Cum sa ai grija de sanatatea ta in calatorii

Iubesc călătoriile și de când mă știu încerc să descopăr cât mai multe locuri despre care să am ce povesti. Lucrurile s-au intensificat de 5 ani și ceva de când lucrez pe cont propriu și îmbin utilul cu plăcutul.

Cum domeniul meu de activitate este turismul este clar că am muuulte deplasări în fiecare an: deplasări de plăcere sau în interesul vreunuia din proiectele în care sunt activă. Fac cum fac și le îmbin pe ambele astfel încât toți cei din jurul meu consideră că sunt într-o “vacanță continuă” însă nu este deloc așa. 🙂

Ca să îți faci o idee despre numărul deplasărilor din fiecare an găsești aici povestea calendarului meu pe 2017 și pe 2016. Pssst: citește articolele, însă te aștept să citești și continuarea ACESTUI articol.

 

Bun, acum că ți-ai făcut o idee despre numărul deplasărilor dintr-un an trebuie să îți spun că pentru a putea călători atât de mult trebuie să fii pregătit pentru asta și să ai grijă de tine în orice situație. Și spun asta în cunoștință de cauză pentru că lucrurile nu sunt întotdeauna roz într-o călătorie, oricât ți-ai dori.

În călătorie e la fel ca și acasă în ceea ce privește sănătatea. Iar acesta este subiectul pe care l-am ales pentru articolul de astăzi.

Nu am știut lucrurile acestea de la început, le-am învățat din mers. Mă gândesc că dacă aștern pe filele internetului câteva gânduri și concluzii trase de mine vizavi de sănătatea în călătorii e util pentru mulți. Mai ales că e mai bine să știi cum să previi anumite situații decât să tratezi.

Să le iau pe rând.

Odihnă 

Cred că lucrul care îmi lipsește cel mai mult atât cât sunt acasă cât și în deplasări (călătorii sau deplasări în interesul proiectelor) este odihna. Oricât de mult aș încerca să dorm sau să nu mai fac toate lucrurile deodată, tot mă simt epuizată în multe cazuri. Și da, știu că acest lucru ține strict de mine însă am zis că este bine să menționez aici odihna pentru că mă gândesc că mai sunt și alții în situația mea.

În cazul meu ori de câte ori sunt plecată știu că trebuie să las alte lucruri în ordine acasă și în celelalte proiecte. Până la urmă acesta este compromisul pe care l-am făcut în momentul în care am devenit freelancer: lucrez în termenii stabiliți de mine, în timpul stabilit de mine însă pe mai multe proiecte în același timp. Iar asta înseamnă că unele proiecte se întâmplă în același timp, iar deplasările ajung să le cam leg unele de altele. Pe scurt, sunt tot timpul pe fugă și fără o pauză periodică (câteva zile în care să nu fac nimic) nu prea mai merge.

Sunt unele perioade în care nu depinde de mine ce deplasări am și orice s-ar întâmpla trebuie să fiu în acele locuri. Motiv pentru care încerc să conștientizez cât mai mult starea de sănătate și să îmi fac timp pentru odihnă și să adaug și câteva vitamine și minerale (la recomandarea medicului, bineînțeles).

Diferențele de temperatură și fus orar

Două dintre lucrurile care se pot adăugă foarte ușor la oboseală și pot dăuna stării de sănătate sunt diferențele de fus orar (cunoscutul “jet-lag”) și cele de temperatură.

Una este să mergi într-o călătorie în care locul de destinație are un fus orar cu diferență de o oră față de locul în care locuiești tu și este cu totul altă poveste când diferența de fus orar este de 4-6-8 sau mai multe ore. Corpul tău are nevoie să se adapteze așa că dă-i timp și condiții să facă asta.

