Cum sa nu iei teapa cand cumperi o vacanta



Am un prieten care mi-a povestit de curand cum “a luat teapa” cu niste bilete la un meci important, bilete cumparate de pe un site din strainatate.

Daduse 700 euro pe cele 2 bilete iar acum se afla in situatia in care nu mai poate face nimic decat sa se impace cu ideea.

Din pacate am tot auzit de astfel de lucruri si in cazul biletelor la concerte sau a vacantelor. Fie ca alegi sa cumperi un bilet la concertul trupei preferate, fie ca alegi sa pleci intr-o vacanta, ai asteptari. Dar ce se intampla daca nu merge totul asa cum iti doresti?

Au fost atatea cazuri de “tepe” in turism in anii trecuti. Sunt sigura ca ai auzit de ele si ca ai vazut imagini cu cei carora le-au fost stricate vacantele. Nu vrei sa te afli si tu in aceasta situatie, asa ca este bine sa te gandesti din timp la cum alegi o vacanta.

Majoritatea dintre noi merg intr-o vacanta de cateva zile o singura data pe an. Dupa un an intreg de scoala sau de munca la serviciu, abia astepti sa vina perioada de concediu in care sa pleci undeva departe, sa te relaxezi si sa petreci timpul asa cum iti place tie. Iti achizionezi vacanta si…cu putin timp inainte de plecare….sau poate chiar atunci cand ajungi la destinatie…afli ca de fapt nu mai pleci sau nu ai rezervare la hotelul ales. Este o situatie foarte urata, o situatie care nu ar trebui sa se intample dar care totusi apare.

Cum sa te feresti de o astfel de situatie?

In primul rand, cand alegi sa achizitionezi o vacanta fii atent unde apelezi. Poti opta sa iti cumperi de pe net vacanta sau poti alege sa apelezi la o agentie de turism. In ambele cazuri, trebuie sa iti iei “masuri de siguranta” ca sa poti dormi linistit in asteptarea vacantei.

Atunci cand cumperi o vacanta de pe net:

Verifica site-ul/site-urile de unde iti iei serviciile turistice. Fie ca este vorba de bilete de avion, de cazare sau de alte servicii, este bine sa te asiguri ca acel site exista si ca este “serios”. Cum poti afla acest lucru? Cauta informatii despre site-ul respectiv, intra pe forumuri, cauta pe Google. De cele mai multe ori site-urile fantoma au review-uri negative, iar cei pagubiti au lasat destul de multe mesaje pentru a te convinge ca ceva nu este in regula.

Totodata, daca site-ul pentru care cauti tu informatii pare a fi “inexistent” pe forumuri, Google, retele sociale..este un semn ca nu este ok, deci treci mai departe.

In cazul in care ai ales sa cumperi o vacanta de pe net trebuie sa fii pregatit sa-ti asumi responsabilitatea pentru fiecare serviciu ales. Asta inseamna ca daca apar modificari la orarul de zbor de exemplu, va trebui sa verifici singur. In cazul in care se modifica orarul de zbor iar tu ai ales si un transfer sau un rent a car la destinatie, se va decala si ora de preluare de la aeroport de catre transfer/ora de preluare a masinii la destinatie. In acest caz va trebui sa iei legatura cu furnizorul de transfer sau de rent a car sa il informezi de modificarile survenite si sa reconfirmi serviciile respective.

Totodata, din momentul in care ai ales sa mergi in vacanta si ti-ai contractat singur serviciile de pe internet trebuie sa stii ca la destinatie nu vei avea niciun suport din partea unui consultant. In  cazul in care apar probleme la intrarea in tara respectiva, probleme legate de o persoana cu care calatoresti, probleme legate de cazare, locatie sau alte lucruri va trebui sa le rezolvi singur.

Atunci cand cumperi o vacanta de la o agentie de turism:

Verifica agentia de turism de la care vrei sa cumperi o vacanta. Poti avea feedback de la prieteni, cunostinte, rude, dar si de pe internet. Poti afla multe lucruri despre o agentie de turism prin simpla cautare pe Google: de cati ani este pe piata, ce fel de servicii ofera, ce parere au clientii acestei agentii despre serviciile achizitionate de aici. Totodata, poti cere o parere si pe forumuri si retele sociale.

Cel mai important: ia legatura directa cu agentia respectiva: suna la agentie si vezi cum iti raspunde la telefon, mergi in agentie si vezi cum iti raspunde la cereri, cat de interesata este ca TU SA AI O VACANTA ASA CUM ITI DORESTI. Totodata, convinge-te ca respectiva persoana cu care vorbesti la agentie iti pune la dispozitie tot ajutorul pentru a iti oferi vacanta dorita.

Pentru a te asigura ca agentia de turism la care ai apelat este in regula, cauta sa vezi daca are datorii. Nu vrei sa te trezesti peste noapte cu vestea ca vacanta ta nu a fost achitata de agentie si ca nu mai pleci in vacamta…Poti afla daca firma respectiva are datorii sau nu dintr-o simpla cautare pe Google. Nu trebuie sa gasesti neaparat date financiare ci este suficient sa gasesi articole/discutii/comentarii. De cele mai multe ori este suficient sa gasesti cateva informatii pentru a te asigura ca este totul ok sau, dimpotriva.

Pe langa acest lucru, in cazul in care alegi sa cumperi o vacanta de la o agentie de turism, fii atent ca agentia respectiva sa iti explice exact ce include vacanta aleasa de tine si sa iti prezinte un “contract de prestari servicii turistice” sau “contractul cu turistul” asa cum mai este denumit.

Acest “contract” este dat de Ministerul Turismului si este obligatoriu pentru toate serviciile turistice (mai putin bilete de avion, acestea avand regim special). Contractul respectiv este unul simplu in care se explica drepturile si obligatiile ambelor parti: agentie de turism si turist. Practic, prin semnarea acestui contract, ambele parti se asigura ca totul va decurge normal: agentia isi asuma faptul de a presta serviciile inscrise in contract iar turistul isi asuma faptul ca este de acord cu serviciile achizitionate si ca le plateste conform cu termenele contractuale.

Atentie: in cazul in care mergi la o agentie si ajungi pana in pasul achizitionarii vacantei iar consultantul de turism cu care ai discutat nu iti prezinta un astfel de contract….este bine sa mergi sa alegi o alta agentie 🙂

Ce iti ofera agentia de turism in plus fata de un site? Consultanta si responsabilitate. Atunci cand contractezi o vacanta, agentia este obligata sa se ocupe de vacanta ta, sa se asigure ca esti bine informat (ex. regimul vizelor, ce vaccin este necesar pentru a intra intr-o anumita tara), sa te anunte din timp atunci cand apar modificari in program (ex. modificare orar de zbor) si sa se asigure ca toate serviciile sunt confirmate. Totodata, in cazul in care intampini probleme pe parcursul vacantei tale, consultantul de turism va fi langa tine si te va ajuta sa rezolvi situatiile aparute.

Acum ca ai aflat care sunt pasii pe care trebuie sa ii faci ca sa te asiguri ca vei avea o vacanta asa cum iti doresti, iti propun ca data viitoare cand alegi o vacanta sa fii atent la ce alegi. Indiferent daca alegi sa cumperi de pe net sau de la o agentie, fii atent la fiecare pas pe care il faci. Acest lucru te va indrepta catre implinirea unei vacante foarte dorite!

Astept feedbackul tau legat de vacanta pe care ai ales-o pentru aceasta vara. Pentru care dintre optiunile de mai sus ai optat si de ce? Cum a decurs totul? Astept un mesaj de la tine in comentariile de mai jos.

Iti scriu cu drag despre locurile pe care le descopar si despre experientele de calatorie pe care le traiesc!

e-mail: carmina@travelwithasmile.net

Telefon: 0745 31 08 11

Facebook Twitter LinkedIn Google+ YouTube Skype 


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Comentarii

  1. Pingback: Cum sa nu iei teapa cand cumperi o vacanta |

  2. Adriana

    Am optat pentru serviciile unei agentii de turism pentru vacanta de vara si am profitat si de reducerea de early booking … pana acum lucrurile au decurs normal, urmeaza sa vad si la fata locului 🙂

  3. Pingback: Siteuri de turism fantoma? Nu te lasa pacalit! | Travel with a Smile

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Gazduit de :: RedCMS.ro