Descopera Moldova. Ziua 1: Chateau Vartely



Am fost curioasa sa descopar Republica Moldova inca din toamna anului trecut.

Intamplarea face ca acum un an sa o fi cunoscut pe Svetlana Matvievici – Orheianca.eu in cadrul unui proiect de promovare a unui judet din Romania. Mi-a atras atentia povestea ei despre Republica Moldova si orasul natal,  Orhei.  Transmitea multa bucurie in ceea ce spunea si te facea curios sa mergi si tu sa cunosti o tara atat de asemanatoare cu Romania.

Ulterior,  stand de vorba cu mai multe persoane,  am tot auzit recomandari legate de Republica Moldova: ca sunt recunoscuti pentru vinuri si pentru faptul ca te simti ca intr-o Romanie mai mica,  cu oameni frumosi.

Anul acesta a devenit mult mai usor sa calatoresti in Moldova pentru ca nu mai ai nevoie de pasaport ci poti intra numai cu buletinul.  De cand s-a modificat acest lucru am primit recomandari de la si mai multi prieteni pentru a merge in Moldova. Curiozitatea mea fiind maxima,  m-am bucurat enorm cand am primit propunerea Svetlanei de a participa la un infotur de cunoastere a destinatiei.  Nu mai era nevoie sa imi fi spus ca turul va prezenta cele mai cunoscute crame si vinarii din Moldova,  ca raspunsul meu a fost un foarte hotarat DA!

Ziua 1 Descopera Moldova

Prima vizita la crama Chateau Vartely impreuna cu Svetlana Matvievici – Orheianca.eu

Asa ca iata-ma aici,  in Republica Moldova.  Am ajuns aici de 2 zile si de cand am venit pana acum tot ce am facut a fost sa observ:  oamenii,  orasul Chisinau,  limba romana putin modificata si atmosfera in general.

Mi-am propus apoi sa tin acest jurnal de calatorie sau,  mai bine spus,  articol-jurnal pentru ca in fiecare zi drumul o sa ne poarte in locuri diferite si cel mai bine este sa povestesc live de la fata locului pentru a nu omite ceva.

2015_0929_13410900

Sala de degustare Chateau Vartely – foto Calin Stan

Ziua 1 –  29 septembrie 2015 Vizita la Chateau Vartely

Astfel ieri,  29 septembrie,  am fost la prima crama din program,  Chateau Vartely,  unul din cele mai cunoscute si apreciate locuri ale Moldovei.

DSCF9368 Chateau Vartely

Crama de la Chateau Vartely

DSCF9370 Chateau Vartely

Crama de la Chateau Vartely

Se spune ca dupa standardele vinificatorilor din “lumea veche”  si “lumea noua”,  Chateau Vartely este o companie tanara care imbina tehnologiile de ultima generatie in cresterea vitei de vie si prelucrarea strugurilor cu pasiunea pentru vinul de calitate.  In numai cativa ani au plasat compania in topul vinificatorilor moldoveni si in primele 1000 de companii vinicole din lume,  companii ale caror vinuri sunt cautate si apreciate de cunoscatori.

La Chateau Vartely te poti bucura de o experienta completa in tot ceea ce priveste descoperirea vinurilor moldovenesti.  Chateau Vartely este un complex care ofera atat cazare cat si mancaruri traditionale in cadrul restaurantului propriu,  pe langa degustarile de vin.  Totodata aici ai ocazia de a vedea cum se face vinul vizitand cele 2 hale de fabricatie,  zona de imbuteliere efectiva iar apoi crama.

DSCF8186 Chateau Vartely

2 dintre vilele in care Chateau Vartely ofera cazare

In primii sai ani se functionare,  2004 – 2008, Chateau Vartely fabrica in jur de 600 000 de sticle pe an iar astazi a ajuns la aproape 3 milioane de sticle pe an.  Totodata in primii ani de functionare vinaria avea 8000 de vizitatori pe an iar astazi numarul acestora depaseste 15 000.

2015_0929_13274700

Pentru grupul nostru prima zi aici a fost de initiere in ceea ce inseamna vin si degustare de vinuri.

Desi am mai participat de-a lungul timpului la 3 degustari de vinuri (in Romania),  parca niciodata nu am fost atat de atenta ca acum.  Parca doream sa inteleg totul intr-o secunda.  Stiam ca ceea ce ne spunea Andrei  Turcan cu atata pasiune sunt niste lucruri esentiale despre vinurile de la aceasta crama.  Chiar daca nu sunt un cunoscator al vinurilor mi-am propus sa invat si am notat cat de mult am prins,  chiar daca la o prima vedere informatiile imi par anapoda si incomplete.  Sunt curioasa cum voi fi peste cateva zile cand informatia se va mai sedimenta.

