitatea să împrumuți idei de călătorie pe care să le pui apoi în practică. Și asta pentru că toate călătoriile mele sunt însoțite de povești.

4 Comments

  • Haha, mă regăsesc complet 😅 anul acesta am avut prima experiență de “vacanță de după vacanță” – după o săptămână activă prin Muntenegru, am ales să mă relaxez prin România, în liniștita zonă Haferland ☺️

  • Si ce fain e in Haferland! Ma bucur sa stiu ca nu sunt singura care “alearga” de obicei in vacanta iar la intoarcere am nevoie de…o pauza 🙂

  • Ma regasesc complet in acest articol :)), nu am avut vacanta de relaxare dupa vacanta, in schimb am avut vacanta dupa vacanta si mi-a placut maxim. Visez sa ma relaxez intr-o vacanta dupa o alta vacanta:) gen : as vrea la anul dupa un tur in Bucovina sa ajung in Bali sa ma relaxez, sau semi-relaxez pt ca as avea si acolo cateva zile de umblat si vazut diverse chestii. F tare ideea acestui concurs, am inscris un cod, urmeaza sa mai inscriu cateva pana la terminarea concursului. Zi frumoasa!

  • Exact asa simt si eu dupa fiecare calatorie. Si de fiecare data ma intorc mai obosita decat atunci cand am plecat. Dar cum in ultima vreme obisnuiesc sa calatoresc aproape numai iarna, cand am timp liber nelimitat, tind sa-mi lungesc plecarile cat mai mult. Sa am timp si de aventuri, experiente asa cum le numesti tu, dar si pentru relaxare. Odihna! Ador sa stau la plaja, pur si simplu sa stau, cel mult sa citesc o carte… de calatorii😁

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *