O dimineață perfectă în insula Corfu, Grecia



Ina Corfu 2Am o fascinație neegalată față de insule. Par cumva… de cuprins, înconjurate de necuprinsul mării. Peste tot pe unde merg, pe motocicletă sau cu alt mijloc de locomoție, știu că după drumul acesta mai există unul, după intersecția asta unde aleg stânga sau dreapta, mai e una, după orizont mai e încă și încă o linie a orizontului. Necuprinsul.

Însă o insulă are o finalitate liniștitoare: până aici poți să mergi. După, e doar apă. Îți lasă impresia că poți să o explorezi în totalitate, să descoperi fiecare colțișor. Să ți-o însușești, cumva, prin toate simțurile.

Am stat prea puțin în Corfu ca să apuc să fac treaba asta, și-apoi Corfu e o insulă mare, dar am apucat să văd câteva locuri care și-au lăsat o amprentă atât de puternică în mine că trebuie să le scot la iveală și să zic: ”uite-le. Du-te și tu să le vezi.”

În prima seară, în Dassia, vărsați pe mal obosiți și bătuți bine de vânt de pe un ferry boat plecat din Igoumenitsa, n-am apucat să văd nimic. Doar interiorul unui hotel căzut din filme suprarealiste, cu un recepționer pakistanez care dorea să ne trimită la culcare, un barman-Elvis care has left the building lăsându-ne cu barul închis și bere ioc, insensibil la setea noastră neostoită și o vânturare pe holuri de turiști englezi în varii stări de ebrietate, care ne duceau pe noi spre intense stări de hilaritate: de la cuplul de tineri care trăiau o dragoste furtunoasă sus pe scări, jos pe scări, la doamnele cu artrită pe care o tratau cu scotch (de unde, mai greu sus pe scări). Și să nu le uit și pe bietele (de la biat, biată – respectiv.. cherchelite), bietele cum ziceam, domnișoare care au încercat piscina cu apă de 6 grade, de a trebuit bietul (treaz, amărât) recepționer să facă pe salvamarul cu ele.

N-am înțeles nimic din seara respectivă, suprarealismul e totuși un gen dificil, așa că am hotărât că a doua zi dimineață trebuie s-o începem cu ceva cristalin, cum ar fi fotografiatul răsăritului pe plajă.

Am făcut planul, am stabilit cine merge, la ce oră ne pornim, ba, nemaivăzut pentru mine, m-am și trezit la ora respectivă fără ceas. Nu știu ce forțe astrale s-au urnit să facă minunea asta posibilă, că eu nu mă trezesc dimineața niciodată fără uz de forță excesivă.

În hol, întreb pakistanezul:

  • Prietenii mei au coborât cumva vreunul?
  • No. (el după seara trecută era prietenos ca un cactus)

Întreb unde e plaja și plec singură, deci.

Stațiunea pustie în mijloc de aprilie la ora aceea proaspătă nu-mi spunea mare lucru: ici un palmier, colo un zid mai jigărit. Semn cărte plajă mic și greu de zărit. Drum interzis. N-ai voie pe aici.

Mă învârt un pic, și-o găsesc.

A mea. Pustie, goală, încă rece. În față se văd vălurite, albăstrii, formele de relief ale Greciei – cred eu continentale. Plus vreo alte două trei insulițe mici pe lângă care trecusem cu ferry-ul. Ah, deci dumneata soare o să îmi ieși de după culmile astea, nu din mare?

Cum nu se mai trezise nimeni cu mine – din grupul nostru nu era nimeni, alți turiști pe plajă nu se zăreau nu pot decât să zic ”Mulțumesc, Corfu, pentru un răsărit cu totul și cu totul special, pregătit doar pentru mine!”.

Am stat și am lăsat lumina să mă învăluie, întâi roșietică, apoi albă, curată. Pe plaja pustie care aștepta cuminte să fie năpădită de turiști. Fiind aprilie, cei câțiva turiști din stațiune nu aglomerau deloc priveliștea.

În programul zilei a urmat o vizită cu toată gașca noastră pe aceeași plajă, la câteva ore după răsărit, într-o cu totul altă lumină și dispoziție. Degeaba vă mai înghesuiți acum la pozat, am surâs în sinea mea. A fost a mea mai întâi, mi-am pus pecetea (invizibilă) pe locul acesta. Nu mă amestec cu cei care o văd pentru prima oară. Am un zâmbet tainic, al celui ce știe un secret.

Du-te pe plaja cu palmieri, pietre și culmi verzi-albăstrii la răsărit. Îmi spui apoi cum a fost. Până atunci, haidem, mai departe. Ce mai vedem în Corfu? Mai la vale în sudul insulei…

Ina Corfu 4Moraitika

Am trecut prin grădina splendidă a unui hotel pe care nici n-am apucat să-l vedem bine. Eram tot cu ochii în flori, portocali și glicine. Glicină, floarea Paștelui, iaca stă dânsa ca un fel de rai, atârnat așa de gard. Da, da, rai pe gard.

Ne-am scurs pe o potecuță până lângă apă.

Bine, recunosc, nu mai era chiar dimineață ca să ne mai potrivim cu titlul, dar de dragul poveștii ne imaginăm c-ar fi.

Acum, fac o paranteză. Dacă mi-e greu să urmez ceva la program impus, așa cum este de exemplu o excursie organizată, apăi mi-e greu să părăsesc câte un loc dintr-ăsta, în care aș pune fundul pe plajă și sufletul ”cu capul în mâini”, să se uite-n zarea mării până mi se albăstresc ochii.

Așa era plaja asta. Loc de stat la o cafea, bere rece (bar pe plajă), la povești cu prietenii sau iubitul (/a). Să șezi pe cele două șezlonguri (erau mai multe, dar în povestea mea, deși eram toată gașca pe plajă, s-au prefăcut în doar două). Să stai până se face seară și răcoare, să faci baie în apa azurie a mării Ionice.

Mai faci o vizită la bar. Poate vrei o înghețată?

Mai vrei să pleci?

Acest articol a fost scris cu ocazia infotripului “#GreekExplorer: Corfu, Evia si Grecia Continentala” organizat de TurismMarket.com in parteneriat cu agentia de turism TrampTravel.ro si cu sprijinul Nikonisti.roTravelWithaSmile.netLAMONZA si Art & Craft.

Sunt Ina, pasionata de calatorii, in special cu motocicleta dar nu numai, scriitor de travel din 2012, intotdeauna bucuroasa sa descopar locuri noi sau sa revad altele dragi. Cel mai des ma gasiti pe SlowRide.ro

Facebook 


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Comentarii

  1. Nicky Predescu

    Si mi-ai adus astfel aminte cum l-am intors pe barmanul Elvis de doua ori sa ne aduca bere, cum a doua zi am venit pregatiti cu bere la purtator…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Gazduit de :: RedCMS.ro