Archive for the ‘Orase de vizitat’ Category
Carnavalul de la Venetia vs Carnavalul de la Rio
Suntem la inceput de 2012 iar luna viitoare vor avea loc cele mai cunoscute 2 carnavaluri din lume: Carnavalul de la Venetia si Carnavalul de la Rio.
Tu unde ai vrea sa mergi? Daca ar fi sa alegi, pe care l-ai alege? Atat Carnavalul de la Venetia cat si Carnavalul de la Rio vor avea loc in aceeasi perioada (aproximativ) asa ca daca vrei sa mergi la ambele anul acesta n-ar fi posibil!
Am sa-ti povestesc putin despre fiecare carnaval in parte ca sa-ti faci o idee si apoi sa te hotarasti pe care sa-l alegi anul acesta si pe care sa-l programezi pentru anul viitor
Carnavalul de la Venetia are loc la inceputul fiecarui an si este un eveniment cu traditie. In aceasta perioada atat frumusetea cat si misterul Venetiei sunt parca mai intense. Primul Carnaval a avut loc in secolul al XIII-lea, iar pe atunci mastile erau purtate numai de oamenii bogati din oras care doreau să nu fie recunoscuti de ceilalti. Mai tarziu, toti venetienii au inceput sa poarte atat masti cat si costume si intrau astfel in spiritul Carnavalului.
Pana in secolul al XVII-lea Carnavalul de la Venetia era un punct de atractie mai ales pentru tinerii aristocrati care petreceau o perioada destul de lunga vizitand atractiile culturale ale Italiei. Legenda spune ca acesti tineri veneau la Carnavalul de la Venetia pentru a se costuma, pentru a juca jocuri de noroc, pentru a merge la opera si totodata pentru compania doamnelor. Intre anii 1600-1840 numarul celor ce veneau la Venetia pentru Carnaval ajungea la 30 000, contributia acestora la economia venetiana fiind semnificativa.
Astazi, Carnavalul de la Venetia dureaza aproximativ doua saptamani (11-21 februarie 2012), iar cele mai frumoase momente sunt Festivitatea de deschidere a Carnavalului si Festivitatea de închidere. La aceste festivitati participa printi, printese, ostasi veniti de peste secole, bufoni si multe alte personaje ce pot fi vazute pe stradutele si aleile Venetiei.
Spre deosebire de Venetia, la Rio specificul Carnavalului este altul. Daca in Venetia toate activitatile ne duc cu gandul la trecut, la perioada demult apusa, la petrecerile cu regi, printi si printese, la perioada romantica a Europei, la Rio atmosfera este una de sarbatoare a vremurilor noastre.
Carnavalul de la Rio de Janeiro este un eveniment ce strange sute de mii de oameni in fiecare an. La acest carnaval participa toate scolile de samba din Brazilia. Pe langa faimoasele parade de samba care au loc in aceasta perioada, carnavalul este un bun prilej pentru un concurs de samba (la finalul carnavalului este aleasa o scoala castigatoare) si totodata pentru a dmira unele dintre cele mai frumoase costumatii. Localnicii mai numesc acst carnaval si “Parada de Samba” si o sarbatoresc de peste 150 ani.
Se spune ca portughezii au tinut pentru prima data acest carnaval in 1850, iar brazilienii au imprumutat de la ei doar cateva elemente pentru parada, adaugand noi elemente din cultura amerindiana si cea africana. Pe perioada celul de-al doilea razboi mondial Carnavalul nu s-a tinut, insa traditia a revenit in 1947, iar de atunci, la inceputul fiecarui an are loc unul dintre cele mai importante evenimente din lume: Carnavalul de la Rio!
Paradele de samba au loc pe renumitul “sambodrom”, iar cele mai cunoscute parade sunt: paradele din centrul orasului (“bloco de carnaval”, trupa Ipanema (parada homosexualilor ce strabate plaja Ipanema), Suvaco do Cristo(para ce are loc in gradina botanica, aflata chiar sub bratul statuii Cristo Redentor).
In 2012 Carnavalul de la Rio va avea loc in perioada 18-21 februarie si iti poti face o idee despre cum va fi urmarind acest video.
Mie imi plac ambele carnavaluri si as merge in fiecare an daca s-ar putea. Desi au aceeasi tematica, in fiecare an carnavalurile sunt diferite. Daca ar fi sa aleg, poate ca anul acesta as alege Carnavalul de la Venetia pentru ca imi dpresc sa cunosc acea perioada indepartata a printilor si printeleselor, a regilor si reginelor. Anul viitor insa, cred ca as face un drum mai lung pana la Rio pentru a cunoaste si acest Carnaval.
Indiferent de ce carnaval alegi, iti doresc sa petreci cat mai bine si sa te bucuri de fiecare minut petrecut acolo!
Orasul Artelor si Stiintelor, Valencia
Valencia este al treilea oras ca marime din Spania (dupa Madrid si Barcelona) si unul dintre cele mai frumoase orase din lume.
Un oras vechi si un oras nou. Cam asa vad eu Valencia. Fiecare parte a orasului are o istorie mai mult sau mai putin indepartata si totodata fermecatoare in adevaratul sens al cuvantului.
Deoarece in Valencia sunt multe lucruri de vizitat, am ales sa iti povestesc in acest articol despre Orasul Artelor si Stiintelor( City of arts & sciences), unul dintre cele mai mari proiecte urbanistice ale vremurilor noastre.
Cum s-a nascut Orasul Artelor si Stiintelor? Valencia a fost strabatuta de Fluviul Turia pana la jumatatea secolului trecut. Acest lucru avea sa se schimbe in 1957 cand, in urma unei furtuni, fluviul a iesit din matca provocand inundatii devastatoare. Pentru o perioada de cateva saptamani o parte a orasului a fost practic scufundata. Dupa ce apele s-au retras, municipanitatea a luat hotararea sa devieze cursul fluviului pentru a nu mai exista pericolul unor inundatii asemanatoare.
Dupa ce s-a deviat cursul apei, orasul Valencia era strabatut practic de o albie goala a raului, moment in care a luat nastere Jardin del Turia (sau “Gradinile Turiei”). Incet, incet, intreaga fosta albie a raului a fost amenajata iar astazi Jardin del Turia este parcul ce strabate intregul oras.
Tot in Jardin del Turia, in partea care duce spre mare, a luat nastere si Orasul Artelor si Stiintelor, la initiativa arhitectilor Santiago Callatrava Valls si Felix Candela. Acestia au castigat licitatia organizata de municipalitate cu proiectul lor, la inceputul anilor 1990 si au reusit sa construiasca un adevarat oras in oras.
Am avut ocazia sa vad aceasta constructie chiar in ultimele zile ale lui 2011 si pot spune ca am ramas placut impresionata. Era 30 decembrie, 20 grade Celsius si aveam in plan sa petrec o zi in City of Arts & Sciences. Am mers pe jos pana la locatia “muzeului in aer liber” si, cu fiecare pas pe care il faceam, simteam ca ma apropiam de ceva unic. Muzeul este construit in partea noua a orasului si este intr-adevar un loc care iti ia ochii de cum te apropii. Cladirile mari cu forme unicat iti apar in cale si nu poti decat sa te bucuri de o asemenea splendoare.
Orasul artelor si Stiintelor este format din mai multe cladiri: Palatul Artelor Reina Sofia, Hemisferic(cel mai mare Imax), Umbracle, Muzeul de Stiinta Principe Felipe, Oceanografic. Cu exceptia primei cladiri, le-a vizitat pe toate si pot spune ca fiecare merita din plin!
Oceanografic-ul este partea cea mai intinsa a orasului artelor si totodata partea cea mai atractiva atat pentru cei mari cat si pentru cei mici. Aici sunt create spatii ce infatiseaza diverse habitate. Vei gasi atat pasari exotice cat si pinguini, rechini, balene, foci, delfini. Toate acestea in spatii bine amenajate. Oceanografic-ul este cel mai mare parc de aces gen din Europa.
Si Muzeul Principe Felipe merita vizitat. Aici vei avea ocazia sa incerci diverse lucruri datorita faptului ca toate sectiunile muzeului sunt interactive. Vrei sa aflii cate ceva despre ADN, despre planete, sau poate despre sunet? Sau poate vrei sa vezi cum merg anumite masinarii expuse aici. Le poti incerca pe toate!
Cand ajungi in Valencia rezerva-ti cel putin 1 zi pentru a vizita acest frumos “oras in oras”. Eu mi-am rezervat o zi si jumatate si tot as vrea sa mai merg o data!
Descopera secretele castelelor de pe Valea Loarei
Valea Loarei este un peisaj cultural iesit din comun, un loc de o rara frumusete ce cuprinde orase si sate istorice, mari monumente arhitecturale (castelele- “les chateaux”) si intinderi de pamant formate de veacuri alaturi de raul Loire.
Valea Loarei este cunoscuta astazi pentru mostenirea sa arhitecturala reprezentata de orase istorice precum Blois, Chinon, Orleans, Tours dar in mod deosebit recunoscuta pentru castelele Chambord, Chenonceau si Amboise.
Cu un peisaj cultural de neegalat, Valea Loarei a fost martora de-a lungul timpului la schimbarile valorilor umane si la interactiunea dintre populatie si natura. Monumentele arhitecturale pe care le gasim aici iustreaza idealurile Renasterii si ale Epocii iluminismului asupra gandirii din Europa de Vest.
Cel mai mare si mai cunoscut dintre castele este Castelul Chambord. Construit in secolul al XV-lea de Regele Francis I si reconstruit mai tarziu de Regele Henry II, este cunoscut ca si “Castelul Versailles al Regelui Francis I”. Francis I a ordonat ca acest castel sa fie cel mai luxos castel imaginabil construit vreodata; castelul servea ca si loc de vanatoare pentru contii din Blois.
Din 1930 Castelul Chambord este proprietatea statului francez si a fost primul castel in care s-au inaugurat spectacolele de sunet si lumina, atat de cunoscute si apreciate astazi.
Cel mai frumos castel al Loarei este Castelul Chenonceau. Nici un alt castel de pe Valea Loarei nu are o asa eleganta si o atractie spre seductie ca acesta. Se spune acest lucru pentru ca femeile au iubit si ravnit la acest castel de-a lungul istoriei(mai este denumit si “the ladies castle”). Construit de Henry al II-lea acesta l-a daruit amantei sale, Diane de Poitiers. Dupa moartea regelui Henry al II-lea, sotia sa, Catherine de Medici a evacuat-o pe Diane de Poitiers de aici. Se spune ca o perioada cei 3 au impartit resedinta castelului Chenonceau, fiecare dintre doamne avand o gradina a sa.
Pe stanca ce domina orasul Amboise se inalta un frumos castel ce a fost confiscat de Charles VII de la proprietarul sau, Louis d’Amboise. Este vorba de Castelul Amboise ce in scurt timp a devenit castelul favorit al regilor Frantei. Se spune ca aici a trait si Leonardo Da Vinci o perioada destul de indelungata. Astazi se pot admira in parcul castelului numeroase inventii ale lui Da Vinci. In Capela Saint Hubert, aflata chiar langa Castelul Amboise gasim astazi mormantul lui Leonardo Da Vinci.
Innsbruck, metropola alpina din centrul Europei
„Podul peste orasul Inn” asa cum se traduce numele orasului este locul unde poti schia in orice anotimp. Pe ghetarul Stubai vei gasi zapada mereu asa ca te poti racori aici chiar si in timpul verii!
Innsbruck, capitala Tirolului si unul dintre cele mai frumoase orase din Austria, este o destinatie pe care iubitorii sporturilor de iarna trebuie sa o viziteze neaparat.
Innsbruck a fost gazda Jocurilor Olimpice de Iarna de două ori pana acum: in 1964 si in 1976, cand a inlocuit Denverul.
Cand mergi in Innsbruck este bine sa-ti planifici vacanta dinainte. Ai foarte multe de vizitat si trebuie sa te organizezi foarte bine. Cateva dintre obiectivele pe care le poti vizita sunt: Golden Roof(Acoperisul de Aur), Turnul orasului, Casa Helbling, Nordpark, Castelul Ambras, Catedrala St. James, Kristalwelten- Muzeul Swarovski.
„ Golden Roof” (Acoperisul de aur) este situat chiar la intrarea in fosta cetate. Astazi simbol al orasului, Golden Roof a fost construit in 1420 si dat in folosinta o data cu ocazia nuntii Imparatului Maximilian cu Maria Bianca Sforza in 1494. Constructia sa este legata de numele arhitectului casei regale, Niklas Turing, picturile murale au fost realizate de Jorg Kolderer iar blazonul a fost atribuit lui Gregor Turing. Golden Roof este considerat a fi una dintre cele mai frumoase realizari ale stilului gotic tarziu din Europa. A fost folosit ca si balcon pentru turniruri, jocuri si festivităti ale orasului dar intotdeauna a avut statutul de simbol al puterii lui Maximilian si a Habsburgilor.
Fosta primarie si Turnul Orasului formeaza centrul arhitectural al strazii Herzog- Friedrich, situata in centrul vechi. Turnul Orasului a fost construit la mijlocul secolului al XV-lea peste vechea primarie (Rathaus) de catre locuitorii Innsbruck-ului. Initial, Turnul Orasului avea un acoperis construit in stil gotic, in perioada 1560-1561 acesta fiind schimbat cu unul in stil baroc. Turnul nu a fost construit numai ca un turn de paza sau ca un turn cu ceas, ci si ca un simbol vizibil al bunastarii si puterii locuitorilor Innsbruckului.Turnul are 56 metri inaltime si este un bun punct de belvedere al orasului.
Casa Helbling se afla in piata centrala a orasului vechi si este una dintre cele mai frumoase case din Austria. A fost construită in stilul gotic tarziu si decorata cu stucaturi in stil rococo de catre Anton Gogl in 1730.
Cele două turnuri si cupola masiva construite in stil baroc ale Catedralei St. James iti dau impresia de maretie asupra orasului.
In sud-estul Innsbruckului, situat chiar in mijlocul unui parc imens, se inalta Castelul Ambras. Castelul a fost construit ca si locuinta pentru Philippine Welser de catre Ducele Ferdinand a II-lea cu care se casatorise in secret.
La mica distanta de Innsbruck se află Kristalwelten- Muzeul Swarovski. Este un paradis mai ales pentru doamne si domnisoare! Trebuie sa amintesc aici ca pana in luna august 2011 Kristalwelten se afla in renovare, dar in tot acest timp muzeul se va muta la Oficiul de Turism Innsbruck.
Merita sa mergi in Innsbruck pentru a vizita toate acestea! Iar cea mai buna solutie pentru a vedea cat mai multe obiective turistice este să iti achizitionezi un Card Innsbruck. Cu ajutorul acestuia, ai intrarea gratuita nu numai la obiectivele turistice, dar ai inclus si transportul in tot orasul cat si in jurul acestuia. In plus, ai incluse si trei urcari/coborari cu telecabina pe cele mai cunoscute partii de aici: Nordpark, Patscherkofel, Mutters.
Citeste articolul original aici.
Orasul lui Gaudi, Barcelona
Barcelona, capitala Cataloniei, este binecunoscuta astazi de turistii din intreaga lume. Insa nu tot timpul a fost un oras atat de vizitat. Din 1992, cand orasul a fost gazda Jocurilor Olimpice lumea a inceput sa descopere din ce in ce mai mult frumusetea Barcelonei.
Asezata intr-o zona retrasa, Barcelona se bucura de o clima blanda, astfel ca poate fi vizitata in orice anotimp. Unul din lucrurile pe care trebuie neaparat sa le faci o data ce ai ajuns in Barcelona este o plimbare pe jos prin cartierele sale (cartierele se mai numesc si “barris”). Vei putea admira arhitectura unica a orasului si vei intelege de ce este atat de vizitat acest oras. Cladirile pe care le putem admira astazi sunt opera unor mari artisti.
Cel mai cunoscut dintre artistii care au impodobit orasul cu cladirile recunoscute in lumea intreaga este Gaudi. Opera sa cea mai graitoare este Catedrala Sagrada Familia. Constructia catedralei a fost si este in continuare controversata.
Sagrada Familia este perceputa ca un triumf al modernismului insa a fost conceputa ca un loc unde se ispasesc pacatele orasului modern. Ideea constructiei Catedralei a apartinut lui Josep Bocabella, iar primul arhitect, Francesc de Villar, a proiectat o biserica gotica. In 1883, proiectul a fost preluat de Gaudi si i s-a dat mana libera la constructia catedralei. Astfel, Gaudi a creat faimoasa Sagrada Familia, catedrala pe care nu a reusit sa o termine. La 10 ani de la moartea sa, in 1936, planurile de constructie ale catedralei au fost distruse intr-o revolta anarhista astfel incat astazi ne este imposibil sa stim cum ar fi aratat catedrala finalizata dupa planurile lui Gaudi.
In 1952 au fost reluate lucrarile la Sagrada Familia, iar construcia ar trebui finalizata pana in 2026, an in care se vor comemora 100 de ani de la moartea lui Gaudi.
Pe langa Sagrada Familia, Barcelona ofera o multime de alte locuri pe care trebuie sa le vezi: Muzeul Picasso este o alta atractie care atrage toata atentia vizitatorilor, Museu National d’Art de Catalunya(muzeul de arta ce prezinta un mileniu intreg de arta catalana si nord-europeana), Barri Gotic (cartierul gotic).
Las Ramblas, descrisa ca “cea mai frumoasa strada din lume” de catre scriitorul Somerset Maugham, este zona centrala a orasului. Las Ramblas se intinde pe 1,2 km si este cel mai vestit bulevard al Barcelonei. Gasesti aici numeroase cafenele, comedianti, magazine. O plimbare pe Las Ramblas te va purta in inima orasului si iti va oferi o imagine foarte vie a orasului.
Zona Eixample a fost construita la sfarsitul secolului XIX, perioada in care Barcelona s-a aflat in plina dezvoltare. Principalul arhitect al acestei zone este, bineinteles, Antoni Gaudi. Aici, pe langa capodopera sa, Sagrada Familia, Gaudi a construit numeroase cladiri cu forme si culori unice- de aici, orasul a luat denumirea de “oras al lui Gaudi”.
Carnavalul de la Venetia
Se spune că Veneţia este cel mai frumos oraş din lume. „Prefer să fiu în Veneţia într-o zi ploioasă decât în orice altă capitală într-o zi frumoasă” spunea Herman Melville surpinzând astfel în câteva cuvinte frumuseţea Veneţiei.
Veneţia este oraşul îndragostiţilor, oraşul misterios al celor mai tainice poveşti de dragoste. Labirintul creat de străduţele şi canalele de aici îi dau oraşului o frumuseţe aparte, o imagine idilică ce pare a fi diferită în fiecare anotimp. Romantismul se află peste tot în jur, mai ales la apus când strălucirea stelelor şi lumina lunii se oglindesc în canalele ce împânzesc oraşul.
Există o perioadă în care frumuseţea şi misterele Veneţiei sunt parcă mai intense: în timpul vestitului Carnaval de la Veneţia. Carnavalul are loc la începutul fiecărui an şi este un eveniment cu tradiţie. Primul Carnaval a avut loc în secolul al XIII-lea, iar pe atunci măştile erau purtate numai de oamenii bogaţi sosiţi în oraş care doreau să nu fie recunoscuţi de ceilalţi. Mai târziu, toţi veneţienii au început să poarte atât măşti cât şi costume şi intrau astfel în spiritul festiv al Carnavalului.
Până în secolul al XVII-lea Carnavalul de la Veneţia era un punct de atracţie mai ales pentru tinerii aristocraţi care petreceau o perioadă destul de lungă vizitând atracţiile culturale ale Italiei. Legenda spune că aceşti tineri veneau la Carnavalul de la Veneţia pentru a se costuma, pentru a juca jocuri de noroc, pentru a merge la operă şi totodată pentru compania doamnelor. Între anii 1600-1840 numărul celor ce veneau la Veneţia pentru Carnaval ajungea la 30 000, contribuţia acestora la economia veneţiană fiind semnificativă.
Astăzi, Carnavalul de la Veneţia durează aproximativ două săptamâni, iar cele mai frumoase momente sunt Festivitatea de deschidere a Carnavalului şi Festivitatea de închidere. La aceste festivităţi participă prinţi, prinţese, ostaşi veniţi de peste secole, bufoni şi multe alte personaje ce pot fi văzute pe străduţele si aleile Veneţiei costumaţi în cele mai strălucitoare costume şi purtând măştile cele mai originale. În această perioadă atmosfera oraşului este unică, parcă totul este cuprins de magie.
În 2011 Carnavalul de la Veneţia va avea loc la finalul lunii februarie. Carnavalul va începe în 24 februarie şi se va încheia pe 10 martie, perioadă în care vor avea loc mai multe festivităţi pe străzile Veneţiei şi totodată în numeroase alte locuri precum teatre, şcoli, muzee.
Dacă vrei să te bucuri de o atmosferă aparte, merită să mergi măcar o dată în viaţă la un astfel de Carnaval!
Vezi articolul original aici.
Alcala de Henares – orasul lui Cervantes
Situat in apropierea Madridului, la numai 33 km departare, orasul Alcala de Henares are ceva aparte. Este un oras micut si in acelasi timp maret. Este micut ca si intindere dar maret prin istoria sa!
A fost primul oras universitar planificat din lume, iar in secolul XVI universitatea de aici a realizat Biblia Complutensiana Poliglota ce a fost scrisa in patru limbi diferite.
Astazi micul oras isi pastreaza farmecul pe care l-a avut dintotdeauna. Te poti plimba pe stradutele inguste si sa ai impresia ca lumea e a ta. Nu te poti rataci pe strazile din oras pentru ca toate ajung in piata centrala.
Dintre toate cladirile bine aranjate ce se gasesc aici sunt cateva care ies in evidenta: Monasterio de Religiosas Bernardas, Universitatea si Muzeul Miguel de Cervantes.
Miguel de Cervantes este considerat a fi simbolul literaturii spaniole . Cervantes este cunoscut mai ales pentru romanul “Aventurile lui Don Quijote”, roman ce a fost considerat de marii critici literari primul roman modern si una dintre cele mai valoroase opere literare a literaturii universale. Muzeul Cervantes este gazduit de casa in care a trait Miguel de Cervantes .
Un lucru inedit despre Alcala de Henares: niciodata nu poti stii exact cum este vremea. In aceeasi zi, la distanta de numai cateva minute, te poti intalni cu nori de ploaie, apoi soare , apoi din nou nori si chiar o scurta furtuna; iar dupa furtuna… rasare soarele aproape imediat. Nu am mai intalnit in nici un alt loc in care sa vad atatea fenomene atmosferice intr-un timp atat de scurt!
Venetia, cel mai romantic oras din lume
Venetia, orasul misterios, orasul celor mai tainice povesti de dragoste te asteapta sa il vizitezi.
Se spune ca este cel mai frumos oras din lume. Herman Melville a spus in 1857: ” Prefer sa fiu in Venetia intr-o zi ploioasa decat in orice alta capitala intr-o zi frumoasa”. Prin aceste cuvinte el a surprins intreaga frumusete a Venetiei si a deschis curiozitatea tuturor pentru a o vizita.
Venetia este un labirint de stradute si canale, iar farmecul orasului este dat de nenumaratele “palazzi” ce se gasesc aici. Romantismul se afla peste tot, mai ales in pragul serii cand lumina stelelor si a lunii se reflecta in canalele linistite. O plimbare cu gondola atat in timpul zilei cat mai ales in timpul serii este cel mai frumos cadou ce poate fi oferit persoanei iubite.
Cand mergi in Venetia trebuie sa iti faci planul din timp, mai ales daca vrei sa ajungi aici in lunile mai-septembrie sau in perioada Carnavalului. Acestea sunt cele mai aglomerate perioade dar Venetia poate fi vizitata si in celelalte luni ale anului. Vei descoperi ca frumusetea acestui oras este diferita de la un sezon la altul.
Venetia este impartita in sase cartiere (numite “sestieri”), cate trei de fiecare parte a Canal Grande. Descoperirea Venetiei poate incepe cu o plimbare pe Canal Grande. Aceasta este principala artera acvatica si ea te va purta pana in centrul vechi al orasului. Poti alege sa faci aceasta plimbare cu un vaporetto sau cu una din romanticele gondole.
Dupa ce ai facut un tur pe apa, este timpul sa descoperi Venetia si printr-o plimbare pe inconfundabilele ei stradute. Poti incepe cu unele dintre pietele mai mici, cum ar fi Campo Santa Margherita sau Campo Santo Stefano, apoi poti merge in Piata San Marco, principalul punct de atractie al Venetiei. Napoleon a spus despre acest loc ca este “Cel mai frumos salon din Europa”. Vei gasi aici Basilica San Marco, Palatul Dogilor dar si numeroase alte cladiri istorice si cafenele ce intregesc imaginea idilica a Venetiei.
Basilica San Marco este o capodopera artistica si arhitecturala ce a adapostit timp de aproape 1000 de ani mormantul Sfantului Marcu si a fost capela particulara a conducatorilor Venetiei.
Palatul Dogilor (sau “Palazzo Ducale”) a fost resedinta conducatorilor Venetiei(a dogilor), a politiei secrete si a Curtii de Justitie si totodata si a mai multor institutii administrative, a inchisorilor municipale si a camerelor de tortura. Cladirea este considerata a fi una dintre cele mai frumoase constructii gotice din lume, exteriorul fiind compus dintr-un superb amestec de coloane, iar interiorul dintr-un labirint de camere frumos decorate.
In afara de aceste atractii, Venetia este plina de istorie: poti vizita galeriile de arta Accademia si Collezione Peggy Guggenheim, scolile Scuola Grande di San Rocco si Scuola di San Giorgio degli Schiavoni, Museo Civico Corer, Ca’ d’Oro, Ca’Rezzonico.
Venetia este vestita si pentru sticla de Murano ce se face aici. Murano este cea mai apropiata insula a Venetiei si aici se fabrica Sticla venetiana sau “sticla de murano” de aproximativ 1300 de ani. O data ajuns aici, vei putea alege mici suveniruri pentru cei de acasa.
New York, de Craciun
Suntem in luna decembrie, ultima luna din an si totodata in sezonul cel mai indragit. Cred ca toti asteptam sa vedem prima ninsoare. Mi-e dor de o iarna in care sa ninga cu fulgi mari, in forma de stelute… asa, ca in povesti
Si daca ma gandesc la iarna, imi vine in minte un loc in care mereu mi-am dorit sa merg de Craciun: New York. Toata luna decembrie New York-ul este invaluit de spiritul Craciunului. Orasul este impodobit cu mii de luminite si sute de braduti.
Atractia principala in sezonul de iarna in New York este Rockefeller Center. Aici este amplasat in fiecare an un imens brad de Craciun. Aprinderea bradului de Craciun din Rockefeller Center este mereu un prilej de bucurie si de spectacole in aer liber. Daca vrei sa te bucuri cu adevarat de atmosfera de sarbatoare vino la New York in sezonul de iarna.
Totodata, daca vrei sa faci cumparaturi, New York-ul iti ofera cele mai atractive oferte. Poti merge in marile magazine care te asteapta cu oferte de cadouri pentru cei dragi. Fifth Avenue este numai una din zonele cele mai cunoscute iubitorilor de shopping. In nici un alt loc din lume nu vei face cumparaturi la la New York!
Si daca tot esti la New York… iti recomand sa mai vizitezi: Statuia Libertatii (simbolul orasului; este un obiectiv care trebuie neaparat vazut), Manhattan-ul, Empire State Building, Times Square, Wall Street, Brooklyn Bridge,Central Park. Acestea sunt numai cateva idei din multitudinea de locuri inedite pe care le vei gasi in New York.
“Big Apple” sau “Orasul care nu doarme niciodata” asa cum a mai fost numit New York-ul, este orasul unde fiecare isi va gasi un loc unde sa se simta ca acasa. Iar Craciunul este momentul in care toti trebuie sa ne simtim “acasa”.
Marea Britanie – a must see
Si daca tot e vreme mohorata pe afara… ploua si se face din ce in ce mai frig… m-am gandit unde anume as vrea sa calatoresc si sa ma bucur de orice fel de vreme.
M-am uitat pe harta si nu stiu de ce dar Marea Britanie este cea care mi-a atras atentia. Asezata in nord vestul Europei si formata din Anglia, Scotia, Tara Galilor si Irlanda de Nord, Marea Britanie are farmecul ei chiar si pe ploaie.
Nu este un secret ca Londra este un oras ploios si totodata fascinant! Este un oras unde se imbina foarte bine trecutul cu prezentul, este un oras istoric si modern.
Printre cele mai renumite locuri pe care le poti vizita in Londra se numara:
* British Museum- unul din primele 3 muzee ale lumii (celelalte sunt Luvru – Paris si Ermitaj – Sankt Petersburg)
* National Gallery – gasesti aici una dintre cele mai bogate colectii de pictura si sculptura din lume
* Buckingham Palace – construit in 1703 de Ducele de Buckingham si ulterior modificat de Regina Victoria, Palatul este astazi resedinta regala si se afla in cel mai vechi parc al Londrei, parcul St. James
* Kensington Palace- fost palat regal in perioada 1689- 1760, astazi palatul este resedinta de rezerva a familiei regale. Din 1898 anumite parti ale palatului au fost deschise publicului.
* Palatul Westminster – Palatul Parlamentului: construit in 1060 si refacut in 1834 in urma unui incendiu, Palatul mai pastreaza inca o parte originala – Westminster Hall. In 1859 aici a fost construit si renumitul Big Ben
* Westminster Abbey – construita in stil gotic in secolul XIII, catedrala a fost de sute de ani teatrul marilor ceremonii monarhice
* Turnul Londrei- primul turn a fost construit in 1078. Ulterior a fost resedinta regala, trezorerie, observator, depozit de arhive, arsenal si inchisoare. Astazi aici sunt pastrate bijuteriile coroanei.
* Tower Bridge- construit in 1894, astazi adaposteste un muzeu.
* St Paul’s Cathedral- constructia sa a durat 33 ani si a fost inceputa in 1675. Aici se desfasoara funeraliile comandantilor printre care: Winston Churchill, amiralul Nelson
* Trafalgar Square- piata amenajata la inceputul secolului XIX
* Madame Tussauds – cel mai cunoscut muzeul al figurilor de ceara.
Pentru a cunoaste Londra trebuie neaparat sa mergi in unul din pub-urile sale. Aici vei avea ocazia sa vezi cum se distreaza englezii si iti vei putea face noi prieteni.
Cand te gandesti la Marea Britanie… ce anume iti vine in minte? Whisky bineinteles. Whisky-ul este ceva specific Scotiei. Gasesti aici nenumarate tipuri de whisky: whisky din malt, whisky de cereale, whisky amestecat ; majoritatea sunt fabricate in Highlands. Legat de Scotia amintesc si cimpoiul, simbolul pentru scotieni.Tot legat de Scotia sunt sigura ca iti amintesti si de costumul traditional, kilt-ul.
Ce altceva iti mai aminteste de Marea Britanie? Rugby-ul ….este mai mult decat un sport in Tara Galilor. Rugby-ul este considerat o adevarata “religie” aici. Exista chiar si o Cupa Mondiala la rugby aici!
Fiecare zona a Marii Britanii este speciala, fiecare are ceva unic care merita descoperit. Te las pe tine sa gasesti si alte locuri cel putin la fel de interesante ca cele de mai sus! Calatorie placuta!














