Diferența de temperatură este un alt aspect important iar aici vreau să menționez o situație peste care am trecut cu bine: în mai puțin de 12 ore am trecut de la +17 grade Celsius la -17 grade Celsius. Diferența resimțita de mine a fost, deci, de 34 de grade și nu a fost deloc plăcut.  Când am plecat din destinația în care erau +17 grade știam că acasă e frig însă nu știam cum voi simți gradele cu minus la sosirea avionului. Am aflat însă în momentul în care am coborât din avion: mi s-a tăiat răsuflarea iar transferul cu autobuzul din avion în aeroport mi s-a părut o veșnicie. Am avut noroc totuși pentru că am fost cumva pregătită: am avut haine potrivite pentru temperaturi pozitive însă am avut și un șal pe care l-am purtat peste nas și gură pentru a nu inspira direct aerul atât de rece. În acel moment soluția a funcționat însă n-aș vrea să mai întâlnesc diferența asta atât de mare de temperatură la distanță de doar câteva ore. Aviz celor care sunt ca și mine și visează la destinații calde atunci când în România este frig… Sau invers.

 Păstrează obiceiurile de acasă:
mănâncă regulat, bea multă apa, fă mișcare

Când ești în vacanță ai grijă să îți păstrezi bunele obiceiuri de acasă: bea suficientă apa și mănâncă regulat. Zilnic 🙂

Știu că în vacanță ești tentat să sări peste mese, să mănânci prea mult sau să mănânci pe grabă un sandwich sau ce-o fi. Am trecut și eu prin toate stadiile astea și n-a fost bine.

Important este să încerci să mănânci cât mai natural (sau apropiat de stilul în care mănânci acasă) și să nu faci excese. Totodată este bine să fii conștient că mâncarea te ajută să îți menții sănătatea, iar lipsa acesteia sau excesul poate duce la probleme de sănătate.

Problemele cu stomacul de exemplu sunt cel mai des întâlnite și, ca și tine, am avut și eu parte de acestea din plin.

O altă problemă des întâlnită în călătorii este constipația. Nu se prea vorbește despre asta, însă este o realitate prin care trecem cu toții la un moment dat și trebuie să știm cum să ne ferim de ea în călătorie. Nu e deloc plăcut să nu te poți bucura de vacanță pentru că nu poți merge la toaletă, nu? Găsești aici mai multe informații despre constipația călătorului.

În timp, am învățat să am grijă de mine astfel încât niciuna din problemele de mai sus să nu mai apară:

  • încerc să mănânc 3 mese pe zi în fiecare zi,
  • nu sar niciodată peste micul dejun (chiar dacă restul meselor le savurez destul de decalat ca și ore într-o zi),
  • încerc să includ în meniul meu mai multe legume și fructe (pentru că au multe fibre) în timpul călătoriilor decât consum acasă pentru că acestea îmi dau și energie, sunt ușor de mâncat și le pot transporta cu mine.
  • fac mișcare și beau multă apă.

Apa. Consumul de apă este poate cel mai important pentru că deshidratarea duce la multe alte probleme. Mai ales atunci când ești în destinații calde sau când faci mai mult efort decât de obicei, corpul are și mai multă nevoie de hidratare.

Încă ceva: bea numai apă îmbuteliată peste tot pe unde mergi. Este cel mai sigur așa pentru că prin apă se răspândesc diverse boli cel mai rapid și n-ai vrea ca acest lucru să îți strice buna dispoziție din călătorie.

Mișcarea. Ei bine, la capitolul acesta stau mult mai bine în deplasări decât acasă. Trebuie să recunosc 🙂 Acasă nu îmi găsesc timp de prea multă mișcare însă atunci când sunt într-o deplasare (mai ales într-o vacanță!) fac mulți kilometri pe jos.

Mișcarea este esențială pentru buna funcționare a organismului iar dacă îți faci un obicei din asta ai să vezi că nu prea te mai poți obișnui cu sedentarismul. Pentru mine “mișcare” înseamnă mers pe jos pe distanțe lungi însă tu poți alege ce-ți place ție. Important e să fii activ.