DSCF8049 Chateau Vartely

Vizita de lucru la Chateau Vartely. Foto Calin Stan

Ne-au fost prezentate cele 2 hale de fabricatie a vinului si o mica distilerie(pentru ca aici se fabrica si bauturi tari precum tuica), apoi am ajuns in crama si am avut ocazia de a degusta 3 tipuri de vin:

  • Feteasca Regala (alb) din 2014 cu 12,5% alcool: prima impresie a fost ca este un vin sec,  racoros si aromat.
  • Taraboste – Cabernet Sauvignon(rosu)  din 2011 cu 15% alcool: unul dintre vinurile cele mai cunoscute ale lor,  un vin destul de rar. Productia din 2011 a fost de numai 9200 de sticle asa ca se intelege de la sine de ce este atat de pretios acest sortiment. Mie mi s-a parut un vin sofisticat cu o aroma tare si gust tomnatic.  In ciuda faptului ca avea 15% alcool si eu nu sunt obisnuita sa beau,  nu am simtit alcoolul din acest vin.  Si nu m-a durut capul asa cum ma asteptam.
  • Chardonnay dulce alb din 2013 cu 11% alcool.  Spre deosebire de celelalte  vinuri acesta era foarte dulce si imbuteliat in sticlute mici de 375ml. Pe mine aroma acestuia m-a fermecat cel mai mult: fructat,  dulceata de gutui si miere.

La final ni s-a prezentat ceva in premiera: un vin rosu extraordinar de bun,  vin ce nu are inca un nume si care va fi lansat pe 1 octombrie. Am fost rugati sa gustam si sa ghicim ce fel de vin este.  Nu sunt o cunoscatoare insa dintre vinurile rosii imi place aroma syrah-ului iar acest vin semana tare mult cu syrah-ul cunoscut de mine.  Aveam sa aflu apoi ca vinul din fata noastra este un cupaj intre rara neagra(un soi de poama-struguri-specific Moldovei) si Malbec Syrah 🙂 Asa ca astept lansarea oficiala si sper sa pot gasi si la Bucuresti acest vin!

La finalul acestei prime zile am tras concluzia ca e tare interesant sa afli lucruri noi despre vinuri si ca a inceput sa imi placa.  Totodata am aflat ca degustarile de vin adevarate nu se fac cu fructe si branzeturi alaturi de vin pentru ca acestea pot influenta calitatile vinului. Degustarile se fac corect gustand dintr-un vin urmat de putina paine si apa.

Concluzia zilei a fost ca cele 3 reguli de aur pentru o degustare de vin profesionala sunt:

  • O buna dispozitie
  • O buna companie
  • Un vin bun

Lucrurile par a fi simple si cel mai mult conteaza cu ce ramai tu,  ca om,  in urma unei astfel de experiente.  Gusturile sunt diferite de la o persoana la alta si pana nu esti tu in cunostinta de cauza nu ai cum sa stii ce iti place si ce ti se potriveste in materie de vinuri.

Ziua 2 – 30 septembrie 2015

Acum este deja 30 septembrie si sunt in drum spre Purcari.  In Romania este foarte cunoscut acest brand si sunt tare curioasa ce o sa aflu acolo.  Revin cu update-uri mai jos,  in acest articol.

Acest articol a fost scris de pe un telefon UTOK Fury care a trecut cu brio testul bateriei!

Articol scris în cadrul proiectului Descoperă Moldova – Drumul Vinului 2015, organizat de către Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV), în parteneriat cu ANTRIMSIXT Rent a Car Moldova, susținut de Hotel OlsiChateau VartelyPurcariCricovaAsconi WineryMimiGitana WineryPerna MeaAgro pensiunea Butuceni și găzduit de către Orheianca.eu.

Iti scriu cu drag despre locurile pe care le descopar si despre experientele de calatorie pe care le traiesc!

e-mail: carmina@travelwithasmile.net

Telefon: 0745 31 08 11

Facebook Twitter LinkedIn Google+ YouTube Skype 


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Comentarii

  1. Pingback: Descoperă Moldova - Drumul Vinului 2015 - în cifre - Orheianca.eu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Gazduit de :: RedCMS.ro