 Atenție la înțepături și la soare

Când mergi la mare știu deja că folosești cremă de plajă pentru a te proteja de razele soarelui. Ei bine, eu am avut câteva episoade foarte urâte în ani diferiți în care deși am folosit creme de plajă am avut arsuri.

Astfel, crema de soare a devenit obligatorie pentru mine nu numai când merg la plajă ci ori de câte ori ies din casă. Iar acest lucru se aplică oriunde m-aș afla: în vacanță sau acasă în București. În plus, o reaplic cel puțin de 2 ori pe zi pentru a fi sigură că mă protejează cu adevărat (în cazul în care sunt la plajă reaplic crema de plajă după fiecare baie în mare sau în piscină).

Când mă gândesc la soare îmi amintesc și de episodul în care am făcut insolație pentru că am stat prea mult la soare așa că atenție câte ore pe zi stai în soare și poartă neapărat ceva pe cap și o pereche de ochelari de soare. Pentru ochi nu există încă nicio altă soluție pentru a fi protejați de razele soarelui.

O altă problemă a zilelor noastre au devenit insectele. Spun asta pentru că țânțarii sunt la ordinea zilei peste tot și în ultimii ani au apărut tot felul de alte insecte (mentionez aici tigrul platanului atât de mediatizat anul trecut). Am învățat astfel că trebuie să mă protejez și de acestea și obișnuiesc să cumpăr soluții anti-insecte din țara de destinație. Cum a fost de exemplu în Thailanda la începutul acestui an: Thailanda este o țară cu o climă foarte diferită de a noastră, motiv pentru care au adaptat soluțiile pentru insecte la…insectele lor.

Trusa medicală: ia-o cu tine mereu

Îmi amintesc și acum prima mea călătorie cu avionul: mama (care e medic) a fost tare îngrijorată încât mi-a dat o întreagă trusă medicală. Iar eu eram atât de încântată de experiența ce urma să o am încât am aruncat trusa în fundul bagajului de cală. Nu mi-a trebuit în timpul zborului, însă de aici a pornit ideea de a avea mereu cu mine o trusă medicală cu strictul necesar pentru cele mai comune situații medicale ce pot apărea. 

În majoritatea cazurilor nu am nevoie de nimic din trusa medicală însă au fost și momente în care a contat enorm să am ceva de stomac sau ceva de răceală la mine. Sau un simplu dezinfectant și un plasture. Așa că recomand să îți faci un obicei din a avea o mică trusă medicală la tine.

 Asigurarea medicală de călătorie

De 3 ani încoace am asigurare medicală de călătorie permanentă. “De vină” sunt deplasările mele atât de dese așa că mă bucur că există companii care oferă astfel de asigurări.

Până acum nu am folosit niciodată asigurarea însă a fost important să știu că o am și că, în cazul în care am nevoie, o pot folosi. Pe vremea în care lucram în agenție de turism am avut cazuri în care clienți de-ai mei au avut probleme de sănătate în vacanță iar pentru cei care au avut asigurare lucrurile au fost simple. Pentru ceilalți nu a fost deloc ușor. Așa că am văzut cu ochii mei (chiar dacă nu am simțit cum e) ce se poate întâmpla și nu am plecat niciodată fără asigurare de acasă.

Pe scurt cam acestea sunt concluziile mele legate de cum am grijă de sănătatea mea în călătorii. Știu că nu sunt lucruri nemaipomenite, însă sunt lucruri de bun simț pe care trebuie să le conștientizam cu toții. Ca să fim sănătoși și să ne bucurăm de fiecare minut al vacanței. Vacanțe plăcute îți doresc!

About

Travel with a Smile este locul în care călătorești virtual în destinațiile în care am călătorit eu și locul în care ai posibilitatea să împrumuți idei de călătorie pe care să le pui apoi în practică. Și asta pentru că toate călătoriile mele sunt însoțite de povești.

3 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *